Bosnia - refugiaţii nimănui

Ajsa Hukic s-a obişnuit să fie singură. Oaspeţii se încumetă rar până la Drafinci - o colonie micuţă din nord-estul Bosniei. Acolo trăiesc mai ales femei în vârstă, dar nu ele şi-au ales locul în care să-şi ducă traiul. Ajsa şi celelalte femei s-au refugiat din calea războiului în care şi-au pierdut soţii şi băieţii. Când totuşi apare câte un musafir, doamnele îl servesc cu tradiţionala cafea bosniacă: neagră cu puţin zahăr. "Face bine la inimă", spun ele.    

Acum în vârstă de 73 de ani, Ajsa Hukic provine din Sase, un sat în apropiere de Srebrenica. A crescut singură cinci băieţi şi o fată. În ´92, când trupele aflate sub comanda generalului Ratko Mladic au încercat să ocupe estul Bosniei şi au pus pe fugă populaţia musulmană, satul Sase a devenit, brusc, prima linie a frontului. În doar două luni, cei cinci băieţi au pierit, unul după altul, în luptele de la Srebrenica. "Nu trece zi şi noapte să nu-i plâng. Au fost băieţi tare buni... Dar acum nu mai sunt", povesteşte Ajsa.

Fără milă, fără iertare

În iulie 1995, soldaţii lui Mladic au pătruns în Srebrenica şi au ucis aproximativ 8000 de bărbaţi şi tineri musulmani. Ajsa a părăsit locurile natale. S-a refugiat la Drafinci împreună cu fata şi cu nepoţelul ei. 17 ani mai târziu, în ziua de azi, cele două femei tot acolo trăiesc. 

În ziua de azi, nepoţelul, Fuad, este student. Fiica ei, Hajra, munceşte la o brutărie. Trecutul a rămas în urmă şi nu prea: "Nu-mi voi uita niciodată fraţii. Şi nici nu voi putea uita prin ce am trecut. Mi-au răpit copilăria", spune femeia acum în vârstă de 40 de ani.  

Nu-l poate ierta pe Mladic şi nici nu crede că fostul general mai merită să aibă vreun drept, în condiţiile în care nici el n-a ţinut seama de drepturile altora: "Tribunalul de la Haga n-ar trebui să-i permită să aibă un avocat. Ar trebui să primească pedeapsa maximă. Ar trebui să fie pedepsit în văzul tuturor pentru ca toată lumea să ştie că s-a terminat", cere Hajra.

"Nu mă mai întorc printre sârbi!"

Viaţa în tabăra pentru refugiaţi este un "provizorat permanent". Colonia nu are străzi asfaltate şi nici apă curentă. Cu toate acestea, cele două femei nu intenţionează să se întoarcă la Srebrenica. "Nu mai sunt atât de proastă încât să mă întorc printre sârbi! Mai bine mă arunc în râu şi mor", spune cu amărăciune Ajsa. Şi fiica ei este de aceeaşi părere.

În tabăra de refugiaţi nu există de lucru, dar nici nu-i de mirare. Într-o ţară cu o rată a şomajului de 43%, problema refugiaţilor nu mai interesează pe nimeni. Oamenii au şi aşa destule griji. În aceste condiţii, decizia lui Fuad de a se muta la Sarajevo n-a fost o surpriză.

Avea trei ani şi jumătate când familia a părăsit locurile natale pentru a scăpa de război: "Nu-mi mai amintesc aproape nimic. Ştiu numai că am încetat să mai vorbesc. Eram cu mama în autobuz când a urcat un bărbat. Am întrebat-o cine e omul acela şi mi-a spus să tac, altfel voi fi omorât. Din clipa aceea, timp de trei ani de zile n-am mai fost în stare să rostesc niciun cuvânt", îşi aminteşte Fuad.

Planul lui Mladic a eşuat

În prezent, tânărul studiază teologia. Vrea să fie "Hafiz" - aşa li se spune persoanelor erudite, mai ales celor care ştiu Coranul pe de rost. Spre deosebire de mama şi de bunica lui, Fuad ar vrea să se întoarcă, după ce termină facultatea, ca imam la Srebrenica - locul în care Ratko Mladic i-a ucis unchii şi i-a alungat restul familiei.

"Cu voia lui Dumnezeu, îmi voi împlini visul şi voi sluji în oraşul în care m-am născut - Srebrenica. Acolo e locul meu, de acolo mă trag, acolo e poporul meu", spune zâmbind plin de speranţă viitorul imam. Îşi doreşte o Bosnie multietnică şi şansa de a-i demonstra lui Ratko Mladic că planul "măcelarului din Balcani", cum i se mai spune fostului general, a eşuat.