Spotmedia.ro: A fost Putin dezinformat?
20 martie 2022Căderea Republicii Moldova nu depinde de moldoveni, ci de ucrainenii care luptă bine și cu patriotism cu o Armată rusă demoralizată și dezinformată. Nici lui Putin nu i-a spus FSB adevărul, de vreme ce a crezut că poate cuceri Ucraina cu 150.000 de soldați, când Hitler a avut nevoie de câteva milioane.
Ucrainenii se pregăteau de război cu Rusia din 2014 și au folosit acest timp, cum se vede, foarte eficient, spune istoricul Vladimir Solonari, în dialogul cu spotmedia.ro.
Vladimir Solonari este profesor la Departamentul de istorie de la University of Central Florida. Recent, a publicat, la Editura Humanitas, volumul Imperiul-satelit, Guvernarea românească în Transnistria, 1941 - 1944. S-a născut la Chișinău, din părinți ucraineni, provenind din Transnistria.
Domnule profesor Solonari, cui se adresează Vladimir Putin când vorbește despre denazificarea Ucrainei? Sună caraghios în Occident.
Sună charaghios nu numai în Occident. Cred că Putin se adresează propriilor demoni, adică vorbește cu sine însuși. În imaginația lui, revolta din 2013-2014, așa-numitul Maidan, care a rezultat cu fuga din țară a președintelui de atunci Viktor Ianukovici, a fost “o lovitură fascistă de stat. ”Faptul că după Maidan (și acest eveniment poate fi evaluat în modul diferit) s-a procedat la alegeri libere și a fost ales un nou președinte și un nou Parlament, iar în anul 2019 au avut alegeri în plină conformitate cu Constituția și legile în vigoare și poporul ucrainean și-a ales un președinte și un Parlament noi, așadar demonstrând că democrația ucraineană este funcțională, nu contează pentru Putin, care continuă să insiste că regimul a rămas tot forțelor “fasciste.” Ceea ce îl frustrează pe Putin este falimentul politicii sale de a reintegra Ucraina în spațiul dominat de Federația Rusă.
Putin este convins că toate statele post-sovietice aparțin spațiului rusesc (“lumea rusă”) și că rolul lui istoric, misiunea lui providențială constă în restabilirea acestei dominații rusești. Orice stat post-sovietic care rezistă acestor tentative este considerat drept “ostil” și, prin definiție, “fascist”, “o marionetă americană” etc.
Pare neverosimil, dar anexarea Crimeei în viziunea lui Putin era răspunsul lui la lovitura de stat (“Maidan”) efectuată la comanda SUA. El se aștepta ca Ucraina să învețe lecția și să se supună dictatului Moscovei, prin implementarea acordului de la Minsk negociat între Moscova și Kiev cu medierea Germaniei și Franței în februarie 2015. Acest acord prevedea federalizarea Ucrainei și acordarea regiunii filorusesti Donbas dreptului de veto la eventuala decizie de aderare a Ucrainei la NATO.
Așa ceva nu era posibil din cauză că sentimentele anti-rusești în Ucraina au crescut puternic după anexarea Crimeei.
Așadar, prin acțiunile sale imperialiste, Putin a făcut ca Ucraina să devină mult mai anti-rusă și pro-occidentală decât era mai înainte. Acest eșec al politicii sale Putin îl percepe ca rezultat al unei “nazificări” a Ucrainei, adică al unui control al unui grup de naționaliști ucraineni asupra populației din Ucraina.
Iată că incapacitatea lui de a se împăca cu ideea propriului eșec politic l-a adus la încercarea de a obține victoria prin violență militară.
În perioda absolutismului european exista o uzanță de a sculpta pe tunuri următoarea inscripție: “Ultima ratio regis,” ce se poate traduce ca “ultimul argument al regelui”.
În viziunea lui Putin, care nu-și dă seama că lumea de astăzi nu este cea din secolul al XVIII-lea, el a recurs la violența militară, ca la ultimul argument care i-a rămas lui, pentru că, vezi tu, dușmanii lui nu i-au lăsat o altă opțiune. Și “denazificarea Ucrainei” pentru el este o încercare de a reeduca această țară în spiritul altei identități etnice, pretins mai corecte, care domină imaginația imperialiștilor ruși de secole întregi, și anume că ucrainenii sunt “de fapt” ruși, dar care au fost “induși în eroare” de către o mână de naționaliști sau “naziști” și care acum își imaginează că sunt o nație aparte.
