Ameninţarea nucleară globală

Din fericire, un coşmar care ne bântuie tot mai frecvent de la atentatele asupra New Yorkului încoace nu s-a materializat deocamdată. N-a avut loc încă nici un atac terorist nuclear. Dar cât va mai dura până la un asemenea megaatentat? Şantajul nuclear este în schimb încă de pe acum la ordinea zilei. Cu ajutorul diplomaţilor europeni SUA încercaseră să convingă regimul fundamentalist-islamic de la Teheran să renunţe la producţia şi posesia de bombe atomice. Procurându-şi astfel de arme, Iranul ar ameninţa acut şi ar putea şantaja nu numai Israelul, a cărui existenţă Iranul n-a acceptat-o niciodată, ci şi întreaga Europă. Deşi Marea Britanie, Franţa şi Germania promisese marea cu sarea Teheranului deschizându-i perspectiva obţinerii a tot felul de avantaje tehnologice şi comerciale, Iranul a refuzat oferta apuseană. Eşecul diplomaţiei europene, care solicitase doar un simplu angajament de anulare a proiectelor de îmbogăţire a uraniului – un procedeu necesar fabricării de arme de distrugere în masă atomice - este, în consecinţă, pe cât de semnificativ, pe atât de grav.

Simultan America depune eforturi considerabile de persuasiune şi în tratativele în 6 destinate să determine Corea comunistă să-şi abandoneze programul nuclear şi bombele atomice, de care Fenianul pretinde că dispune. La 2 septembrie urmează să se reia oficial negocierile hexapartite cu participarea celor două state, a Coreii de sud, Rusiei, Chinei şi Japoniei. Confidenţial, discuţiile s-au amorsat joi, 25 august în capitala SUA. In pregătirea acestei runde a continuat la Washington dezbaterea internă asupra celei mai eficiente atitudini de adoptat. Dat fiind naufragiul tentativelor diplomatice europene de a convinge Iranul să semneze un tratat prin care să renunţe la orice înarmare nucleară şi a dificultăţilor majore de care se lovesc americanii în Irak, SUA semnalizează fexibilitate. Pe moment nordcoreenii nu dau însă nici un fel de semne că ar fi înclinaţi să cedeze.

Intre participanţii la tratative s-au ivit disensiuni în privinţa utilizării în scopuri paşnice, de către nordcoreeni, a energiei atomice. Rusia şi Corea de Sud sunt dipuse să ofere Fenianului acest drept, în vreme ce americanii nutresc serioase îndoieli. Aceleaşi care vizează de altfel şi Iranul, o ţară extrem de bogată în petrol, căreia la drept vorbind nu trebuie defel centrale atomice spre a-şi asigura necesarul energetic.

China comunistă şi Corea de Nord insistă că SUA au acordat garanţii Coreii de Sud şi Japoniei de extindere a scutului nuclear american asupra celor două ţări aliate ale Washingtonului. Existenţa acestui scut nuclear american contravine revendicărilor Fenianului şi Beijingului, care solicită crearea unei zone complet denuclearizate în peninsula coreană.

Oricum, ideea utilizăreii paşnice a energiei atomice de către Corea de Nord e pur teoretică întrucât, după cum a subliniat negociatorul american Christopher Hill, Fenianul e prea înapoiat pentru ca, „timp de ani de zile, de acum încolo, să fie în stare să construiască şi să exploateze reactoare nucleare”. Pentru a dezamorsa măcar acest contencios, Corea de Sud s-a oferit să edifice reactoare la frontiera intercoreană, de la care să livreze energie nordului, propunere instantaneu respinsă de Fenian.

Pe de altă parte, preşedintele pakistanez Musharaff a dezvăluit pentru prima dată amănunte legate vânzarea de către Abdul Kader Khan a unor secrete nucleare mult râvnite de mai toate statele banditeşti. Astfel, pakistanezul le-a livrat staliniştilor de la Fenian între altele 20 de centrifuge pentru îmbogăţirea Uraniului. Conform interviului acordat de Musharaff unei agenţii de ştiri nipone, centrifugele, precum şi diverse piese de schimb au fost predate nordcoreenilor, fără să li se dea concomitent şi unele date necesare utilizării lor întru producţia de bombe atomice. In februarie trecut, specialistul pakistanez în fizică nucleară recunoscuse că livrase proiecte şi secrete nucleare între altele Iranului, Coreii de Nord şi Libiei. Cea din urmă a încetat să mai fie un pericol, Tripoli asumându-şi renunţarea la orice arme de distrugere în masă, în schimbul reprimirii în Comunitatea Internaţională. Dată fiind însă primejdia unui război cu Iranul sau Coreea de Nord, preşedintele Musharaff a subliniat în interviu său că Abdul Kader Khan nu s-a dovedit cu nimic mai puţin periculos decât şeful reţelei teroriste islamice Osama Bin Laden. In prezent Khader Kan, părintele bombei atomice pakistaneze se află în arest la domiciu în casa lui de la Islamabad. Intrucât o mare partea din populaţia musulmană a Pakistanului îl consideră un erou naţional, autorităţile au refuzat să-l trimită după gratii pe spion, în speranţa de a evita astfel pericolul unui puci militar sau a unei revolte a maselor.