Cum s-au schimbat relațiile Rusiei cu dreapta radicală
18 martie 2024
Dr. Anton Shekhovtsov este un nume cunoscut în lumea academică pentru analizele sale privind legăturile dintre partidele radicale de dreapta din UE și regimul de la Kremlin. Este director al Centrului pentru Integritate Democratică (Austria) și profesor invitat la Departamentul de Relații Internaționale al Universității Central-Europene (Austria). Cercetătorul și-a obținut doctoratul la University College London.
Anton Shekhovtsov a fost în România, la invitația ONG-ului Expert Forum, ocazie cu care și-a prezentat și noua sa carte, „Russian Political Warfare”, o colecție de eseuri care explorează operațiunile maligne de influență rusă care au ca scop promovarea obiectivelor strategice și tactice ale Moscovei în țările europene, precum și în anumite state africane.
Aceste operațiuni fac parte din războiul politic hibrid anti-occidental al Rusiei și implică încercări de a exploata probleme sociale care dezbină populația europeană, de a semăna confuzie și frică, de a încuraja polarizarea și de a submina instituțiile democratice.
În acest context, PRESShub l-a invitat la un scurt interviu pe Anton Shekhovtsov, pentru a înțelege mai bine războiul de propagandă purtat de Rusia în UE în preajma alegerilor europarlamentare ce vor avea loc în vara acestui an.
PRESShub: Alexei Navalnîi este văzut de către presa vestică drept un disident al regimului Putin, un erou. Ucrainenii în schimb sunt mult mai refractari din cauza uneori declarații din trecut ale sale, potrivit cărora Crimeea ar trebui să rămână Rusiei. Navalnîi este considerat un politician nationalist. Dvs cum îl percepeți?
Anton Shekhovtsov: Este evident că Navalnîi a fost un naționalist rus, dar nu cred că acest lucru este rău, pentru că nu văd niciun lider rus care să vrea să conducă Rusia și să nu fie naționalist rus. La fel se întâmplă și în Ucraina.
Nu poți fi un lider al Ucrainei și să nu fii naționalist ucrainean.
Acest lucru este valabil pentru multe alte țări în care procesul de construcție a națiunii nu s-a încheiat încă.
În fond, naționalismul este credința potrivit căreia un anumit popor reprezintă o națiune politică și merită propriul stat național. Ucrainenii îl contestă pe Navalnîi și moștenirea lui din cauza unor declarații pe care el le-a făcut în anul 2014 și puțin mai târziu. Deși a criticat decizia autorităților ruse de a anexa Crimeea, el a spus că nu ar fi atât de ușor ca nici măcar o Rusie democratică să restituie Crimeea Ucrainei.
Ulterior, el și mișcarea lui politică s-au îndepărtat de această poziție. Anul trecut, în 2023, au lansat o declarație, aș spune un fel de manifest politic, în care au confirmat că Ucraina ar trebui să-și restabilească integritatea teritorială la granițele anului 1991, ceea ce ar înseamnă că Crimeea s-ar întoarce la Ucraina.
Așadar, mișcarea politică lui Navalnîi și Navalnîi însuși s-au transformat în altceva. A existat o dinamică în traiectoria lui politică. Nu putem privi întotdeauna personalitățile politice ca pe niște oameni înghețați, statici.
Unii se dezvolta într-un mod rău, alții într-un mod mai bun.
Navalnîi a început prin a fi un naționalist iliberal. Iar acum, înainte de a muri, am putea spune că devenise un naționalist liberal.
A fost, după părerea mea, o dinamică pozitivă. Dar pentru ucraineni, acestea sunt probleme foarte sensibile. Pentru ucrainenii care împărtășesc sentimente negative puternice despre Navalnîi nu a mai contat că, în recentul său manifest politic, el și-a schimbat poziția față de Crimeea și de Ucraina în general.
Referitor la alegerile prezidențiale din Rusia din aceste zile, experții prezintă diverse scenarii privind viitorul apropiat al federației. Dvs cum vedeți acest viitor rusesc, aveți propriul scenariu?
În primul rând, acestea nu sunt alegeri. Folosim acest cuvânt pentru că rușii numesc acest proces „alegeri”. Dar acestea nu sunt alegeri reale.
După, nimic nu se va schimba sau se vor schimba foarte puțin.
La ce ne-am putem aștepta, după ce se termină acest proces, este dacă regimul Putin va opta pentru o mobilizare deschisă sau o mobilizare la scară largă.
Dar acest lucru nu este încă un dat, deoarece totul va depinde, în opinia mea, de rezultatele pe care le vor obține din sondajele de opinie publice închise privind popularitatea reală a lui Vladimir Putin.
Ne mai putem aștepta la o teroare mai puternică împotriva rămășițelor opoziției, care oricum este foarte slabită în Rusia. Vedem că autoritățile ruse îi arestează chiar și pe cei care au strâns semnături pentru candidații alternativi la președinție, deși toți erau oameni controlați, sunt acei candidați cărora li s-ar fi permis să candideze. Chiar și ei sunt acum vizați.
Regimul face un fel de epurare a spațiului politic și caută mai multă opresiune în Rusia.
Un alt lucru care este de așteptat este întărirea economiei de război a Rusiei. Poate chiar militarizarea societății. Putin pregătește în mod activ populația Federației Ruse pentru un război foarte lung cu Occidentul care va continua, cel mai probabil, până la sfârșitul zilelor sale.
Citește și: Militarizarea Rusiei și trecerea de la dictatură la totalitarism
În scenariul cel mai rău, când frontul de luptă se prăbușește complet, care ar fi șansele pentru Rusia să controleze Ucraina și să mențină controlul asupra Ucrainei?
