Camelia Bogdan, CEDO și norocul României

Norocul României? Ziaristele curajoase ale țării. Apoi, câteva femei intrate în politică, în special în USR+, ca să edifice democrația. Și unele din româncele intrate în magistratură ca Laura Kövesi ori Camelia Bogdan, ca să-și facă datoria, nu să se chivernisească.

N-au stat degeaba. Cine credea că țara îşi va scutura grabnic de pe umeri povara moștenirii bizantine, iar vechiul monstru comunisto-mafiot se va da bătut fără luptă s-a înșelat. S-a înșelat amarnic. Dar când oligarhia securistă reprezentată de magnatul infractor și turnător Dan Voiculescu era pe cai mai mari decât oricând, după 1989, a intrat în arenă o luptătoare, pe nume Camelia Bogdan. Securismul românesc i-a râs judecătoarei în nas. Ce să poată face o simplă blondă în ditai procesul cu aparent omnipotentul patron al Antenelor?

În fața unui foarte influent delincvent, poate cel mai influent din răufăcătorii cu care se poate confrunta un magistrat cinstit, judecătoarea și-a făcut, sec, meseria și datoria. A aplicat, deci, legea. La fel de sec. Camelia Bogdan l-a condamnat pe Dan Voiculescu la zece ani de închisoare cu executare și confiscarea extinsă a averii acumulate de bătrânul delator în bună parte de pe urma activităților poliției politice, ori cooperărilor și complicităților cu Securitatea. Infractorul a plecat după gratii, dar nici el, nici oamenii sistemului n-au uitat-o. 

Și n-au iertat-o. Nota de plată n-a întârziat decât un pic. Statul securist sau ce-a rămas din vechea mafie nouă s-a revanșat în 2016, când, cu sprijinul Inspecției Judiciare, i s-a atribuit Cameliei Bogdan o  prezumtivă, în opinia ei, a mea și a multor observatori, imaginară ”incompatibilitate”. S-a acreditat atunci enormitatea potrivit căreia, când l-a condamnat pe Voiculescu pentru corupție, judecătoarea ar fi fost, chipurile, ”incompatibilă” din cauza unui curs pentru care fusese plătită de Ministerul Agriculturii, constituit parte civilă în dosar.

Pe baza acestui jalnic pretext și a umărului pus de CSM la impunerea invenției cu pricina, un demn magistrat al României a fost exclus în mod cu atât mai arbitrar și nedrept din magistratură, cu cât statul, strâmbat rău de cleptocrația pesedistă, i-a răpit șansa firească de a avea drept la apărare și o cale de atac împotriva inchiziției. Una care, cu tipică răutate și  samavolnicie, o expulzase necruțător din comunitatea judecătorilor.    

Mai nou, CEDO a hotărât că România ”i-a încălcat Cameliei Bogdan dreptul la apărare” când CSM și Inspecția Judiciară au decis eliminarea ei din magistratură. Ia, astfel, sfârșit, cu o decizie similară celei de care a beneficiat Laura Kövesi, o parte din netrebnicia demarată când ”imperiul” a început să se răzbune. Dar alte poveri, nu mai puțin grele, continuă s-o apese și să copleșească democrația și spinarea tuturor românilor. Care, departe de a fi pe val,  continuă să fie tratați ca și cum ar fi supușii unui stat feudal. 

În ciuda debarcării regimului Dragnea îi tratează în continuare astfel, direct sau indirect, nu doar puterea judecătorească, un avocat al poporului care e, mai degrabă, apărătorul oligarhiei și o Curte Constituțională pesedizată până în vârful unghiilor. Se comportă cu oamenii de parcă ar fi iobagi pe tarlalele boierilor roșii nu în ultimul rând un legislativ în bună parte penal, care, după ce-a distrus bruma de stat de drept și de luptă anticorupție din România, ar vrea să-și prelungească abuziv, pe bază de corona, mandatul. 

Îi supun la cazne morale și partidele escaladând cele mai înalte culmi ale ipocriziei. De pildă PNL, care tună și fulgeră împotriva cleptocrației pesediste, dar trimite la înaintare traseiști etic total expirați ca Sorin Cîmpeanu și compania. 

Nu ne poate fi rușine nici cu USR, care face mare caz de democrație, dar își evacuează bizantin, de pe locuri eligibile, candidații validați democratic. 

Ca și cum toate acestea n-ar fi de ajuns, DNA nu mai arestează pe nimeni dintre corupții realmente de vază. Iar oamenii legii din România refuză de ani de zile să-și îndeplinească misiunea, ba comit un abuz revoltător, lăsându-l pe Dan Voiculescu, în pofida avertismentelor și sentinței Cameliei Bogdan, cu decizia de confiscare extinsă neaplicată, dând astfel răgaz infractorului să-și pitească nerecuperata avere, produsă din infracțiune. 

De curând, Camera Deputaților a adoptat o lege, încă nepromulgată, a confiscării extinse. Dar nu de mult, salutarul proiect legislativ al USR, care ar fi simplificat confiscarea averilor ilicite, fusese respins de Senat, vai, nu doar cu voturile PSD și UDMR, ci și cu ale PNL și PMP. Ce monumentală rușine! Or, după cum nota Europa Liberă în august 2020, inițiatorii legii (respinse de "cavalerii" peneliști ai democrației) au reliefat că ”România avea obligația ca până la data de 4 octombrie 2015 să transpună în legislația proprie Directiva Parlamentului European privind confiscarea bunurilor în materie penală, lucru care nu s-a întâmplat”.

În context, Camelia Bogdan reliefa că, ”pentru netranspunerea Directivei, România riscă o nouă procedură de infringement, cu mențiunea că o nouă amendă în cuantum de milioane de euro, ce ar trebui suportată de cetățenii României, ar trebui suportată de autorități.” 

Așa ar trebui. Iar într-un stat de drept care se respectă, pentru că omul necăjit nu mai e silit să umble pe la dregători cu jalba în proțap, iar țara nu se mai îneacă în mocirla corupției cu bolovanul totalitar legat de grumaz, așa ar fi. 

Or, potrivit lui Lucian Boia, România ”e altfel”. Ca să nu mai fie altfel, ci așa, în speță doar o simplă democrație europeană, una care să-și prețuiască însă plenar drepturile și libertatea, am avea nevoie de milioane de Camelia Bogdan. Și de alte milioane de Laura Kövesi. Sau măcar de câte una din ele, de sămânță. Și, dacă se poate, de ceva mai mulți Valeriu Nicolae. 

În ce mă privește, mă înclin și repet: ”Felicitări, dragă Camelia Bogdan, pentru victoria repurtată la CEDO împotriva arbitrariului și injustiției. Ce trist că a trebuit să-ți cauți dreptatea în străinătate. Ai dobândit în luptă o izbândă imensă asupra unei injustiții afectând, din pricina politizatei Inspecții Judiciare și a parțial politizatului CSM, nu doar un demn magistrat al României, tratat în mod flagrant și repetat nedrept, ci o țară întreagă, rămasă iată, încă, nu pe val, ci pradă bunului plac feudal”.  

Fie ca acest triumf să fie semnalul de bun augur al revenirii în drepturi a norocului românesc. Și al salvării țării prin meritocrația izbăvind-o de securism și de salvaționism.