Bruxelles-ul se aşteaptă la o coaliţie "Jamaica"
25 septembrie 2017La summiturile europene din următoarele luni, nu se aşteaptă din partea Germaniei decizii clare, până ce nu se va forma noul guvern. Deşi cancelara conservatoare Angela Merkel va participa la reuniunile de la Bruxelles, acasă, în Germania va avea de purtat negocieri dificile în vederea formării unei coaliţii fără precedent cu liberalii şi Verzii ecologişti. Abia când guvernul va fi format, va fi limpede şi cursul politic european al Berlinului. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se aşteaptă însă ca politica Germaniei faţă de UE să nu se schimbe. "Pentru că Germania a fost, este şi trebuie să rămână o ancoră de stabilitate în UE, sub cancelara Merkel, e cel mai improtant acum să se alcătuiască un guvern stabil. Format din două sau trei partide, în funcţie de negocierile din următoarele zile", a declarat şeful Comisiei UE. Jean-Claude Juncker, un vechi prieten de partid al Angelei Merkel, nu se aşteaptă la o schimbare radicală a politicii Berlinului, dar asta nu înseamnă că nu se vor putea ivi şi mici probleme.
"Drumul e lung"
FDP pledează pentru o politică strictă de austeritate în zona euro şi pentru o politică mai categorică faţă de refugiaţi. Verzii, în schimb, propun reforme ample în zona euro şi au viziuni mai stricte, mai ales în politica de mediu, faţă de fostul guvern federal. Eurodeputatul ecologist Sven Giegold estimează că drumul spre "Jamaica", o coaliţie conservator-liberal-ecologistă, mai e încă lung. "Participarea ecologiştilor la guvernare înseamnă mai mult decât doar măsuri sporite în vederea protecţiei climei. Şi atunci când vine vorba de nedreptate socială, de teme europene, de politica faţă de refugiaţi şi comercială, acordul de coaliţie trebuie să deţină şi amprenta Verzilor.Cum ar putea funcţiona asta cu CSU, FDP şi CDU nu-mi prea pot imagina", a comentat Giegold.
Ministrul de Externe belgian, Didier Reynders, nu crede că noua constelaţie de la Berlin va presupune o schimbare dramatică de curs politic. El speră ca, acum "după alegerile din Germania, politica europeană să ia avânt". Important e ca Franţa, Germania, Olanda şi alte ţări să avanseze pe drumul reformelor concrete ale zonei euro, dar şi la capitolele migraţie, apărare şi securitate", a spus Reynders la marginea unei şedinţe a Consiliului European, desfăşurată la Bruxelles. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, intenţionează să propună marţi în cadrul unui discurs fundamental privind transformarea zonei euro într-o comunitate reală monetară şi de responsabilitate comună, dotată cu buget propriu şi ministru de Finanţe. El a felicitat-o telefonic pe cancelara Merkel pentru victoria la urne şi a trimis pe Twitter următorul mesaj: "Vom continua colaborarea noastră indispensabilă pentru Europa şi ţările noastre cu hotărâre".
Sprijin dispre dreapta
Din Ungaria, premierul conservator Viktor Orban, a reacţioant pe Facebook. El, care respinge politica europeană faţă de refugiaţi, a scris laconic pe germană: "Budapesta vă felicită!" Se pare că susţinătorii săi interpretează aceasta drept un sprjin oferit formaţiunii populiste de dreapta AfD, a treia forţă politică în noul Bundestag, apropiată de partidul lui Orban, Fidesz.
Politica faţă de refugiaţi a cancelarei federale a fost în ochii ministrului conservator de Externe al Austriei, Sebastian Kurz, punctul nevralgic al Angelei Merkel. Kurz nu s-a arătat surprins de rezultatul electoral din Germania, pentru că partidele din Europa nu au laut cu adevărat în serios criza refugiaţilor. Şeful diplomaţiei austriece vrea să câştige la mijlocul lunii octombrie alegerile parlamentare din Austria şi să formeze o coaliţie cu formaţiunea populistă de dreapta FPÖ. Acest partid a felicitat, la rândul său, AfD, evidenţiind că după crizele anilor trecuţi, europenii îşi doresc o schimbare a politicii de până acum.
"Să nu facem dreptei pe plac"
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a declarat "îngrijorat" de intrarea populiştilor de dreapta în Parlamentul german. Dar aceasta nu va duce la o schimbare a politicii la nivelul UE, crede responsabilul. "Cine îşi închipuie că în Europa, în special în Germania, a venit momentul pentru a repeta ceea ce spune extrema dreaptă acela se înşeală fundamental şi aduce Europa în mare primejdie", a avertizat Juncker.
În cele din urmă, UE mizează în continuare pe Merkel, a declarat clar oficialul la o zi după alegerile din Germania. Poziţia ei nu a slăbit deşi a pierdut numeroase voturi. "Influenţa Germaniei în lume are mult a face cu rolul pe care Germania îl joacă în interiorul UE. Nu cred că cei care mizează pe nava guvernamentală aflată în valurile agitate ale mărilor lumii vor face rabat de la raţiunea de stat a Germaniei. Aceasta a fost mereu proeuropeană", a conchis responsabilul european.
Bernd Riegert/ maw