Care este miza negocierilor atomice cu Iranul?

În centrul controversei se află îmbogăţirea uraniului. În timp ce Teheranul insistă asupra dreptului său legitim de a îmbogăţi substanţe radioactive în scopuri paşnice, mai multe state bănuiesc că Republica Islamică intenţionează în secret să îmbogăţeasacă uraniu la nivelul necesar fabricării bombei atomice. Sarcina unor verificări specifice revine aici Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (IAEA) de pe lângă ONU, dar inspecţiile experţilor sunt îngreunate de autorităţile iraniene.

Negocierea complexelor chestiuni rămase în suspensie este sarcina aşa-numitului grup 5 plus 1 din care fac parte cele cinci puteri cu drept de veto în Consiliul de Securitate (SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie) şi Germania. Grupul cere guvernului de la Teheran să accepte controale internaţionale amănunţite şi să suspende procedurile de îmbogăţire a uraniului la nivelul de 20 la sută. Acestea sunt principalele revindicări ce vor fi discutate la Moscova în zilele de 18 şi 19 iunie a.c., când membrii G 5 plus 1 se vor întâlni din nou cu delegaţii iranieni.

Ce se poate aştepta de la întâlnirea găzduită de Federaţia Rusă?

Aşteptările sunt moderate. După o întrerupere de mai bine de un an, negocierile au fost reluate la finele lunii mai la Bagdad, dar fără rezultate concrete. O rezolvare la Moscova a diferendului nu este aşteptată nici de guvernul german. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Berlin s-a exprimat în felul următor: "Începutul făcut la Bagdad, de iniţiere a unor discuţii substanţiale, ar trebui să fie urmat la Moscova de paşi concreţi în vederea sporirii încrederii reciproce."

De ce nu se ajunge la un acord?

Un răspuns poate fi: Deoarece tematica este deosebit de complexă. "Deja Acordul de neproliferare a armamentului atomic este ambivalent", consideră Christian Tuschhoff, profesor de politologie la Universitatea Liberă Berlin. "Este ambiguu fiindcă pe de-o parte interzice folosirea în scopuri militare a energiei nucleare, dar pe de alta o permite în scopuri paşnice. A trasa o graniţă între cele două componente este dificil mai ales când e vorba de îmbogăţirea uraniului."

Un alt răspuns poate fi: Deoarece Iranul nu se lasă abătut de la ţelul propus - acela de a se dota cu armament atomic. E adevărat că Iranul invocă Tratatul de neproliferare, ale cărui prevederi susţine că le respectă, şi care tocmai asta interzice - dotarea cu armament atomic -, dar aceasta nu înseamnă mare lucru, după cum subliniază Tuschhoff. "În momentul în care Iranul ar denunţa Tratatul, progresele ar fi oricum atât de avansate, încât n-ar mai putea fi camuflate", explică profesorul.

Există dovezi că Iranul vrea bomba atomică?

Nu există. Totuşi, şi numai îmbogăţirea uraniului naşte suspiciuni. Michael Brzoska, directorul Institutului pentru Cercetări în slujba Păcii şi Politici de Securitate (Institut für Friedensforschung und Sicherheitspolitik) de la Hamburg afirmă: "Pentru Iran este lipsit de sens să îmbogăţească uraniu în capacităţi proprii pentru un program atomic civil. Este un program supradimensionat şi mult prea costisitor." Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a luat act în ultimul său raport, publicat în noiembrie 2011, de indicii "ale unor activităţi care sunt relevante pentru producerea unui focos nuclear." În prezent, inspectorii Agenţiei nu au acces în instalaţiile de la Parchin, unde se spune că ar fi fost testate detonatoare nucleare. Imagini făcute prin satelit atestă că acolo au fost între timp demolate o serie de clădiri în scopul ştergerii urmelor.

De ce ar fi Iranul interesat să deţină armament nuclear?

"Um motiv pentru care există programul este teama permanentă de SUA", afirmă Michael Brzoska. "În Irak s-a putut constata că SUA sunt gata să intervină dacă nu le place un regim." În plus, Iranul este înconjurat de puteri nucleare: Rusia, Israel, Pakistan, India şi flota a cincea a SUA din Golful Persic.

Este posibil un compromis?

Michael Brzoska crede într-o soluţie negociată, cu condiţia ca vestul să facă o serie de concesii Republicii Islamice: "În schimbul unui acord amplu de control, Iranul ar putea primi din partea occidentului permisiune să îmbogăţească uraniul până la nivelul de 19,8 la sută. Este adevărat că într-un astfel de caz Iranul ar putea construi armament atomic în interval de un an, dar asta nu ar putea să treacă neobservat. Din punctul de vedere al ambilor parteneri de negociere aceasta nu reprezintă soluţia optimă, dar ar fi cea mai bună, ţinând cont de constelaţiile de interese existente."

În termeni similari vede lucrurile şi Bruce Riedel, expert în problemele Orientului Mijlociu şi fost angajat al agenţiei americane de spionaj CIA. El e de părere că regimul de la Teheran ar putea fi convins să renunţe la producerea şi testarea armamentului atomic, în condiţiile în care i s-ar permite să-şi însuşească capacităţile pentru a produce armament atomic. "În cazul în care vom eşua cu această strategie, trebuie să ştim că aceasta nu înseamnă automat sfârşitul lumii. Am trăit cu o Rusie înarmată atomic şi condusă de Stalin, cu o Chină dotată cu armament nuclear condusă de Mao şi, dacă nu vom avea încotro, vom putea trăi şi cu o Republică Islamică Iran, înarmată atomic." În Israel, nu sunt puţini cei care văd lucrurile altfel. Acolo, programul atomic Iranian trezeşte frica unui nou holocaust.

Există primejdia izbucnirii unui război?

Deşi SUA tot afirmă în ultimii ani că nu exclud un atac, Casa Albă mizează pe o soluţie diplomatică. Guvernul israelian a semnalizat în primăvară în repetate rânduri că pregăteşte un atac militar asupra capacităţilor atomice iraniene. În rândul experţilor militari a izbucnit o controversă în legătură cu capacitatea aviaţiei israeliene de a executa cu succes o operaţiune de asemenea amploare. Ei nu sunt de acord decât asupra faptului că un bombardament ar putea, în cel mai bun caz, să încetinească numai programul nuclear iranian. Apoi, urmările unui atac militar nu pot fi anticipate. Conform scenariilor pozitive, nu ar exista decât puţine victime civile iar Iranul ar renunţa la o contralovitură. Scenariile mai pesimiste anunţă extinderea războiului în întreaga regiune. Nimeni din afară nu poate însă şti dacă ameninţările israeliene sunt serioase sau urmăresc doar să determine comunitatea internaţională să-şi sporească presiunile asupra Iranului.