Cursa pentru crearea primei bombe atomice

Nimeni nu știe cât de des a străbătut Robert Oppenheimer drumul dintre Santa Fe și Los Alamos. Este una din cele mai frumoase rute din statul american New Mexiko, una însoțită de un peisaj spectaculos. Oppenheimer a sperat că acest peisaj îi va inspira pe oamenii de știință implicați.

Cercetători geniali

Los Alamos este un paradis și, simultan, locul de unde a venit prima armă de distrugere în masă. În acest loc idilic, Robert Oppenheimer a condus așa-numitul „Proiect Manhattan“, planul prin care președintele american Franklin D. Roosevelt dorea să câștige cursa înarmării nucleare înaintea Germaniei lui Hitler. Fizicianul a adus la Los Alamos o echipă "spectaculoasă, nemaivăzută până atunci laolaltă, de spirite geniale" care să efectueze cercetările în cadrul acestui proiect militar, după cum povestește Heather McClenahan, directoarea muzeului istoric de la fața locului.

Printre cei cooptați s-au numărat câștigători ai premiului Nobel precum Enrico Fermi, Niels Bohr și Hans Bethe. Până la final, la Los Alamos au trăit 6000 de oameni de știință și familiile lor. La toate laboratoarele și centrele de producție din cadrul proiectului au lucrat însă în total peste 125.000 de oameni, mai spune McClenahan. Los Alamos a fost însă locul unde s-au făcut cei mai importanți pași: și anume în clădirea elitistei Los Alamos Ranch School, care a fost în 1943 redirecționată spre acest proiect major. Ideea proiectului a provenit însă din cartierul new-yorkez Manhattan, ceea ce a făcut ca operațiunea să fie denumită mai întâi "Manhattan Engineering District". Ulterior, numele care s-a păstrat a fost "Proiectul Manhattan".

Toți îi spuneau "Oppi"

70 de ani mai târziu, William Hudgens, care a fost chimist în echipa lui Oppenheimer, rememorează în aula școlii amintite, care servea odinioară atât drept cantină, cât și ca sală de ședințe echipei de cercetători: "Toată lumea se cunoștea cu toată lumea. Nu existau ierarhii", a spus el pentru Deutsche Welle. La prânz, oricine putea să se așeze lângă Robert Oppenheimer. Acesta era "total amabil", toți îi spuneau "Oppi".

Era o trupă tânără, cu vârsta medie 26 de ani. William Hudgens își amintește că au avut loc multe petreceri, stropite din belșug cu alcool. Simultan, se muncea din greu, în condiții de stres. “Eram cu toții foarte îngrijorați că germanii vor reuși primii să construiască bomba atomică, o armă decisivă în balanța războiului,“ spune Hudgens.

Cel mai scump proiect după aselenizare

Pentru guvernul american, Proiectul Manhattan avea prioritate absolută. Resursele puse la dispoziție erau practic nelimitate. Ceea ce a început în 1940 cu un buget de 6000 de dolari, ajunsese cinci ani mai târziu la două miliarde. "Cel mai costisitor proiect de cercetare după aterizarea pe Lună", estimează Heather McClenahan. Los Alamos mai avea o sarcină majoră, pe lângă rolul central jucat în cadrul acțiunii: pe baza tuturor cunoștințelor stiințifice despre îmbogățirea uraniului și purificarea chimică a plutoniului trebuia construită o armă funcțională. Se lucra în paralel la două bombe: una pe bază de uraniu, alta pe bază de plutoniu.

White Sands Missile Range

Pe 16 iulie 1945 a venit ziua primului test. A fost aleasă în acest sens bomba pe bază de plutoniu, care era mai complicată decât cea cu uraniu. Aceasta din urmă nu a mai fost testată, pentru că nu exista destul uraniu îmbogățit pentru a construi o a doua bombă.

Loc al testului a fost ales White Sands Missile Range, aflat la o depărtare de 200 de mile. Este vorba de o zonă accidentată, la fel de mare cât suprafețele regiunilor Pennsylvania, Rhode Island și Washington DC laolaltă. 60 de fermieri au fost obligați să cedeze terenurile lor armatei americane, povestește Lisa Blevin, ghid al turului efectuat prin întinderea fără de sfârșit de la White Sands. Armata americană permite doar o dată pe an vizitarea acestui loc istoric. "Să nu vă așteptați la Disneyland", avertizează Lisa Blevin micul grup de vizitatori, format în cea mai mare parte din studenți la Fizică și Chimie din Los Alamos.

După o călătorie de 45 de minute până la Ground Zero, ne dăm seama ce vroia să spună ghidul nostru. Un monument simplu de piatră este singurul care amintește de locul primei explozii nucleare din istorie. Lisa Blevin confirmă că radiațiile la fața locului sunt încă de 10 ori mai mari decât nivelul normal. Totuși, la un zbor de patru ore, pasagerii sunt supuși unui nivel mai mare de radiații.

Nu se observă niciun fel de crater. Pe gardul de protecție sunt lipite fotografii de la explozie. Deflagrația a fost urmărită de la o distanță sigură de Oppenheimer și de șeful proiectului, generalul Leslie R. Groves. Martorii oculari de atunci au fost impresionați de frumusețea ciupercii atomice și a luminilor exploziei.

Studentul de 23 de ani Kodi Summers constată simplu: "Este doar un crater de explozie. Nimic altceva. Dar a fost cool să mă aflu aici." Max, din Germania, 24 de ani, adaugă: "Nu-mi plac armele atomice." Ar fi fost mai bine dacă bomba nu ar fi fost construită deloc, crede el. Totuși, a fost bine că amenințarea unui atac nuclear a împiedicat escaladarea Războiului Rece. În plus, nu a avut loc încă o confruntare între două puteri nucleare.

Mirat că funcționează

La doar o lună de la acest test, americanii au lansat bombele nucleare asupra orașelor japoneze Nagasaki și Hiroshima. Numeroși cercetători implicați au aflat vestea la radio. Și au fost surprinși că bombele au funcționat. "A fost un sentiment de ușurare, dar nu s-a sărbătorit", spune William Hudgens despre reacțiile celor de la laboratoarele din Los Alamos. "Nu puteam sărbători ceva care a dus la moartea atâtor oameni." Detonarea bombelor a salvat însă probabil milioane de vieți, pentru că a scurtat războiul. Mulți oameni de știință participanți la proiect împărtășesc această poziție.

Pentru Hudgens, munca din Los Alamos a fost "o oportunitate rară și cel mai bun lucru care s-a întâmplat în viața mea". Bomba atomică a schimbat definitiv lumea. Robert Oppenheimer a văzut însă lucrurile altfel: el i-ar fi spus mai târziu la Casa Albă președintelui Truman că acum are mâinile pătate de sânge. Până la moartea sa, aceste remușcări nu l-au mai părăsit.