Alegerile din Rusia: Pentru ce atâta osteneală?
15 martie 2024Rezultatul alegerilor prezidențiale din Rusia, care se desfășoară între 15 și 17 martie, se ştie deja de multă vreme: Vladimir Putin, care s-a aflat în fruntea ţării în ultimii 25 de ani, va câştiga un al cincilea mandat. El se va mai afla la Kremlin cel puţin până în anul 2030.
Singurul contracandidat cu adevărat de opoziţie, politicianul liberal Boris Nadejdin, a primit interdicţie de a intra în cursă din partea unor instanţe ruse, inclusiv Curtea Supremă, unde depusese apel.
Printre ceilalţi candidaţi se numără Nicolai Haritonov, în vârstă de 75 de ani, care reprezintă Partidul Comunist. Candidatul acestui partid se clasează de obicei pe locul doi, în spatele lui Putin, dar la mare distanţă. Haritonov a criticat unele decizii de politică internă ale lui Putin, dar susţine invazia rusă în Ucraina.
Vladislav Davancov candidează şi el. Are 40 de ani, fiind unul din cei mai tineri competitori. Pare mai degrabă liberal când e vorba de îngrădirea libertăţilor liberale în Rusia, dar a anunţat că nu-şi va critica adversarii politici. Potrivit agenţiei Reuters, Haritonov şi Davankov au şanse să obţină fiecare până la cinci la sută din voturi.
Un front unit
Chiar dacă toţi observatorii sunt siguri că Putin va câştiga, alegerile prezidenţiale din Rusia servesc unui ţel anume: să închidă gura criticilor interni şi externi la adresa regimului Putin, crede Konstantin Kalacev, analist politic şi fost consilier al Kremlinului.
În plan intern, alegerile vor permite legitimarea puterii preşedintelui şi vor demonstra că poporul rus este unit în jurul liderului său. "Iar în plan extern, ele vor demonstra că Putin face politică externă bazată pe voinţa poporului rus", a continuat Kalacev pentru DW. "Demonstrează că preşedintele şi majoritatea ruşilor sunt uniţi, contrazicând orice iluzii din vest, că situaţia ar fi contrarie".
Într-o ţară în care toată lumea crede că rezultatul este un dat, a-i convinge pe oameni să meargă la urne poate fi dificil. Dar aşa cum a scris cu câteva zile în urmă Meduza, un portal rus independent de ştiri cu sediul în Letonia, autorităţile de la Moscova iau măsuri pentru ca alegerile prezidenţiale să pară cât mai legitime cu putinţă.
Ţelul este o participare de 80%. Pentru a se atinge asta, "va fi mobilizat electoratul dependent de guvern: angajaţii din sectorul public, ai marilor corporaţii şi întreprinderi de stat, fideli faţă de guvern, precum şi familiile şi prietenii acestora", a scris Meduza.
Membrii partidului lui Putin, Rusia Unită, sunt încurajaţi să aducă cu ei cel puţin 10 oameni fiecare la cabinele de vot, mai susţine Meduza, citând surse apropiate de acest partid.
În discursul său privind starea naţiunii, susţinut în februarie în faţa Adunării Federaţiei Ruse, Putin a făcut ruşilor de rând şi o serie de cadouri în perspectiva alegerilor. El şi-a reiterat de asemenea hotărârea de a continua operaţiunea militară specială (cum numeşte el războiul) din Ucraina.
Scindare vizibilă
Chiar dacă lui Nadejdin, singurului candidat anti-Putin, i s-a interzis să participe, mai există o formă de vot de protest. Majoritatea forţelor de opoziţie au fugit din ţară dar şi-au îndemnat susţinătorii să intre în acţiune în timpul alegerilor.
Văduva liderului de opoziţie Alexei Navalnîi şi-a îndemnat susţinătorii să se ducă în masă la urne duminică, 17 martie, la prânz, în semn de omagiu adus soţului ei. "Puteţi ruina alegerile, puteţi scrie cu majuscule 'Navalnîi' pe buletinele de vot", a declarat Iulia Navalnaia într-o postare pe YouTube, în care mai recomandă să fie votat "oricine în afară de Putin".
Chiar dacă mulţi oameni se vor duce deodată în secţiile de votare la o oră anume, aceasta nu va schimba rezultatul final. Dar va contrazice impresia că ruşii în imensa lor majoritate îl sprijină pe Putin, a declarat Nicolai Petrov, expert asociat al Institutului german pentru Afaceri Internaţionale şi de Securitate. S-ar putea ca asta să-l irite pe Putin, a adăugat el.
"Este o greşeală a crede că le este mai uşor regimurilor autoritare să desfăşoare alegeri decât democraţiilor", susţine el. "Pentru Putin este foarte important să demonstreze elitei sale politice că este sprijinit de vasta majoritate a ruşilor". De aceea Kremlinul vrea să prezinte rezultate foarte bune şi să evite orice formă de scandal.