Meloni spune că alianța de dreapta are un mandat "clar"
26 septembrie 2022În dimineața de luni, Giorgia Meloni a spus că italienii au transmis un mesaj clar prin faptul că au sprijinit alianța de dreapta pe care o conduce și că aceasta are un mandat clar.
"Dacă suntem chemați să guvernăm această națiune, o vom face pentru toți italienii, cu obiectivul de a-i uni pe oameni, de a pune în evidență ce îi unește, mai mult decât ce îi dezbină", a declarat Meloni luni dimineața în fața jurnaliștilor. "Nu vom înșela încrederea voastră."
Din alianța condusă de Meloni mai fac parte, alături de formațiunea ei de extremă dreaptă Fratelli d'Italia (Frații Italiei), partidul anti-migrație Lega al lui Matteo Salvini și Forza Italia, formațiune condusă de fostul premier italian Silvio Berlusconi.
Lidera partidului de extremă dreaptă Frații Italiei a făcut aceste declarații după ce principalul partid de centru-stânga, Partito Democratico (PD), a recunoscut înfrângerea.
"A fost o seară tristă pentru țara noastră," le-a spus Debora Serracchiani de la PD reporterilor, adăugând că "dreapta are majoritatea în parlament, dar nu în țară."
Secțiile de votare au fost deschise duminică până la ora locală 23:00. Exit poll-urile au arătat că alianța condusă de partidul lui Meloni, Frații Italiei, ar putea obține până la 45 la sută din voturi. Din acestea, în jur de 26 la sută ar reveni formaţiunii Giorgiei Meloni.
Alianța de centru-stânga ar obține, potrivit exit poll-urilor, doar 29 la sută, iar partidul populist 5 Stelle doar 16,5 la sută.
Potrivit Ministerului de Interne de la Roma, prezența la vot a fost de 64 la sută, mult mai scăzută decăt la alegerile din 2018.
Mai multe detalii AICI.