Afganii din Germania, îngroziți de situația de acasă
17 august 2021Afganul Parwiz Ayubi este îngrozit de soarta pe care ar putea s-o aibă familia sa. ”Mama mea a fost membră a parlamentului. Ea se află acum în Kabul, într-o ascunzătoare, dar talibanii percheziționează fiecare casă”, a declarat acesta pentru DW.
”Talibanii pătrund în case în căutarea persoanelor care au colaborat cu guvernul afgan sau cu armata ori pentru a vedea dacă există arme sau muniție. Nu știu ce se va întâmpla cu ea”.
Tot ascunsă și la fel de îngrozită de atrocitățile talibane este și soția lui, membră a organizației neguvernamentale Afghan Women's Network (AWN). Aeroportul din Kabul a fost cucerit și scos din uz de talibani. De asemenea, frontierele rutiere sunt închise. ”Situația este înspăimântătoare, absolut oribilă”, declară bărbatul.
Ayubi, student în vârstă de 26 de ani din provincia afgană Farah, a reușit să ajungă în Germania cu o zi înainte ca orașul Kabul să intre în mâinile talibanilor. A reușit să plece datorită vizei sale de student. Însă, din nefericire, nu a avut altă opțiune decât să își lase familia în urmă.
”Ideologia mea a fost întotdeauna opusă talibanilor și regimului promovat de aceștia”, spune el. ”Provin dintr-o familie implicată în politică. Sunt educat în Vest și împărtășesc idei politico-sociale pe care talibanii nu le vor accepta niciodată. Eu și familia mea am fost în repetate rânduri amenințați de ei”.
Situație disperată
”Nu ne așteptam la așa ceva”, declară bărbatul. ”Președintele nostru spunea că există un proces de pace în curs de desfășurare, urmând ca mai întâi să fie instalat un guvern interimar și că abia apoi va avea loc tranziția de putere către talibani. Iată însă că situația a luat rapid o cu totul altă turnură”
Ayubi nu pune preț pe vorbele talibanilor, care promit că nu vor efectua represalii. ”Sunt manipulatori, care mint pentru a calma oamenii”, mai spune Ayubi, precizând că a auzit că talibanii au ucis deja oameni în provinciile pe care le-au ocupat. ”Sunt absolut sigur că au liste cu oamenii care au lucrat cu guvernul și care au spus lucruri rele despre talibani. Se vor răzbuna”.
În opinia tânărului afgan, retragerea precipitată a NATO din Afganistan este lamentabilă. ”Vă voi da exemplul bazei aeriene Bagram”, a spus el. ”Au plecat noaptea, fără să alerteze pe nimeni. Pur și simplu au trădat Afganistanul”.
Perplexitate produce mai cu seamă reacția (de fapt, lipsa ei) armatei afgane. ”Nu pot procesa ce s-a întâmplat în Afganistan”, a spus el. ”De ce au plecat? De ce nu s-a tras niciun glonț (când a căzut Kabulul)? Nu înțeleg cum s-au petrecut toate acestea fără ca soldații noștri să se lupte cu talibanii”.
Ajutoare afgane în Germania
Luni, în cadrul unei conferințe de presă, guvernul german a recunoscut că mii de afgani care au lucrat sau au sprijinit guvernul de la Berlin și armata germană sunt încă blocați în Kabul, în pofida asigurărilor că li se va acorda azil în Germania.
Întârzierile mari în acordarea vizelor au dus la confuzie birocratică. Presa germană relatează că, deși afganilor care au sprijinit guvernul trebuia să li se spună precis unde anume în Germania trebuie să ajungă, aceștia au fost adesea lăsați să își organizeze singuri călătoria.
Astfel, oamenii au ajuns pe aeroporturile din Germania fără ca nimeni să le spună unde să meargă. În unele cazuri, sarcina contactării centrelor de refugiați în vederea organizării de adăposturi pentru noii sosiți a fost lăsată în seama rudelor din Germania ale afganilor.
De altfel, viza de ședere a lui Parwiz Ayubi expiră la 31 august. Totuși este puțin probabil ca acesta să se întoarcă în țara natală foarte curând.