Alitalia din nou în grevă
28 decembrie 2006Aeronavele companiei nu vor decola la 19 ianuarie dacă guvernul de la Roma nu va accepta o întâlnire cu reprezentanţii angajaţilor pentru a discuta despre posibila privatizare a Aliatalia. „Nu suntem împotriva privatizării dar am dori să ştim ce se va întâmpla cu angajaţii”, a declarat Andrea Cavola din partea conducerii sindicatului.
Executivul italian intenţionează să vândă 30,1% din acţiunile companiei aeriene în următoarele şase luni şi să renunţe astfel la pachetul majoritar. Prin această decizie, guvernul de la Roma doreşte să uşureze preluarea Alitalia de către un investitor străin, singura cale de a salva compania aflată în dificultăţi.
Conducerea Alitalia motivează pierderile uriaşe din ultimii ani prin preţurile ridicate la petrol, concurenţa sporită în branşă şi nu în ultimul rând prin luptele continue cu sindicatele. Cel mai probabil investitor este considerat de experţi a fi concernul olandezo-francez KLM. Ultima grevă de la compania aeriană din 15 decembrie a blocat aproape tot transportul aerian din Italia.