Americanii vor să-şi consolideze prezenţa în Irak
30 iulie 2008Atâta vreme cât la şefia Casei Albe se află George W. Bush nu va fi vorba de o retragere a militarilor americani din Irak. Administraţia americană a evitat până acum să se pronunţe asupra unei date concrete în acest sens.
Intervenţia militară americană în Irak a fost legitimată abia mai târziu de către Naţiunile Unite şi nu poate fi vorba chiar de un „mandat” al ONU în acest sens, deşi administraţia Bush îl prezintă ca atare. Washingtonul consideră că prelungirile repetate de către Consiliul de Securitate sunt o dovadă a faptului că lumea întreagă e de acord cu prezenţa militară americană în Irak. Ultima prelungire expiră la sfârşitul acestui an şi nu e sigur că va mai exista una, odată ce obiectivele iniţiale ale intervenţiei au fost atinse: îndepărtarea de la putere a dictatorului irakian Saddam Hussein şi înlăturarea armelor de distrugere în masă, chiar dacă acestea nici nu au existat. Iată de ce Washingtonul a dorit să încheie cu Bagdadul un Acord de Staţionare a Trupelor, care să reglementeze relaţiile bilaterale în plan politic, economic, cultural şi al securităţii. În cadrul Congresului de la Washington au izbucnit discuţii aprinse pe această temă. Dacă este vorba de un acord internaţional - spun unii – atunci ar trebui aprobat de Congres, pentru a rămâne valabil şi după încheierea mandatului actualului preşedinte Bush. Şi în Irak unii parlamentari acuză faptul că documentul nu a fost dezbătut în legislativ.
Că americanii nu au de gând să se retragă din Irak ci, dimpotrivă, vor să-şi consolideze prezenţa în această ţară e pentru mulţi observatori politici destul de limpede. Statele Unite construiesc cea mai mare ambasadă din lume în „zona verde” a Bagdadului. Aşadar va fi edificată o zonă de securitate sporită într-o zonă de securitate. În plus vor fi extinse multe din bazele militare americane din Irak.