Care sunt limitele satirei?
12 iulie 2012Controversata imagine de pe coperta revistei Titanic îl prezintă pe Papa Benedikt al XVI-lea, în sutana albă, cu o pată galbenă. Iar titlul provoacă: "Alelujia în Vatican - S-a găsit originea scurgerii". Pe coperta finală a ediţiei este înfăţişat Suveranul Pontif fotografiat din spate. De această dată cu o pată maronie. Textul la fel de zeflemitor: "Încă o scurgere!". Publicarea imaginilor a fost interzisă: un tribunal din Hamburg a decis în regim de urgenţă să oprească tipărirea fotomontajelor, la solicitarea Vaticanului. Ceea ce nu a liniştit spiritele.
O chestiune de stil
Exagerări, polemici,aluzii, jocuri de cuvinte,ambiguităţi, ironii, sarcasme - acestea sunt mijloacele folosite în satiră. Stilul este, în principiu, acceptabil din punct de vedere etic, explică Edda Kremer de la Consiliul german de Presă. Drepturile persoanelor însă, adaugă Hendrik Zörner, purtător de cuvânt al Asociaţiei Jurnaliştilor Germani, trebuie însă respectate."Evident că există limite: sfera intimă a individului nu poate fi afectată. Dar în acest caz nu este vorba de persoana Papei, ci de rolul său ca reprezentat al birocraţiei de la Vatican."
Pata care polarizează
În redacţia revistei Titanic atmosfera este relaxată: "Nu primeşte oricine
o scrisoare semnată
de Papă. Am serbat momentul, cu vin spumant, în tradiţie catolică." spune Leo Fischer,
redactorul-şef al publicaţiei-satirice. Dezbaterile pe marginea imaginilor nu sunt
pe înţelesul
jurnalistului: "dacă petele provin de la o limonadă, consumată în cinstea finalizării aşa numitei
Fischer ar prefera să clarifice direct situaţia, faţă în faţă, cum s-ar spune: "L-am invitat pe Papă la o discuţie personală. L-am invitat aici în sediul redacţiei, pentru a sta de vorbă cu noi toţi." În timpul discuţiilor se va consuma doar cafea sau limonadă.
Matthias Kopp, purtătorul de cuvânt al Conferinţei Episcopilor Germani, nu este deloc amuzat: "Sunt de părere că există limite ale bunului simţ şi limite ale satirei. În acest caz avem a de-a face cu un atac la persoană, într-un mod cu totul respingător." Presa şi revistele satirice ar trebui să dovedească un anumit respect faţă de religii, adaugă Kopp: "Dacă un Papă, care a ajuns la venerabila vârstă de 85 de ani este prezentat ca o persoană care suferă de incontinenţă, asistăm la violarea sferei sale intime. Ceea ce este absolut inacceptabil."
Christian Weisner de la Mişcarea de reformă catolică "Noi suntem biserica" califică fotomontajul ca fiind de prost-gust. "Pentru un catolic o astfel de imagine este gravă, dar biserica romano-catolică şi Papa însuşi nu ar trebui să se erijeze în martiri. Această sutană pătată este un mesaj şi arată că biserica catolică nu este complet lipsită de vină." explică Weisner.
Satira politică polarizează
"Libertatea presei este foarte valoroasă în Germania, dar satira religioasă devine problematică şi polarizează spiritele.", spune Edda Kremer de la Consiliul German de Presă. Până miercuri după-amiază au primit 40 de reclamaţii. "Oamenii se simt răniţi în convingerile religioase şi spun că şi demnitatea umană a Papei a fost rănită."
Până în acest moment nu există un învingător clar în confruntări. Dar în redacţia revistei Titanic s-a serbat deja o victorie parţială: numărul abonaţilor a crescut rapid, imediat după declanşarea scandalului. Faţă de media zilnică de 10 abonamente, marţi şi miercuri 50 până la 60 de persoane au semnat abonamente noi.
Autor: Rayna Breuer/Alina Kuehnel
LINK: http://www.dw-world.de/dw/article/0,,16089335,00.html