Șpaga din spitale: cum se împarte culpa

DW: Silviu Mănescu, îți propun să abordăm frontal problemele sistemului de sănătate din România în cadrul dialogului nostru. Care sunt racilele, bolile care de 23 de ani s-au dovedit a fi incurabile, asta și din cauza politizării sistemului, a clientelismului, a intereselor de grup ale unor medici cu performanțe inovatoare, chiar la nivelul medicilor din Europa de Vest sau al celor din SUA, dar cu o deontologie profesională „rezervată“, ca să spun așa?

Silviu Mănescu: Problemele sunt multe, pentru că sistemul nostru de stat a derivat din vechiul sistem pe care noi l-am moștenit din comunism și puține lucruri au fost reformate de-a lungul a peste trei decenii. Cred că cel mai important aspect privește faptul că sistemul de relații dintre oameni a devenit anacronic. Societaea a evoluat, dar regulile sistemului au rămas neschimbate.

Dacă înțeleg bine, te referi la relațiile dintre pacienți și medici.

Nu doar. Mie mi se pare că acest sistem a rămas captiv unor grupuri de oameni, funcționând pe criterii clientelare. Sistemul valorilor trebuie să fie transpus într-un set de reguli în care oamenii care muncesc să fie respectați, valorizați și stimulați. Ar trebui ca cei care dovedesc că fac performanță să fie susținuți și promovați. Există un clientelism politic în virtutea căruia este angajat personal nepregătit sau sunt atrași în sistem oportuniști care vânează posturi de conducere. În momentul de față eu nu văd un sistem în care să se încurajeze concurența. Medicii care vor să muncească dedicat, să facă ceva prin care să evolueze, la un moment dat renunță, întrucât au șanse foarte puține pentru ca în sistemul public de sănătate să evolueze pe munca lor, pe aptitudinile lor, așa cum ar trebui să fie o evoluție profesională corectă.

De aici decurge în chip logic întrebarea de ce pleacă medicii din România? Crezi că principala cauză ține de veniturile mai mari pe care le câștigă în spitalele din Occident? O serie de medici care lucrează în spitale din afara țării s-au exprimat public accentuând pe faptul că nu asta e principala cauză a migrației lor în spitalele din țările europene unde actul medical e respectat, iar Jurământul lui Hipocrare nu e doar o vorbă în vânt.

Sunt multe cauze. Eu aș începe cu condițiile de muncă, și mă refer în primul rând la lipsa de dotare a unor spitale din provincie cu aparatură performantă, care conduce la imposibilitatea medicilor de a efectua un serviciu medical corect și competent.

Mă opresc apoi asupra comportamentului oarecum neprietenos, uneori agresiv în anumite spitale față de medicii tineri, care nu sunt ajutați să se integreze și să simtă că sunt acceptați în echipă. E vorba de cultura organizațională. Sunt medici tineri care nu se simt aparținând colectivului, sunt cumva niște outsideri. Sunt comportamente care conduc la o înghețare sau degradare a relațiilor și la plecarea medicilor din postul respectiv.

În spitatelele mici, fără suficient personal medical, sau în spitalele mari unde există un volum de muncă foarte mare și stres, se ajunge la o epuizare a personalului medical. Un studiu efectuat de Colegiul Medicilor din România a evidențiat procentul crescut de burnout (oboseală cronică) al medicilor care lucrează în serviciul de urgență. Când medicii efectuează gardă de 24 de ore și apoi au zi de lucru în spital, nu este o surpriză că se întâmplă frecvent fenomenul de epuizare.

În altă ordine de idei, pe noi nu ne apără nici sistemul de asigurări, nici instituția spitalulului și uneori nici comunitatea din care facem parte, care blamează pe nedrept corpul medical. Noi nu avem încă o legislație de malpraxis care să fie funcțională, iar din punctul acesta de vedere medicul este foarte expus la excesele unor persoane sau instituții.

Înțeleg că așa-numitul „cuiul lui Pepelea“ se află la șefii de secții, la directorii de spitale, la medicii care sunt și profesori universitari, la birocrații politici din Ministerul Sănătății.

Problemele apar din lipsa unei coerențe legislative a unei strategii de dezvoltare a sistemului medical pe termen lung bazat pe prevenție. Cheltuielile curente ale sistemului trebuie centrate pe nevoile cetățeanului. Din acest punct de vedere, Parlamentul Romaniei ar trebui să armonizeze legislația existentă cu nevoile actuale ale sistemului și cu legislația europeană.

Comunicarea între Ministerul Sănătății, casele de asigurări și instituțiile de sănătate (spitale, ambulatorii etc.) trebuie să fie eficientă și bilaterală. Sunt foarte multe inițiative care pornesc de la asociațiile medicilor, de la conducătorii instituțiilor medicale pertinente și care evidențiează problemele sistemului, dar care nu sunt luate în dezbatere, neexistând un feedback.

În ceea ce privește competența managerilor de spitale, aici sunt mai multe situații. Mă opresc la două dintre ele. În primul rând că nu sunt mulți manageri pregătiți și care să fie dispuși să își asume această responsabilitate cu profesionalism. În al doilea rând, sau poate primul, aceștia sunt numiți politic și nu servesc întotdeauna intereselor spitalului.

