1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Scoateți avortul din codul penal!

Clara Suchy
28 septembrie 2019

În toată lumea s-a demonstrat sâmbătă pentru scoaterea întreruperii de sarcină din legislația penală. Și în Germania au avut loc proteste împotriva paragrafelor 218 și 219 din Codul Penal.

https://p.dw.com/p/3QOUf
Imagine: picture alliance/NurPhoto/M. Jovet

De peste 150 de ani, întreruperea de sarcină este pedepsită în Germania prin Codul Penal, fiind plasată între ucidere la cerere și omor din neglijență. Încă din 1970, mișcarea sugestiv intitulată "Abdomenul meu îmi aparține” demonstra pentru eliminarea paragrafului 218.

Aproape 50 de ani mai târziu, activistele ies astăzi, din nou, în  stradă, cu aceleași solicitări: "Scoateți avortul din Codul Penal!”. Sarah Thibol, activistă în cadrul organizației Frauen*Kollektiv Köln, este una dintre demonstrante. Personal, ea și-a propus ca, înainte de toate, "cât mai multe femei să afle că întreruperea de sarcină nu este legală în Germania. Multe sunt atât de surprinse când află cum se prezintă situația."

Întreruperea de sarcină se pedepsește în Germania cu privare de libertate de până la trei ani sau cu amendă. Dacă intervenția este motivată medical, dacă sarcina este rezultatul unui viol sau dacă femeia se lasă consiliată în centre speciale, atunci avortul este permis fară a fi pedepsit. Dar aceste excepții nu transformă intervenția într-una legală, ci doar exclude pedeapsa. 

”Burta mea îmi aparține!”
”Burta mea îmi aparține!” Demonstrație în Berlinul de Vest, 1971Imagine: picture-alliance/dpa

Temă cu "încărcătură morală"

În 2018, potrivit Oficiului Federal de Statistică, în Germania au fost înregistrare puțin peste 100.000 de întreruperi de sarcină. În 96 la sută dintre cazuri, intervenția a fost precedată de consiliere și a avut loc înaintea celei de-a 12-a săptămâni de sarcină. Aproape patru procente din intervenții au fost motivate medical și doar în 20 de cazuri au existat indicații criminalistice, adică sarcina era rezultatul unui viol.

Deși mai toate femeile din Germania pot solicita întreruperea sarcinii pe baza acestor excepții, Sarah Thibol și alte activiste solicită scoaterea completă a avortului de sub incidența legii penale. "Depindem de alții. Noi nu avem acest drept", spune ea. "Nouă ni se permite doar dacă cineva spune: 'acum este în ordine, poți face întreruperea.' Dar, de fapt, nu este permis."

Kate Cahoon, activistă în cadrul Uniunii pentru Autodeterminare Sexuală, abordează o altă problemă. Existența celor două paragrafe în Codul Penal impune temei un caracter tabu. "Tema este atât de emoțional încărcată, încât femeile cu sarcină neplanificată, care se decid pentru avort, sunt stigmatizate."

Momentan, mai ales politcienii din Partidul Stângii, ecologiștii și liberalii solicită legalizarea înteruperii de sarcină în Germania. Nu există însă o majoritate. Și candidații la conducerea SPD, Christina Kampmann și Michael Roth intenționează să se implice în viitor.

Conservatorii și partidul de extremă dreaptă AfD resping însă inițiativa. "Legislația în vigoare oferă, alături de consiliere, cea mai bună protecție pentru copilul nenăscut și pentru mama aflată într-o situație dificilă", declară de exemplu Elisabeth Winkelmeier-Becker, specialista pentru probleme legislative din cadrul grupului parlamentar al CDU/CSU.

Căutaţi, dar şi detestaţi: Medicii care fac întrerupere de sarcină

Proteste și anti-proteste

Că tema continuă să încingă spriritele am constatat și pe 21 septembrie, la Berlin. Acolo au avut loc demonstrațiile sub deviza "Marș pentru Viață" împotriva întreruperilor de sarcină. Organizatorii de la "Uniunea federală Drept la viață" au anunțat că la acțiune au participat peste 8.000 de persoane.

Președinta uniunii, Alexandra Linder, este de părere că fiecare om are "din momentul conceperii și până la moarte aceeași demnitate personală". Ea și restul demonstranților au fost întâmpinați de circa 5.000 de anti-protestatari, care au blocat parțial străzile, pentru a atrage atenția.

Discuția publică despre reglememtările juridice din Germania a căpătat noi dimensiuni după condamnarea doctoriței Kristina Hänel, în noiembrie 2017. Ea a fost condamnată la plata unei amenzi de 6.000 de euro, doar pentru că printre serviciile oferite pe pagina de internet a cabinetului ei se afla și întreruperea de sarcină.

În urma protestelor, Bundestagul a acceptat în primăvară reformarea paragrafului 219a. Prin această prevedere, medicilor li se interzice să informeze asupra întreruperii de sarcină. Acum ei au dreptul să menționeze acest tip de intervenție, dar fără a oferi detalii despre metodele aplicate. Informația este prezentată pe o listă a Colegiului Medicilor și publicată în internet.

Ativista Cahoon nu este mulțumită de rezultatul reformei "Este un compromis foarte laș", spune ea. "Nu a atras niciun fel de îmbunătățire. Lista este aproape complet goală. Este pur și simplu o dezamăgire. Am auzit de la medici că nu sunt dispuși să se treacă pe listă, atât timp cât nu există o reglementare clară”.

Metoda ”Papaya”
Modelul ”Papaya” pentru viitorii ginecologi / Medical Students for ChoiceImagine: Medical Students for Choice Berlin

Modelul Papaya pentru studenții la medicină

În lipsa unei legislații clare, mulți medicii nu au curajul de a oferi întreruperi de sarcină, mai explică Cahoon. În plus, mulți doctori nu au pregătirea necesară pentru a o astfel de intervenție. Avortul nu este tematizat în timpul facultății. Doar din ultimul semestru de iarnă, Charité din Berlin a introdus un seminar pe tema întreruperii de sarcină.

În rest, studenții trebuie să se informeze pe cont propriu. "Dacă nu suntem pregătiți în această direcție, trebuie să dăm dovadă de multă inițiativă proprie pentru a învăța. Nu vor mai exista în fapt niciun fel de medici care să facă această intervenție" spune, de exemplu, Caroline Gabrysch, activistă în cadrul "Medical Students for Choice".

Multe femei povestesc că sunt nevoite să se deplaseze la distanțe de sute de km pentru a se supune unei asemenea intervenții. Potrivit Oficiului Federal de Statistică, în 2019 în toată Germania există doar 1.150 de cabinete și clinici în care se efectuează înreruperi de sarcină. În 2003, intervenția se realiza în aproape 2.300 de unități medicale. Organizații precum Medical Students for Choice încearcă să compenseze lipsa informațiilor din timpul studiului. Printre acestea se numără și așa numitele Papaya Workshops în cadrul cărora, pe baza fructului exotic, este exemplificată intervenția medicală.

Eliminarea paragrafelor 218 și 219 din Codul Penal este scopul declarat al activistelor, care au ieșit astăzi pe străzile din Germania. Pentru Sarah Thibol din Köln, acesta ar fi doar începutul. "Eliminarea paragrafelor este minimum posibil", spune ea. "Trebuie să continuăm să luptăm, pentru ca femeile care chiar apelează la întreruperile de sarcină, să nu fie date afară de la serviciu sau să nu fie excluse din comunitate", conchide ea.