Nu cred că Rusia are capacitatea militară de a învinge armata ucraineană pe termen scurt sau chiar pe termen mediu. Ucraina primește în continuare sprijin de la aliații occidentali.
Rușii practic nu au această capacitate de a învinge armata ucraineană.
Este posibil acest scenariu, dar pe termen lung, dacă Ucraina rămâne fără muniție și nu va mai exista niciun fel de ajutor extern, sau dacă politica autorităților din SUA se va schimba atât de dramatic, iar acest lucru va avea repercusiuni nu numai pentru Ucraina, ci și și pentru întreaga UE și pentru NATO, abia atunci probabil că așa ceva va fi posibil. Dar în acest moment, nu mă aștept la vreo prăbușire pe front.
Ați documentat legăturile dintre partidele europene de extremă dreaptă și Moscova cu mult înainte de invazia pe scară largă asupra Ucrainei din anul 2022. Ce noutăți ne puteți spune pe această temă?
Invazia pe scară largă asupra Ucrainei a schimbat pozițiile privind Rusia în rândul multor partide de extremă dreaptă din Europa. Un exemplu foarte demonstrativ este poziția lui Marine Le Pen.
Partidul ei, Frontul Național, care mai târziu a fost redenumit Adunarea Națională, a fost singurul partid care a primit un împrumut de 9 milioane de euro din partea unei bănci rusești. Cel puțin asta știm, după cum a relatat mass-media.
Le Pen era considerată o prietenă al lui Putin și l-a vizitat. Însă pe 24 februarie 2022, Marine Le Pen a condamnat fără echivoc invadarea Ucrainei.
Ba chiar acum spune că Ucraina trebuie să-și restabilească integritatea teritorială, deși în urmă cu câțiva ani, Le Pen justifica anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea. Deci lucrurile se schimbă în multe feluri. Nu spun că Le Pen a devenit un mare susținător al Ucrainei, dar cred că dinamica pozițiilor ei reprezintă o evoluție pozitivă.
Un alt exemplu de dinamică pozitivă este dreapta radicală italiană, care a devenit mult mai sceptică în privința Rusiei după invazia pe scară largă din anul 2022. Nu este vorba numai despre Liga lui Matteo Salvini. Să ne reamintim că Salvini era cel care zbura la Moscova și purta tricoul cu Putin în Piața Roșie, într-o perioadă în care UE impunea sancțiuni.
Iar acum, Liga, cel puțin în Parlamentul național al Italiei, votează pentru livrările de ajutoare militare către Ucraina. Georgia Meloni este un alt caz foarte interesant, cu atât mai mult cu cât și ea vine dintr-un mediu politic de extremă dreaptă.
Înainte de invazie, partidul ei critica sancțiunile europene impuse Rusiei, iar acum Meloni se îmbrățișează cu Zelenski. Există un sprijin uriaș din partea Italiei pentru Ucraina.
Dar, după cum am spus, există și exemple negative, dinamici negative, cum este Alternativa pentru Germania (AfD), partidul de extremă dreaptă care a devenit, cred, și mai pro-rus după invazia din 2022.
O altă dinamică negativă în UE este partidul Fidesz din Ungaria, aflat la guvernare. Fidesz este probabil nu doar pro-rus, ci și din ce în ce mai anti-ucrainean.
Desigur, mai este și Robert Fico, al cărui partid aflat la putere în Slovacia, un partid social-democrat, în cele din urmă este partidul naționalist slovac, are poziții destul de anti-ucrainene. Acesta este un alt exemplu de dinamică negativă.
O altă dinamică negativă mă aștept să apară în Austria, după alegerile din acest an, în toamnă. Există perspective ca un partid de extremă dreapta al Austriei (Partidul Libertății) să câștige alegerile și probabil să construiască un guvern de coaliție cu conservatorii.
Deși Partidul Libertății nu este atât de pro-rus ca înainte, membrii săi împărtășesc poziții eurosceptice și iliberale. Ei susțin mai degrabă regimul de la Kremlin decât Ucraina și comunitatea occidentală în general.
În România există un sentiment de nostalgie față de România Mare, când Republica Moldova făcea parte din țara întregită. Unionismul în prezent face mai degrabă jocul Moscovei. Credeți că ar putea exista o formulă democratică de unire a Republicii Moldova cu România?
Cred că unirea ar fi problematică din multe perspective. O perspectivă este că România este stat membru NATO, iar acordul NATO presupune că România își păstrează teritoriul așa cum era el la momentul semnării tratatului de aderare.
Această problemă poate fi rezolvată dacă Republica Moldova devine membră UE, multe dintre aceste distincții sau diferențe ar dispărea.
Unificarea formală ar juca, evident, în favoarea Kremlinului, ar exista două națiuni care se unesc, așa cum dorește și Moscova, mai exact Ucraina să fie absorbită de către Rusia.
Noi trăim într-o perioadă foarte lichidă. Sunt atât de multe schimbări. Despre una dintre ele nu se discută prea des, dar care cred că va avea un impact uriaș.
Este ascensiunea tehnologiei în a patra revoluție industrială (cunoscută și ca revoluția digitală), care, cel mai probabil, în 20, 30, 40 de ani va face ca aceste distincții naționale să nu fie foarte importante.
Așadar, peste ani, dacă Republica Moldova și România vor fi state membre UE și NATO, rămânând a fi despărțite doar de aceste nume diferite precum România și Moldova, pur și simplu aceste diferențe nu vor mai conta.
Citiți articolul pe Presshub.ro.