Atentatele din Egipt nu sperie branşa turistică
8 octombrie 2004Publicitate
Reprezentanţii celei mai mari companii turistice din Europa, TUI, au declarat în această dimineaţă că atentatele din cursul nopţii trecute din Taba şi alte două staţiuni aflate în peninsula Sinai nu vor influenţa în mod negativ activitatea concernului, întrucât aceste localităţi nu se află pe lista destinaţiilor de vacanţă ale firmei TUI.
După seria de atentate din Egipt asupra autocarelor cu turişti,de la începutul anilor 90, şi evenimentele din 11 septembrie din Statele Unite, numărul turiştilor din Egipt a scăzut considerabil. În ultimii doi ani situaţia s-a redresat însă, aşa încât, de pildă numărul turiştilor care au călătorit în această ţară prin compania TUI s-a ridicat anul trecut la aproximativ 145.000, iar anul acesta la 200.000.