Germania are nevoie de 400.000 de migranți anual
24 august 2021"Germania rămâne fără forță de muncă", a declarat Scheele pentru "Süddeutsche Zeitung". Evoluțiile demografice fac ca numărul potențial al lucrătorilor să scadă deja de anul acesta cu aproape 150.000. "În anii următori, va fi chiar mult mai rău", a avertizat Scheele.
Germania poate rezolva această problemă prin calificarea profesională a persoanelor necalificate, prin prelungirea programului de lucru al celor cu program limitat care vor să lucreze mai mult și mai ales prin aducerea în țară de imigranți. Noul guvern de la Berlin, care va fi alcătuit după alegerile generale din septembrie, trebuie să se ocupe de aceste lucruri.
Mult mai mulți decât până acum
"Avem nevoie de 400.000 de imigranți în fiecare an. Adică semnificativ mai mulți decât în anii trecuți. În mai multe domenii de activitate: de la îngrijitori la specialiști în tehnică de climatizare, de la lucrători în logistică la cadre universitare. Peste tot se constată lipsa specialiștilor", susține șeful Agenției Muncii.
Scheele s-a referit în mod repetat în ultimele zile la situația proastă în care s-ar afla piața formării profesionale. "Numeroși ucenici și angajatori nu reușesc să se găsească unii pe ceilalți", a declarat Scheele. Acest trend s-ar acutiza an de an. "31% din cererile de angajare ale celor care caută un loc de muncă rămân nerezolvate, 40% din locurile disponibile pentru formare profesională sunt neocupate", a arătat Scheele.
os/rcs (rtr, afp)