328 de zile: de la revoluție la tratatul reunificării

9 noiembrie 1989: În numai 45 de minute după anunţul aproape întâmplător al lui Günter Schabowski, fost membru al biroului politic în Berlinul de Est, care le dădea voie cetățenilor RDG să părăsească liber țara, 20.000 de oameni au trecut în Berlinul de Vest, pe la punctul de frontieră Bornholmer Straße. Vestul i-a întâmpinat în lacrimi.

13 noiembrie 1989: Hans Modrow, şeful SED în districtul Dresda, este votat în parlament în funcția de președinte al Consiliului de Miniștri, la patru zile după căderea Zidului. Este un post de tranziție, pentru că deputații se distanțează totodată de SED.

28 noiembrie 1989: Planul de 10 puncte al cancelarului RFG, Helmut Kohl, prezentat pe 28 noiembrie în Bundestag, vine ca o bombă. Germanii dau dovadă de aroganță, spunea ministrul francez de Externe, Roland Dumas. Într-adevăr, nimeni nu fusese consultat în prealabil. Documentul punea bazele reunificării.

3 decembrie 1989: capitulează atât biroul politic cât și Comitetul Central, inclusiv Egon Krenz, care, făcând concesii societății civile, speră să salveze RDG ca stat.

19 decembrie 1989: Apariția lui Helmut Kohl în fața bisericii Frauenkirche din Dresda a fost un moment foarte emoționant. Cancelarul îi unge pe suflet pe cei zeci de mii de est- germani prezenți: le vorbește despre țelul său de a reunifica națiunea în pace și libertate. Străinătatea e impresionată, iar masele încântate.

15 ianuarie 1990: Cele mai multe sedii Stasi sunt deja sub asediul mișcărilor sociale. Dar nu și cea de pe Strada Normannen, din Berlinul de Est. Mii de demonstranţi invadează în acea zi centrala securității statului est-german, punând stăpânire, în mod paşnic, pe documentele şi actele care conțineau informaţii secrete despre spionarea populației în ultimii 40 de ani.

18 martie 1990: Alegeri în RDG. Masele se mobilizează, mai ales la semnalul lui Helmut Kohl. Cancelarul reușește să scoată în stradă peste un milion de oameni. Deși social- democrații (SPD) păreau să fie favoriții, alianța conservatorilor în frunte cu Uniunea Creștin Democrată (CDU) câștigă detașat.

1 iulie 1990: Reunificarea este deja bătută în cuie, astfel că în Germania de Est trebuie introdusă economia socială de piață. La Bonn se semnează pe 18 mai acordul pentru uniunea economică, monetară și socială. La 1 iulie este introdusă marca germană.

15/16 iulie 1990: Apartenența Germaniei la NATO este pentru Moscova cea mai mare piedică în fața reunificării. Dar Helmut Kohl și Mihail Gorbaciov decid ca Germania reunificată să rămână membră NATO.

23 august 1990: Parlamentul est-german decide ca Republica Democrată Germană să se unească cu Republica Federală Germană. Gregor Gysi, șeful grupului parlamentar al socialiștilor est-germani (PDS), a stârnit râsete, comentând că parlamentul tocmai votase pentru ”distrugerea Republicii Democrate Germania”.

12 septembrie1990: La urma urmei, totul se învârte în jurul banilor. Guvernul de la Bonn îi oferă Uniunii Sovietice 12 miliarde de mărci germane pentru costurile retragerii Armatei Roșii din Germania de Est. Gorbaciov consideră că suma este prea mică. Kohl rămâne tare pe poziție inițial, dar apoi adaugă 3 miliarde. Acum tratatul ”doi plus patru” poate fi semnat.

3 octombrie 1990: La miezul nopții, în fața clădirii Reichstag-ului din Berlin se ridică steagul negru-roșu-auriu. Sute de mii de persoane sărbătoresc reunificarea Germaniei. RDG părăsise deja Pactul de la Varșovia pe 24 septembrie.