Cum vezi tu intrarea în politică a unor medici? E vorba de intrarea în politică „la vedere“, pentru că nu de puține ori jocurile politice pe care le fac unii dintre purtătorii halatelor albe cu politicienii în slujba arivismului pe scara sistemului de sănătate se fac pe sub masă. Sunt buni profesioniști, pe deasupra profesori universitari, care au agonisit averi de peste un milion de euro, potrivit declarațiilor de avere și interese. Crezi că își fac la fel de bine meseria în spital, ținând într-o mână bisturiul iar cu cealaltă votând legi în Parlament? Sigur că nu este nici ilegal, nici imoral, dar eu cred că chiar și prin prisma faptului că au mult mai puțin timp pentru sala de operație sau pentru ATI fac rabat de la preceptele meseriei de medic.

Eu nu cred că e un lucru rău ca medicii să intre în politică. Mi se pare normal ca personalul medical să fie reprezentat în Parlament. Până la urmă, experiența de medic a fiecăruia, dublată de o experiență legislativă, politică, aduce o plus-valoare sistemului de sănătate. Dacă își fac bine treaba ca medici și au inițiative prin care să schimbe ceva în bine de pe băncile Parlamentului, nu văd ce ar fi rău în asta.

Mă refer la promovarea unei legislații mai coerente, mai adaptate la realitățile zilelor noastre. Vorbim, desigur, de cei care au chemare în sensul acesta.

Șpaga generalizată din spitale e un loc comun, o pancartă care ține capul de afiș al ziarelor, al televiziunilor și posturilor de radio, al spațiului virtual, în special pe terenul Facebook. Chiar așa stau lucrurile? Nu este o generalizare răuvoitoare?

E un lucru bine știut că la noi așa s-a pomenit din regimul comunist. În felul acesta, relația dintre pacient și medic este într-un fel viciată. Dar eu cred că lucrurile pleacă mai degrabă de la pacient, și nu de la medic. Pacientul se simte obligat să se revanșeze într-un fel, și este o descărcare emoțională care îi face bine lui, altfel spus, consideră că dacă el ca pacient „și-a făcut datoria”, e încrezător că și medicul își va da toată silința pentru a-i rezolva problemele de sănătate. Însă cu sau fără bani, sunt convins că majoritatea covârșitoare a medicilor își fac bine treaba.

Cum spuneam, există această mentalitate a pacientului care vrea să se revanșeze. Eu vorbesc de lucrul acesta ca fiind un lucru natural în cultura noastră românească. Sigur că nu cadrează cu un comportament european, dar cred că lucrurile se vor corecta. Asta presupune că pacienții trebuie să înțeleagă, să conștientizeze că medicul va face tot ceea ce este posibil medical fără condiționare. De asemenea, medicul trebuie să refuze elegant plicul cu bani ca să nu-i creeze o altă problemă psiho-emoțională pacientului.

Sunt medici care condiționează, de pildă, o intervenție chirurgicală de  cuantumul unei sume de bani. Pacienții află, de regulă, de la asistentele medicale care e „tariful“ unei operații. Trebuie să recunoaștem că sunt astfel de cazuri în care medici care au cerut tribut pentru folosirea bisturiului au fost sau sunt anchetați după ce au fost prinși în flagrant.

Astfel de cazuri sunt condamnabile și e foarte bine că fac obiectul unor anchete penale.

Revin la comportamentul pacientului în relația cu medicul. E un loc comun că pacientul nu înțelege și nu cred că va înțelege prea curând că medicul îl va trata la fel de dedicat și fără populara „șpagă“.

Sunt mai multe gânduri pe care le are pacientul atunci când medicul refuză să primească bani sau alte bunuri, cum erau cartușul de Kent sau punga cu cafea în comunism. Își argumentează că medicul nu are dispoziția, nu are interesul să-l ajute.

Totul pleacă de la ideea de confort emoțional al pacientului care se află în fața unei boli și-n fața unui medic căruia îi cere totul. Este genul acesta de comportament care, exact cum omul în suferință se duce la preot și-i dă bani ca să se roage pentru el, tot așa vine și la medic, îi dă bani cu gândul că doar așa doctorul îl va face bine. Este un transfer de responsabilitate pe care pacientul își dorește să-l facă, pe bani, doctorului.

Aș concluziona spunând că, de regulă, medicii sunt puși la zid de presă și de opinia publică, altfel spus, că doar ei sunt făcuți răspunzători atunci când e vorba de eșecul unei intervenții chirurgicale, de exemplu, fără a se vorbi deloc de faptul că medicii lucrează într-un sistem cu probleme și mai mulți factori de sistem pot compromite actul medical.

Silviu Mănescu este Medic Primar Neurolog. A profesat până în 2016 la Clinica de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgență din București. În prezent, își desfășoară activitatea la Clubul Sănătății din Câmpulung-Muscel, județul Argeș. Derulează studii clinice în beneficiul pacientului de peste 20 ani. Cunoaște în egală masură problemele sistemului de sănătate de stat cât și privat.