1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Catastrofa de la Smolensk: o traumă naţională

10 aprilie 2020

În urmă cu zece ani, președintele polonez Lech Kaczynski și alte 95 de persoane au fost ucise în accidentul aviatic de la Smolensk, Rusia. Această traumă națională încă influenţează politica şi scindează societatea.

https://p.dw.com/p/3ak2t
Flugzeugabsturz Smolensk Lech Kaczynski Präsident Polen
Imagine: Natalia Kolesnikova/AFP/Getty Images

Pe fondul restricțiilor impuse societății din cauza pandemiei de Covid19, anul acesta nu există comemorări de amploare ca în ultimii nouă ani. Totuşi, şeful formaţiunii de guvernământ PiS, Jaroslaw Kaczynski şi premierul polonez, Mateusz Morawiecki, au depus coroane de flori la monumentul închinat victimelor, din Varşovia.

O dublă tragedie

În acea zi nefastă, reprezentanți de rang înalt ai Poloniei, între care șeful statului Lech Kaczyński, conducerea forțelor armate, oameni politici, clerici și alți oficiali se aflau la bordul avionului prezidențial în drum spre Katyn, lângă Smolensk, unde urmau să comemoreze memoria victimelor masacrului de la Katyn.

În 1940, cu exact 70 de ani înainte, serviciul secret sovietic NKVD a ucis aici 22.000 de reprezentanți ai elitei poloneze. Printre aceștia s-a numărat și procurorul din Varșovia, Boleslaw Skąpski.

Șapte decenii mai târziu, pe 10 aprilie 2010, fiul său, Andrzej Sariusz-Skąpski, șeful Asociației Victimelor de la Katyn, se afla la bordul avionului prezidențial care s-a prăbușit în timp ce se apropia de precarul aeroport rusesc.

Varşovia 1938: Boleslaw Skąpski cu fiul său de un an, Andrzej
Varşovia 1938: Boleslaw Skąpski cu fiul său de un an, AndrzejImagine: Privatarchiv von Izabella Sariusz-Skąpska

Pentru Izabella Sariusz-Skąpska, fiica lui Andrzej, care a crescut cu amintirea bunicului ucis, 10 aprilie este o zi cu încărcătură deosebită, aceasta fiind ziua în care și-a pierdut și tatăl.

O traumă națională politizată

De la tatăl ei Andrzej a moștenit râvna de a cinsti memoria victimelor de la Katyn. După moartea lui, Izabella Sariusz-Skąpska, istoric literar acum, în vârstă de 56 de ani, a fost aleasă președinta asociației rudelor celor ce au pierit în urmă cu zece ani. Aceasta spune că nu poate accepta politizarea tot mai accentuată a accidentul aviatic din Rusia.

Ea vorbește despre un "mit fondator" pentru Polonia contemporană. Oamenii au fost împărțiți în două grupuri. "Această divizare a venit din politică și a pătruns în viața noastră de zi cu zi. Este ca o hârtie de turnesol,  politică și ideologică: crezi în varianta unei conspirații rusești și ești un susținător al lui Kaczyński sau crezi în varianta unui accident și ești un liberal", afirmă Skąpska.

Condițiile prăbușirii aeronavei

În dimineața cețoasă a zilei de 10 aprilie 2010, în timp ce avionul prezidențial de tip Tupolev 154M, se apropia de aeroportul Smolensk, controlorii de trafic aerian ruși l-au sfătuit pe pilotul polonez să nu aterizeze.

Totuși, aceștia au oferit aeronavei poloneze permisiunea de a ateriza. La Smolensk nu exista însă un sistem de aterizare instrumental (engl. instrument landing system – ILS) – un mecanism de navigație bazat pe o serie de emițătoare radio ce furnizează unui avion care se apropie de aterizare direcția și panta nominală de coborâre spre pistă.

