Atacul preventiv nu este o soluţie

Cele mai noi indicii privind activităţile iraniene în domeniul nuclear demonstrează că Teheranul va deţine cât de repede posibil arme atomice. Şi, într-adevăr, pentru prima oară raportul prezintă informaţii a căror analiză duce la această concluzie. Cercetătorii iranieni au lucrat până de curând la aprofundarea tehnologiei atomice, care ar putea deservi atât scopuri civile cât şi militare.

Şi Germania deţine cunoştinţele necesare construirii de arme atomice, dar a anunţat, în acord cu dreptul internaţional, că renunţă la acest tip de armament. Ceea ce Teheranul nu a făcut. Guvernul islamist îşi menţine deschise toate opţiunile şi lucrează intens, şi cu ajutorul unor oameni de ştiinţă străini, la dezvoltarea componentelor militare, precum explozibile şi mecanisme de detonare.

Între timp s-au adunat destule informaţii, care să inducă teama că de la momentul deciziei în favoarea construirii unei bombe şi până la finalizarea ei nu mai sunt necesare decât câteva săptămâni. O ameninţare evidentă pentru Israel şi pentru pacea mondială.

Ce e de făcut?

Diplomaţii au încercat ani la rând să convingă Iranul să renunţe la armele atomice. Au existat şi progrese, de exemplu la mijlocul deceniului trecut, când,  graţie şi medierilor germane, părea că spiritele s-ar fi calmat. Pentru scurt timp, însă. Acum se impun din nou intervenţii diplomatice.

O lovitură militară nu este în continuare o opţiune. Nu ar distruge centralele atomice iraniene, dar ar inflama serios situaţia. Ar apropia doar populaţia de guvern, ar atenua neînţelegerile dintre politicienii iranieni şi ar îndrepta întreaga ţară împotriva occidentului. Ceea ce nu îşi poate dori nici Israelul, motiv pentru care laureatul Nobelului pentru Pace, Obama, ar trebuie să îi domolească pe aliaţii săi.

Puterea de reacţie atomară a Israelului este bine cunoscută la Teheran. Dacă ar fi pusă în aplicare, ar distruge mult din Iran. Şi din acestă cauză, panica şi discursurile militare privind necesitatea unor atacuri preventive sunt exagerate.

Raportul ajunge acum la membrii Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, unde se vor lua în calcul noi sancţiuni. Sancţiuni pe care ar trebui să le susţină şi Rusia, care a prezentat în vremea din urmă o atitudine extrem de rezervată faţă de activităţile nucleare ale Iranului.

Chiar dacă sună absurd: doar atunci când comunitatea internaţională va spori presiunile prin sancţiuni, Teheranul va reveni forţat la masa negocierilor.

În paralel însă, Iranul trebuie să iasă din spirala sancţiunilor. Efectele sancţiunilor economice se resimt la Teheran. Frontul islamic nu este nici pe departe atât de opac, pe cât pare din afară. Dacă există oferte concrete pentru cooperare economică şi folosirea în scopuri paşnice a energiei atomice, atunci balanţa puterii s-ar putea schimba şi Iranul ar reveni la negocieri de pe poziţii de egalitate.

Scopul trebuie să rămână însă acelaşi: Iranul nu are voie să deţină bomba atomică.

Autor: Daniel Scheschkewitz / Alina Kühnel
Redactor:Petre M. Iancu