Adevărul despre 10 august - Document exclusiv
16 iulie 2020Toate acuzațiile procurorilor militari la adresa șefilor Jandarmeriei cu care a plecat dosarul "10 august" de la Secția Parchetelor Militare din PICCJ (SPM-PICCJ) către DIICOT sunt consemnate în Ordonanța de declinare a dosarului către DIICOT din 28 iunie 2019. Sunt acuzații foarte precise, explicate punct cu punct.
DIICOT a clasat toate aceste acuzații și susține în ordonanța de clasare din 26 iunie că ”în fundamentarea construcției juridice ce a stat la baza învinuirilor formulate în cauză de către Secția Parchetelor Militare (SPM) s-au invocat fie stări de fapt necorespunzătoare adevărului materializat probator, fie stări de fapt cărora li s-au conferit interpretări cu încărcătură subiectivă evidentă”.
Ordonanța de declinare arată că dosarul inițial nr. 916/P/2018 a fost înregistrat ca urmare a sesizării din oficiu la Parchetul Militar de pe lângă Parchetul Tribunalului București (PMPTB).
În baza ordonanței procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 2011/C/2018 din data de 14.08.2018, dosarul înregistrat la PM PTB a fost preluat, în temeiul art. 325 C.pr.pen., de Secţia Parchetelor Militare (SPM).
Imediat, SPM a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la:
1. infracțiunea de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 Cod penal. De ce?
”Neluarea măsurilor pentru ca, anterior executării misiunii din data de 10.08.2018, în zona Piaţa Victoriei din mun. Bucureşti, toţi militarii jandarmi să poarte căști inscripționate cu numere de identificare care să corespundă poziţiei ocupate în cadrul batalionului, detaşamentului şi grupei de intervenţie, deşi era previzibil, pentru orice persoană, că în acest mod nu vor putea fi individualizate acţiunile fiecărui militar, rezultat acceptat de către persoanele cu atribuţii în reglementarea acestei situaţii.”
Mai mult, arată procurorii militari ”ulterior, în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor în cauză cu privire la faptele de violență exercitate în cursul intervenției, au fost întocmite documente oficiale cu conținut inexact, în care nu au fost cuprinse mențiuni privind identitatea militarilor care au purtat în timpul intervenției căștile de protecție ale căror numere de identificare inscripționate fuseseră acoperite cu bandă adezivă”.
2. infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 321 Cod penal. De ce?
”În înscrisurile oficiale întocmite de structurile Jandarmeriei Române (…) au fost omise, cu știință, datele reprezentând numerele de identificare atribuite prin fișele individuale de echipament (…), fapt care a condus la împiedicarea sau îngreunarea identificării militarilor jandarmi care au participat la comiterea unor acte de violență
3. infracțiunea de uz de fals prev. de art. 323 Cod penal. De ce?
”Predarea către organul de urmărire penală a înscrisurilor oficiale susmenționate, falsificate în modalitatea arătată”.
Ulterior, urmărirea penală a fost extinsă încă o dată prin Ordonanța nr. 18/P/2018 din data de 12.09.2018 pentru participație improprie la fals intelectual prev. de art. 52 alin.3 rap. la art.321 alin.1 din C.p..De ce?
”Determinarea autorului scriptural al Jurnalului Acțiunilor Operative, întocmit de DGJMB, să consemneze, în mod nereal și în necunoștință de cauză, ora 23:11 ca fiind ora la care prefectul mun. București a aprobat, în conformitate cu prev. art. 19 alin. 1 din Legea nr.60/1991 ordinul de intervenție, aprobare emisă în realitate mult mai târziu, după mai mult de o oră de la ora consemnată în Jurnalul Acțiunilor Operative”.
2. participație improprie la uz de fals prev. de art. 52 alin.3 rap. la art.323 din C.p..De ce?
”Determinarea folosirii Jurnalului Acțiunilor Operative ca dovadă a modului în care a avut loc misiunea de asigurare/restabilire a ordinii publice la data de 10.08.2018, deși acesta consemnează mențiuni false privind ora aprobării ordinului de intervenție, fapt necunoscut de persoanele în ale căror atribuții de serviciu intră folosirea acestui jurnal.”
AICIcitiți articolul integral pe SpotMedia.ro