Școala online și offline-ul copiilor invizibili ai României

Pandemia de coronavirus, care a șters milioane de locuri de muncă în Europa, a redus și mai mult accesul la muncă formală pentru adulții romi și, implicit, a accentuat marginalizarea lor și a familiilor acestora, printre altele, în zona asistenței sanitare. Așezați în comunități segregate și izolate, aceștia sunt de cele mai multe ori lipsiți de infrastructura de bază - asfalt, canalizare, uneori chiar și electricitate.

Una dintre cele mai recente analize paneuropene dedicate condițiilor în care trăiesc categoriile marginalizate indica, în 2016, că peste o treime din populația de etnie roma nu are baie și toaletă în casă și că în cazul copiilor romi, situațiile de sărăcie extremă sunt de două ori mai numeroase decât în cazul celorlalți copii din Uniunea Europeană.

Iar acum, de când școala a fost forțată să tatoneze modelul predării și examinării online, accesul la educație, îngreunat oricum în trecut de diverși factori, unii culturali, alții logistici, a fost brutal întrerupt de suspendarea cursurilor și mutarea acestora în spațiul virtual.

Acești copii nu au din ce să-și cumpere calculatoare. De fapt, în România în care marginalul este departe de a fi excepția, nu doar copiii romi nu au acces la ceea ce obișnuim să numim „binefacerile civilizației”. România are una dintre cele mai bune viteze de internet din Europa, dar în multe din localitățile României nu există internet fix, iar semnalul pentru datele mobile este undeva între crengile unui cireș cocoțat pe un deal, într-o curbă, sau pe balustrada podului de la intrarea în sat.

Conform unei evaluări a UNICEF România, realizată împreună cu Banca Mondială și Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții din Academia Română, principalele bariere care afectează școala online sunt problemele de acces la tehnologie și internet pe care le au pe de o parte copii din familiile care trăiesc în sărăcie, dar și unele cadre didactice. Ca un bonus trist, acestor copii nici părinții nu le sunt de ajutor - nu pot, nu știu, nu-i interesează,

Despre educația din România se vorbea încă dinaintea pandemiei de coronavirus că este într-o stare lamentabilă. Numeroasele schimbări de miniștri au venit cu renunțări la inițiativele predecesorilor și au adus alte noi reforme nesupuse consultării publice și niciodată duse până la capăt. De la instalarea sa la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis, profesor de meserie, și-a făcut o prioritate din domeniul educației. Nimic nu s-a mișcat, în acest sens, în această jumătate de deceniu.

Apoi, brusc, lumea a trebuit să stea acasă și s-a pus problema școlii online. S-au alocat fonduri pentru ca elevii cei mai defavorizați să primească tablete. Dar nu s-a stabilit o metodologie de predare pentru cadrele didactice speriate sau cel puțin surprinse de ce sunt obligate să învețe. Și nu a stat nimeni să se întrebe dacă acele tablete au, tehnologic, legătură cu clasa virtuală.

E un zid, aici, prin care nu se vede - nici într-o parte, nici în cealaltă. Acești copii nu văd școala despre care vorbesc în conferințele televizate de presă ministrul Educației sau inspectorii din birourile lor aflate în reședințele de județ. Și, invers: acești copii sunt invizibili. Copiii de etnie romă, copiii care provin din familii sărace, copiii aflaţi la risc de violenţă, care trăiesc în locuințe supraaglomerate, în ghetouri cu facilități la comun, în care împart patul cu frații mai mari, deja corupți de mediul criminogen, copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Pentru acești copii, școala care s-a închis brusc, chiar dacă nu reprezenta un magnet educațional, însemna un refugiu temporar din lumea sordidă de acasă și garanția hranei cea de toate zilele.

Probabil că procentul acestor copii abandonați este mic și irelevant raportat la o întreagă generație de copii sau adolescenți. Poate că nu contează ca masă electorală și nu merită efort politic. Dar tocmai dacă ar fi atât de puțini, angajamentul financiar nu ar trebui considerat o povară. Abia consecințele contactului pierdut acum cu educația, în contextul actualei crize medicale și economice, va fi costisitor cu adevărat.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică amintește, într-o analiză proprie, că mulți copii de etnie romă întâmpinau greutăți privind accesul la educație încă dinainte de criza coronavirus. Școala online, adică statul acasă și abrupta informatizare a educației, vor accentua marginalizarea grupurilor deja neglijate. Iar disparitățile riscă să devină, nu atât prin ele însele cât prin efectele nu neapărat greu de anticipat, emblema națiunii.

În fine, se preconizează că viitorul nu arată bine nici pentru alternativa ca acești copii să învețe o meserie urmând calea educației profesionale sau duale. Un primar, cel din Reșița, a atras de curând atenția asupra imposibilității firmelor afectate de blocarea economiei de a mai suporta bursele elevilor, cât timp aceștia nu merg să facă practică la firme: „Nu ar fi o problemă să plătim două sau trei sute de lei în aceste două luni din bugetele locale. Dar principial ar trebui să o facă guvernul, cei care au limitat posibilitatea de muncă”. Guvernul nu a dat nici un semn în acest sens până acum