1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ambasadoarea Germaniei: "Moldova a făcut progrese"

21 iulie 2023

Republica Moldova marchează 30 de ani de relații economice bilaterale cu Germania. Cum a evoluat această cooperare? Un interviu cu Margret Uebber, ambasadoarea Germaniei la Chișinău.

https://p.dw.com/p/4UDIz
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, alături de cancelarul federal Olaf Scholz la Berlin (imagine din septembrie 2022)
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, alături de cancelarul federal Olaf Scholz la Berlin (imagine din septembrie 2022) Imagine: Markus Schreiber/AP/picture alliance

DW: Anul acesta se împlinesc 30 de ani de relații economice bilaterale între Germania și Republica Moldova. Cum apreciați această relație?  

Margret Uebber: Germania este un partener important al Republicii Moldova în UE și sprijină țara în procesul de reformă politică și economică, precum și în gestionarea consecințelor războiului rus din Ucraina. Germania împreună cu România și Franța a găzduit Platforma de Sprijin pentru Moldova.

Relațiile bilaterale dintre Germania și Republica Moldova sunt bune și strânse. În ultimii doi ani, acestea au avut un impuls deosebit și sunt caracterizate de o multitudine de contacte pe toate nivelurile, fie că este vorba de cel politic, economic sau cultural. Există, de asemenea, numeroase contacte între cetățenii celor două țări. Diaspora moldovenească din Germania are o importantă funcție de conexiune în acest sens.

La nivel politic, după pandemie, au avut loc mai multe vizite de nivel înalt în ambele direcții. Recent, cancelarul federal Olaf Scholz s-a aflat la Chișinău, cu ocazia Summit-ului Comunității Politice Europene, iar în cadrul vizitei sale la București, la începutul lunii aprilie, a avut loc o discuție comună cu președintele României, Klaus Iohannis, și cu președinta Maia Sandu. Ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a fost la Berlin în luna martie și s-a întâlnit cu ministra federală de externe, Annalena Baerbock. Acestea sunt doar câteva exemple de contacte bilaterale la nivel înalt. 

În sfera economică, Germania este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali. În 2022 importurile din Germania au ocupat locul șase în statisticile comerciale ale Moldovei, iar exporturile locul cinci. Stocul de investiții directe germane se ridică la 200 de milioane de euro. Numeroase companii germane sunt prezente în Republica Moldova și contribuie la crearea de locuri de muncă.

Din 1993, Germania implementează proiecte de cooperare pentru dezvoltare în Republica Moldova, care până în prezent au însumat 281,9 milioane de euro. La 3 iulie 2023, Germania a confirmat acordarea a încă 45 de milioane de euro pentru perioada 2023-2024, în cadrul negocierilor interguvernamentale privind cooperarea pentru dezvoltare germano-moldovenească. Prioritățile tematice sunt dezvoltarea municipală, dezvoltarea economică durabilă, inclusiv formarea profesională, buna guvernare (în special combaterea corupției și dezvoltarea capacităților actorilor statali), precum și domeniile de aprovizionare cu apă și canalizare și energie. Dorim să ne implicăm și mai mult în sectorul energetic în viitor. Având în vedere efectele războiului Rusiei în Ucraina, guvernul federal a promis de asemenea 114,6 milioane de euro pentru Moldova. 

Margret Uebber, ambasadoarea Republicii Federale la Chișinău
Margret Uebber, ambasadoarea Republicii Federale la Chișinău Imagine: chisinau.diplo.de

După încheierea pandemiei au fost reluate și schimburile culturale. Împreună cu Centrul „Akzente”, care face parte din rețeaua Institutului Goethe, noi, în calitate de ambasadă, dorim să aducem în Moldova o parte din Germania printr-un program cultural divers de concerte, expoziții sau lecturi de poezie, în cât mai multe regiuni ale Republicii Moldova. Este deosebit de îmbucurător faptul că interesul pentru limba germană este în creștere. Germana este a treia limbă străină în Republica Moldova după engleză și franceză.

Aproximativ 11.000 de elevi au învățat limba germană în anul școlar 2021/2022. În timpul călătoriilor mele în țară am putut constata în repetate rânduri marele angajament al profesorilor de limba germană din școli. Și cursurile de germană oferite de societatea culturală „Akzente” se bucură, la fel, de o mare popularitate. Prin intermediul unui lector din cadrul Serviciului German de Schimb Academic susținem, de asemenea, activitățile lingvistice din universități.

Republica Moldova are statutul de țară candidată la aderarea la UE. Ce trebuie să facă țara noastră pentru a accelera acest proces?

Condițiile pentru apropierea de UE au fost stabilite foarte clar de Comisia Europeană în cele nouă recomandări ale sale. Aceste recomandări trebuie să fie implementate de Republica Moldova înainte de a putea fi inițiată următoarea etapă de integrare în UE, și anume, deschiderea negocierilor de aderare. Guvernul Republicii Moldova a elaborat un plan de acțiuni pentru implementarea acestor priorități în luna august a anului trecut. De atunci, Moldova a făcut progrese bune pe calea reformelor, în ciuda numeroaselor provocări generate de impactul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Acest lucru merită cea mai înaltă apreciere. În actualizarea sa verbală din 21-22 iunie, Comisia Europeană a atestat, de asemenea, progrese semnificative. De exemplu, aceasta consideră că prioritățile de reformă privind deficitele din sectorul justiției, includerea societății civile și consolidarea protecției drepturilor omului (prioritățile 2, 8, 9) au fost deja îndeplinite. Guvernul abordează reformele cu multă determinare, așa că sunt sigură că acestea vor reuși. Decizia finală privind deschiderea negocierilor de aderare va fi luată de UE spre sfârșitul acestui an. În toamnă, Comisia Europeană va prezenta raportul său privind stadiul apropierii Republicii Moldova. Acesta va constitui baza pentru decizia privind deschiderea negocierilor de aderare.

