Baricadarea UE sub atacul Uniunii Statale Rusia-Belarus

Domnul Putin „a aflat din presă” că la frontiera Polonia-Belarus ar fi ceva probleme și este dispus să ajute.

Din Siria controlată de armata rusă, a cărei intervenție a salvat acum șase ani regimul Bashar al-Assad în războiul civil, vin cu avioanele Belavia ale micului stat Belarus mii de migranți cărora li s-a promis (și probabil vândut) accesul spre Germania, via Belarus-Polonia. Probabil tot din presă a aflat domnul Putin că europenii ar avea ceva probleme cu prețul la gazul importat din Rusia. Dar, desigur, este dispus să ajute și în acest caz.

Celălalt combatant al „lumii ruse”, liderul de la Minsk, mult mai grobian și cu stilul lui de tractorist cu bască, nu se sfiește să amenințe explicit Uniunea Europeană cu închiderea robinetului de la conducta de gaz care îi tranzitează țara.

Vrea să pară un erou neînfricat și nesupus, dar își afundă mica lui țară în multiple și costisitoare dependențe, în limitări și constrângeri din care nu are cum să mai iasă întreg.

Nu a auzit că cel mai bun sfat atunci când te afli într-o groapă este să te oprești din săpat. Pare că îl supără și pe domnul Putin, care tocmai lăsase de înțeles că este de partea Europei în rezolvarea crizei gazului.

Raționamentul meu, pe care îl voi închide la finalul acestui articol, este că tractoristul cu bască de la Minsk va ieși cel mai prost din războiul prea mare în care a intrat (sau a fost împins, asta nu vom ști niciodată) și în care mult mai abilul lider de la Kremlin va ști să se debaraseze de el la momentul potrivit, pentru a arăta Uniunii Europene cât este de dispusă Rusia să o ajute.

Lukașenko este doar „idiotul util” de care se folosește țarul de la Moscova în atacul asupra Europei și care va fi schimbat de acesta din urmă, atunci când Rusia va dori să pozeze în puterea pacifistă și luminată care salvează o Europă slabă, aflată în genunchi. Și care ar trebui apoi, bineînțeles, să-i fie recunoscătoare.

Exilul în Rusia și formarea unui mic club de prieteni cu Viktor Ianukovici și Igor Dodon, împreună cu care să-și bea votca de la ora cinci și să depene amintiri nostalgice de la putere, iată destinul -nu foarte îndepărtat- al aprigului luptător de la Minsk. 

„Doi iepuri dintr-un foc” se numește strategia președintelui Putin, în care pe de o parte arată dependența Europei de gazul rusesc și îi arată și pisica migrației, știind că asta o sperie cel mai tare, iar pe de altă parte aduce Belarusul năzdrăvan în situația unei dependențe totale de voința politică și resursele economice ale Moscovei.

Dictatorul de la Minsk, pornit în lunga sa carieră politică de la poziția de activist-șef al comuniștilor pe lângă colhozurile sovietice din Belarus, în anii ‘80, își va găsi sfârșitul politic în acest război care este mult prea mare pentru el, cedând în integralitate suveranitatea micii republici postsovietice, care era cândva membră a Parteneriatului Estic al Uniunii Europene.

În maxim 2-3 ani, Lukașenko va fi presat de Moscova să demisioneze, fiind lăsat fără niciun sprijin în fața sancțiunilor UE tot mai dure și a furiei bielorușilor, care vor reveni în stradă.    

Dinspre Est, Uniunea Europeană este atacată, într-un război (să-i zicem „hibrid”, deși nuanța aceasta contează tot mai puțin) menit să o destabilizeze și finalmente să o dezintegreze.

Citiți articolul integral AICI.