Alianțele politice, un eșec anunțat

Coalițiile și alianțele de pe scena politică românească nu au viață lungă. De cele mai multe ori, partide cu orientări ideologice diferite sau chiar contrare s-au aliat pentru a forma o majoritate parlamentară. Dar aceste conglomerate nu au dus niciodată la bun sfârșit un întreg mandat.

Ruperea alianțelor s-a produs fie în urma calculelor erodării încrederii populației generate de uzura guvernării, fie din cauza nemulțumirii unui partid în ceea ce privește împărțirea posturilor de miniștri, secretari de stat, șefi ai instituțiilor publice, agenții, în general a tuturor posturilor pe care le are la îndemână puterea politică.

Singurul partid care a reușit să guverneze singur un mandat (1990-1992) a fost Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN), actualul PSD. Următorul mandat va fi exercitat împreună cu PRM, PUNR și PSM în timpul guvernării Văcăroiu, alianță pe care presa a numit-o „patrulaterul roșu“. În 1995 partidul lui CV Tudor se va retrage de la guvernare.

Cea mai longevivă coaliție politică a fost Convenția Democrată Română (CDR), înființată în 1991 și care a reunit în jurul PNȚ-CD și PNL o serie de partide mici și asociații civice dintre care cele mai importante au fost Alianța Civică și Asociația Foștilor Deținuți Politici. A rezistat până în anul 2000, după cinci ani de opoziție și patru ani de guvernare. Anii de opoziție nu au fost fără tensiuni și conflicte. Înaintea alegerilor parlamentare din 1992, PNL a rupt alianța cu CDR la presiunea președintelui Radu Câmpeanu și nu a mai reușit să intre în parlament. Va reveni ulterior în Convenție care va câștiga alegerile și va guverna împreună cu Partidul Democrat.

În exercițiul guvernării, PNL s-a situat ca un arbitru între PNȚ-CD și PD. Conflictele în cadrul coaliției au fost nenumărate, dar a primat coeziunea față de proiectele politice importante, în special cele care au privit retrocedarea proprietăților confiscate de regimul comunist. CDR a reușit să aibă cea mai longevivă prezență pe scena alianțelor politice pentru că toate formațiunile politice și civice componente s-au situat pe poziții progresiste, au privit mereu către Occident iar nu spre fostul imperiu rus. În anul 2000 Convenția Democrată se va dizolva, iar PNȚ-CD va dispărea practic de pe scena politică, ajungând pe mâna unor aventurieri.

O altă coaliție, de data aceasta „contra naturii“, a fost formată de fostul președinte Traian Băsescu la începutul primului său mandat, în 2004, când Călin Popescu Tăriceanu va fi desemnat prim-ministru. Deși PSD câștigase alegerile, Băsescu a forțat o majoritate parlamentară constituită din Alianța Dreptate și Adevăr (PNL și PD), cooptând la guvernare și Partidul Umanist condus de Dan Voiculescu.

Construcția politică a fost numită chiar de Traian Băsescu „soluția imorală.“ Peste ani, fostul președinte declara: „n-am vizat neapărat imoralitatea PC-ului (fostul Partid Umanist al lui Voiculescu), ci chiar și imoralitatea aranjamentului la care eu am participat și l-am susținut.“ De altfel, Traian Băsescu a fost cel mai priceput artizan al formării unor coaliții și alianțe politice care au guvernat în cele două mandate ale sale de șef al statului. În urma unor conflicte dintre președinte și premierul Tăriceanu, din 2007 guvernul va avea minoritate în parlament, după retragerea miniștrilor PDL, dar va continua să guverneze până la alegerile din anul următor susținut de PSD-ul condus de Mircea Geoană.

În 2011, PSD, PNL și PC formează Uniunea Social-Liberală (USL), o construcție politică greu de imaginat de către orice alegător cu discernământ. Cu toate acestea, Victor Ponta, Crin Antonescu și Dan Voiculescu, principalul artizan al coaliției contra naturii, vor câștiga alegerile parlamentare din 2012 cu aproape 60% din voturi. Imediat după alegeri, Dan Voiculescu declara: „Nu avem toată puterea până când nu vom lua și Justiția.“ În același an a avut loc a doua tentativă de suspendare a președintelui Traian Băsescu și decapitarea unor instituții importante ale statului de drept. În 2014 USL se va destrăma prin ieșirea de la guvernare a PNL.

Tensiunile din actuala coaliție PSD-PNL-UDMR au început încă de la primele măsuri ale executivului. Principalele teme ale discordiei sunt criza energetică și creșterea alarmantă a prețurilor la alimente. Președintele PSD Marcel Ciolacu susține plafonarea prețurilor, pe când liderul PNL Florin Cîțu spune că aceasta nu este o soluție, întrucât „bagi gunoiul sub preș, dar nu înseamnă că a dispărut, ci apare în altă parte.“ Cîțu vede o soluție în investițiile pe termen lung în sistemul energetic.

Cât timp va funcționa actuala coaliție la guvernare? Mai exact, cât va rămâne PSD în barca puterii? Potrivit ultimului sondaj Avangard, social-democrații au pierdut patru procente în două luni de guvernare, ajungând la 35% în preferințele electoratului. PNL a scăzut și el cu două procente, situându-se la nivelul de 16%, după AUR, care a ajuns al doilea partid parlamentar cu 18%.

În ritmul acesta de cădere liberă, cu toată politica sa populistă, PSD nu își va permite să scadă cu mult sub 30% în vederea alegerilor din 2024. În aceste condiții, e greu de crezut că prim-ministeriatul rotativ convenit în coaliție îl va prinde pe Marcel Ciolacu la cârma guvernului.