Prin urmare, piloții dispuneau de informații inexacte despre altitudine. Aparatul de zbor a periat vârfurile copacilor acoperiți de ceața groasă, a căzut la marginea aeroportului și a izbucnit în flăcări.

Într-un raport din 2011, comisia poloneză de investigare a accidentelor aeronautice a menționat atât erorile celor doi piloți polonezi și ale controlorilor de trafic ruși, cât și starea deficitară a aeroportului rus și vremea rea drept cauze ale dezastrului.

Formațiunea național-conservatoare PiS, care se află din nou la putere din 2015, pune la îndoială acest raport și aduce în discuție teoria unui posibil atentat instrumentat de ruși.

Rămăşiţele avionului prăbuşit la Smolensk
Imagine: Natalia Kolesnikova/AFP/Getty Images

PiS dorește de asemenea să-i paseze responsabilitatea fostului premier liberal Donald Tusk (2007-2015). În ultimii ani s-a încercat dovedirea existenței unor explozii sau urme de explozibili în aparatul de zbor prăbușit. În 2016, o comisie de anchetă a fost însărcinată să efectueze noi analize.

Potrivit fostului ministru al Apărării, Antoni Macierewicz, pregătirea raportului din 2011 a implicat falsificarea mai multor documente și escamotarea unor dovezi importante. În acest scop, comisia intenționează să prezinte un raport ce ar trebui să ofere un nou impuls investigației procuraturii militare, ce trenează de ani buni.

O traumă personală a lui Kaczyński

Acțiunea este încurajată de Jaroslaw Kaczyński, care și-a pierdut fratele geamăn - pe Lech Kaczyński -, în tragedia de la Smolensk. "Era de mult timp necesar un document care să fie de valoare în cadrul unui proces", a spus el într-un interviu acordat postului privat de radio RMF FM.

Încă nu știe de ce s-a petrecut dezastrul, atrage atenţia Jaroslaw Kaczyński. "După 10 ani, mă gândesc zilnic la fratele meu și mă întreb de ce s-a întâmplat acest lucru. Nu pot răspunde la această întrebare", spune șeful PiS.

Ori de câte ori PiS aduce în joc un posibil atac rusesc sau când Kaczyński vorbește despre un "mare regizor" al dezastrului de la Smolensk, teoriile conspirației iau amploare în Polonia. Mai multe sondaje realizate în ultimii ani în legătură cu evenimentul din 2010, relevă că aproape fiecare al treilea polonez crede în varianta unei tentative de asasinat și chiar mai mulți dintre ei spun că nu exclud acest scenariu.

Se caută explicații simple

Andrzej şi Izabella Sariusz-Skąpska în anul 2000 la cimitirul din Katyn
Andrzej şi Izabella Sariusz-Skąpska în anul 2000 la cimitirul din KatynImagine: Privatarchiv von Izabella Sariusz-Skąpska

În cazul Rusiei, orice teorie a conspirației este deosebit de ușor de răspândit, spune Izabella Sariusz-Skąpska: "Dacă cineva susține că a fost un atac rusesc, mulți oameni cred această ipoteză imediat, deoarece fiecare polonez știe cât de 'răi' sunt rușii. Asta au citit în cărțile școlare".

"Numele morților noștri vor cădea în uitare, însă teoriile conspirației vor dăinui. Ele își trăiesc deja propriile vieți", spune Sariusz-Skąpska, adăugând că pentru evenimente dificil de înțeles "este nevoie de explicații simple".

De zeci de ani, relațiile dintre Polonia și Rusia sunt puternic afectate de crimele NKVD și de perioada comunistă. În ultimii ani, atacurile anti-poloneze ale președintelui rus Vladimir Putin au provocat revoltă în rândul polonezilor, așa cum s-a întâmplat în decembrie 2019, când liderul de la Kremlin a vorbit despre antisemitismul polonez.

Faptul că epava Tupolevului 154M, prăbușit la Smolensk, nu a fost încă returnată în Polonia, creează suspiciuni cu privire la Rusia.