Și iată vine el să le arate ucrainenilor lumină și adevăr. Născocirile aceste sunt, bineînțeles, total nerealiste, pentru că nu există nicio posibilite pentru Rusia lui Putin de a “reeduca” o țară de 44 de milioane de oameni, așa cum este Ucraina, dar problema e că Putin este decis să meargă până la capăt, fară să țină cont de preț. Logica unui maniac.
Cum vă explicați eșecurile de pe teren ale armatei ruse? Este Ucraina mai bine pregătită sau marea armată rusă e, de fapt, rămasă în trecut?
Eu nu sunt specialist militar și m-aș abține de la comentarii pe marginea acestei probleme. Ceea ce este totuși indubitabil este că rezistența ucraineană a surprins pe toată lumea care se obișnuise să creadă despe armata ucraineana că e mai mult de paradă, incapabilă de a face față armatei ruse socotite cea de-a doua armată din lume.
De fapt, ucrainenii se pregăteau de război cu Rusia din 2014 și au folosit acest timp, cum se vede, foarte eficient.
Dar și mai impresionant este spiritul patriotic, unitatea ucrainenilor față de acest atac atroce. Morala forțelor armate ucrainene este foarte înaltă, dar trupele ruse, mai bine înarmate, nu prea știu pentru ce luptă și arată multe semne de demoralizare.
Eu sunt convins că Ucraina va învinge, iar regimul lui Putin se va prăbuși și Rusia va fi pedepsită. Ceea ce nu putem ști este prețul pe care îl va plăti Ucraina, și lumea întreagă, pentru nebunia lui Putin.
Credeți că Putin a fost dezinformat? De către cine?
Da, este clar că a fost dezinformat de către propriile servicii secrete, FSB, care i-a oferit informații pe placul lui, informații pe care el a vrut să le audă. Astfel de situații sunt tipice în regimurile supracentralizate, unde funcționarii trăiesc cu frica permanentă a dictatorului.
Și armata era dezinformată, crezând că ucrainenii nu vor opune rezistență. Nu înțeleg însă cum puteau ei spera că vor putea ocupa o țară atât de mare cu forțe atât de mici.
În 1941, Hitler a utilizat milioane de soldați pentru ocuparea Ucrainei, acum Putin a dorit să facă același lucru cu 150.000. Cum adică? De ce militarii nu i-au explicat că nu se poate? Erau și ei induși în eroare de către FSB privind starea de spirit din Ucraina sau se temeau și ei să-i spună adevărul lui Putin? Sau implementează ordinul necrezând în fezibilitatea lui? Nu avem răspunsuri la aceste întrebări.
Se va mulțumi cu Ucraina sau merge mai departe? Mai departe, unde? Este Republica Moldova expusă? Și ce alte state sunt fragile, în raport cu Putin?
Zilele trecute, ambasada rusă în Republica Moldova a plasat pe website-ul lor un anunț îndemnând oamenii de limbă rusă să caute “asistența” ambasadei în cazul în care suferă de descriminare în Republica Moldova. Se mai spune în acel anunț că, chipurile, asemenea incidente au devenit recent mai dese. Bineînțeles că anunțul în cauză este o pură invenție și nimic de felul acesta nu există în Republica Moldova. Anunțul este o provocare tipică a FSB-ului, pentru a pregăti un pretext pentru invadarea Republicii Moldova.
Dacă se va produce așa ceva nu depinde de moldoveni, ci de rezistența ucrainenilor.
În cazul căderii Odesei, Doamne ferește!, invadarea Republicii Moldova este foarte probabilă, chiar inevitabilă.
Daca Putin va merge și mai departe decât Republica Moldova nu putem ști din simplul motiv că este puțin previzibil comportamentul unui nebun.
Eu însă cred că trebuie să fim pregătiți pentru orice eventualitate, între timp ajutându-i pe ucraineni cât mai mult.
Citiți interviul integral pe Spotmedia.ro.