90 de ani de la izbucnirea primului Razboi Mondial

În urmă cu 90 de ani izbucnea primului Război Mondial, prin atacarea la 28 iulie 1914 a Serbiei de către Austro-Ungaria, după asasinarea la 28 iunie a arhiducelui Franz-Ferdinand, prinţul moştenitor al coroanei dublei monarhii, de către un militant naţionalist sârb la Saraievo. Conflagraţia a antrenat prăbuşirea imperiilor austro-ungar, rus şi otoman, a dus la crearea de noi state sau la întregirea unora deja existente, cum a fost cazul României; la finele războiului a avut loc cea mai cuprinzătoare remodelare a hărţii europene de după Congresul postnapoleonian de la Viena din 1815.

Imperiul Habsburgilor, putere dominantă în Europa Centrală timp de cinci secole, se întindea pe atunci între Elveţia şi Ucraina de astăzi, reunind numeroase grupuri etnice: germani, maghiari, evrei, cehi, polonezi, ucrainieni, români, croaţi, sârbi, slovaci, sloveni, italieni şi rromi. Spre finele conflictului sentimentele naţionaliste au subminat unitatea imperiului. Emanciparea popoarelor, altele decât germanii şi maghiarii, care treceau drept naţiuni de stat, au anihiliat orice tentativă a coroanei de federalizare a imperiului în speranţa supravieţuirii, Istoricul german Meinholf Arens consideră că lucrurile s-au schimbat radical în vara anului 1918. Prăbuşirea imperiului a fost precipitată de discriminarea etnică şi de birocraţie mai mult decât de înfângerile militare. Aşa de pildă, subliniază Arens, cehii şi-au dat seama pe front că au fost trimişi în bătăliile cele mai sângeroase, în operaţii cvasi-sinucigaşe, în timp ce soldaţii Vienei rămâneau cantonaţi în spatele frontului. În plus, în octombrie 1918 era o gravă penurie de alimente şi muniţie. Imperiul imploda, naţionalismul sporea. Regimente întregi de cehi, polonezi, unguri şi croaţi dezertau.

La 28 octombrie 1918 se năştea Cehoslovacia, iar o zi mai târziu slavii de sud îşi creau un stat propriu, ce avea să se numească din 1929 Iugoslavia. La 1 noiembrie izbucnea la Budapesta o insurecţie armată. Câteva zile mai târziu, la 11 noiembrie, Imperiul Habsburgilor înceta formal să mai existe, după semnarea armistiţiului cu puterile victorioase, SUA, Franţa şi Marea Britanie.

La 28 noiembrie Bucovina austriacă se unea cu regatul României, iar la 1 decembrie românii din Tansilvania, Banat şi Ungaria proclamau la Alba Iulia unirea teritoriilor locuite de ei cu ţara. Se desăvârşea unitatea statală a României, dar înlăuntrul frontierelor ei, etnicii români erau doar 2/3 din populaţie. Toate statele succesorale se vedeau confruntate cu aceeaşi problemă a minorităţilor etnice, de care se leagă nemijlocit izbucnirea celui de-a doilea Război Mondial.

Potrivit istoricului vienez Anton Pelinka implodarea imperiului a fost ultima şansă de edificare a unei federaţii democratice în Europa centrală. Această construcţie a eşuat din cauza incapacităţii de reforme a celor aflaţi la putere. În consecinţă toate conceptele de regrupare democratică a mai multor naţionalităţi într-o singură entitate au eşuat, până la crearea UE. Europa centrală a pierdut din influenţă, iar centrul de putere s-a deplasat de la Viena la Berlin şi Paris.

Frontierele şi condiţiile de pace sunt resimţite întotdeauna nejuste de cei învinşi. Ca atare reglementările Conferinţei de la Paris din 1919-1920, conţineau deja germenii celui de-al doilea Război Mondial, cu sumbrul său cortegiu de consecinţe pentru întreaga omenire, până în zilele noastre.

În 1917 Imperiul ţarist era anihilat de revoluţia bolşevică din octombrie, iar Imperiul Otoman părăsea Europa după înfrângeri suferite în faţa naţionaliştilor greci, bulgari şi sârbi. Anglia şi arabii au pus stăpânirea pe fostele sale teritorii din Orientul Apropiat, antrenând şi acolo o remodelare a regiunii.

Statele naţionale apărute după primul război mondial au dat şi continuă să dea naştere la conflicte, războiul din Iugoslavia şi cel din Irak fiind doar două dintre ele.