Al doilea ministru eşuat la educaţie

Plagiatul ministrului educaţiei Ioan Mang provoacă cele mai sumbre meditaţii asupra sistemului universitar românesc. Dacă un profesor se complace în această umilitoare postură, de ce nu ar face-o studenţii şi elevii? Se ştie de fapt de ani buni cum se scriu tezele de licenţă şi tezele de doctorat, dar mai exista speranţa că ultimul bastion al vieţii intelectuale, profesorii înşişi ar mai păstra o minimă rigoare şi onestitate intelectuală. Există cu siguranţă profesori de mare probitate intelectuală, dar se pare că mai ales în zonele periferice, universităţile multiplicate fără măsură şi mult peste resursele intelectuale existente au renunţat la orice rigoare. Universităţile private sunt o mare problemă cu implicaţii sociale şi politice numeroase, dar şi universităţile de stat infiinţate peste tot în provincie ridică mari semne de întrebare.

Fostul premier Emil Boc, transformat în câteva zile în activ politician de opoziţie, a prezentat dovezi concludente potrivit cărora ministrul educaţiei Ioan Mang a copiat integral, cuvânt cu cuvânt şi grafic cu grafic, un articol ştiinţific al unor cercetători japonezi.

Cu siguranţă că ministrul ar trebui să demisioneze, căci prezenţa sa în fruntea sistemului de educaţie ar fi o legitimare a fraudei. Problema plagiatului în sine este însă una distinctă. Ea priveşte comunitatea oamenilor de ştiinţă şi mediul academic care ar trebui la rândul său să reacţioneze cu exigenţă. Am văzut însă că mediile profesorale sunt adesea mult prea îngăduitoare şi tolerante permiţând, fratern, abateri care în mod normal ar fi impardonabile. Cu ani în urmă fusese dezvăluit plagiatul ministrului sănătăţii Mircea Beuran, care copiase un tratat medical franţuzesc, dar urmările nu au fost pe măsura gravităţii faptei.

E adevărat că plagiatul nu este doar o boală românească şi că ea a devenit se pare epidemică. Criteriile cantitative ale performanţei intelectuale (numarul de articole, carti şamd) ar putea explica de ce plagiatul a devenit atât de frecvent în lumea contemporană. De exemplu, ministrul Apărării din Germania, Karl-Theodor zu Guttenberg, a fost nevoit să demisioneze anul trecut după ce o comisie ştiinţifică a Universităţii Bayreuth a dovedit că a copiat în lucrarea sa de doctorat pasaje ample fără să citeze sursa. Şi mai recent fostul preşedinte al Ungariei, Pal Schmitt, a demisionat la rândul său după ce se dezvăluise că a comis un plagiat în urmă cu 20 de ani.

În cazul ministrului Ioan Mang, plagiatul nu este ceva subtil sau difuz şi nu este nevoie de o comisiei tehnică de specialitate. Articolul cercetătorilor japonezi a fost preluat pur şi simplu prin copy and paste. De aceea se impun concluzii politice foarte rapide. În orice caz, primul ministru Victor Ponta a greşit de două ori la educaţie şi ar trebui ca a treia oară să se gândească ceva mai bine.