Germania a sprijinit acordarea statutului de candidat în vara anului trecut și este alături de Moldova în implementarea reformelor necesare. Acest lucru a fost subliniat încă o dată de către cancelarul federal Scholz în timpul Summitului Comunității Politice Europene din 1 iunie 2023. Germania va continua acest sprijin și în viitor.

Una dintre cele mai mari probleme ale Moldovei este sistemul de justiție și corupția. Cum poate țara noastră să rezolve aceste probleme?

O mare parte din cele nouă recomandări ale Comisiei Europene se referă la aceste două domenii - reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției și a influenței oligarhilor în politică și în afaceri. Cu toate acestea, experiența altor candidați la aderare arată, de asemenea, că în aceste domenii este deosebit de dificil de implementat reformele, mai ales că se confruntă adesea cu rezistență din interiorul sistemului. Vedem acest lucru și aici, în Moldova. Totuși, tocmai aceste reforme sunt extrem de importante, deoarece numai într-un sistem bazat pe statul de drept, oamenii pot avea încredere în sistemul judiciar și numai dacă statul de drept este garantat, investitorii vor veni în țară și economia se va putea dezvolta. Prin urmare, susținem eforturile de reformă ale guvernului moldovean și precizăm în mod repetat că este mai importantă calitatea acestor reforme decât viteza de implementare a acestora.

Războiul din Ucraina a schimbat multe în ceea ce privește politica de securitate și apărare. Am văzut că Germania a trimis anul acesta un lot de transportoare blindate ”Piranha”. Ar trebui să ne așteptăm la mai mult sprijin care ar consolida sectorul de apărare al Republicii Moldova?

Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a readus războiul în Europa în secolul XXI. Acest război este neprovocat și este contrar dreptului internațional. Carta Organizației Națiunilor Unite oferă, de asemenea, fiecărei țări dreptul la autoapărare împotriva unor astfel de atacuri. Cu toate acestea, o apărare eficientă presupune ca țara să dispună de echipamentul necesar și de o armată bine antrenată. În acest context, este foarte ușor de înțeles că guvernul moldovean dorește, de asemenea, să își consolideze capacitățile de apărare. În opinia mea, consolidarea capacităților de apărare nu contravine neutralității consacrate în Constituția Republicii Moldova. Germania sprijină eforturile guvernului moldovean de a-și îmbunătăți capacitățile de apărare. În acest scop, oferim sprijin de ani de zile sub formă de consultanță, echipamente și îmbunătățiri ale infrastructurii. 

Republica Moldova: Schimbare de mentalitate

De la sfârșitul anului 2022, guvernul german oferă, de asemenea, asistență financiară directă pentru îmbunătățirea echipamentului forțelor armate moldovenești, inclusiv pentru achiziționarea a 19 transportoare blindate ”Piranha III”, prin intermediul așa-numitei „Inițiative de modernizare”. În plus, Republica Moldova este sprijinită și prin intermediul Facilității Europene pentru Pace. Începând cu anul 2021 s-a decis acordarea unui sprijin în valoare totală de 87 de milioane de euro. Accentul deosebit pus de guvernul moldovean pe apărarea antiaeriană este de înțeles, având în vedere încălcările spațiului aerian de către rachetele rusești.

Din cauza războiului, procesul de negociere a conflictului transnistrean a intrat în impas. Ce pericole prezintă acesta pentru securitatea internă a Republicii Moldova și cum vedeți soluțiile la acestea?

Soluționarea problemei transnistrene este și rămâne o condiție prealabilă importantă pentru o pace și o stabilitate durabilă în regiune. Salutăm faptul că guvernul Republicii Moldova caută o soluție pașnică la acest conflict. Din cauza războiului rus de agresiune împotriva Ucrainei, o continuare a formatului anterior de negociere 5+2 nu este posibilă în prezent. Prin urmare, salutăm cu atât mai mult faptul că guvernul moldovean își continuă contactele directe cu autoritățile de facto din Transnistria și găsește soluții la chestiuni concrete, practice, în beneficiul oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. OSCE joacă un rol important în acest sens, în calitate de mediator. Prin urmare, susținem activitatea misiunii și considerăm că este esențial ca mandatul acesteia să fie prelungit în continuare.

Ce evenimente legate de marcarea a 30 de ani de relații bilaterale moldo-germane sunt preconizate în acest an și ce planuri aveți pentru viitor?

Anul trecut, în 2022, s-au împlinit 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Germania. Am sărbătorit această dată, printre altele, printr-o recepție de amploare cu ocazia Zilei Unității Germane și, de asemenea, am organizat numeroase evenimente cu oameni de cultură germani aici, în Republica Moldova, sub acest motto. Dincolo de asta, și la Berlin au avut loc diverse evenimente culturale, cum ar fi concerte și proiecții de filme ale artiștilor moldoveni. 

În acest an, 2023, putem privi retrospectiv la cei 30 de ani de cooperare pentru dezvoltare. Cu această ocazie, luna trecută am organizat o excursie pentru jurnaliști la diverse proiecte germane în domeniul formării profesionale și al învățământului dual, o prioritate a cooperării noastre bilaterale. În timpul acestei excursii, participanții au reușit să-și facă o impresie bună despre modul în care aceste proiecte contribuie la oferirea de perspective profesionale pentru tineri în propria lor țară. 

Simion Ciochină
Simion Ciochină Simion Ciochină este un jurnalist născut în Republica Moldova. Este corespondent DW din 2015.