1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ce-i de făcut cu Coreea de Nord?

Rodica Binder6 iulie 2006

Testarea de către Coreea de Nord a rachetelor cu rază lungă de acţiune a stîrnit un val de proteste care nu va rămîne lipsit de urmări. Deşi rachetele s-au prăbuşit în mare, departe de ţinta vizată Phenianul a reuşit să provoace opinia publică internaţională, reacţiile Statelor Unite , ale Uniunii Europene, ale Naţiunilor Unite precum şi ale altor ţări, puteri mari sau mijlocii, nelăsîndu-se prea mult aşteptate.

https://p.dw.com/p/B1MI
Simbolurile Coreeii de Nord
Simbolurile Coreeii de NordImagine: AP Graphics

Phenianul s-a grăbit să efectueze testarea rachetelor sale cu rază lungă de acţiune tocmai de ziua naţională a Americii. Dar cum graba strică treaba , Taepondong 2 - cum se numeşte racheta care teoretic ar putea atinge ţărmurile Alaskăi - s-a prăbuşit în mare la doar 40 de secunde după lansare. Rateul ar putea confirma opinia că programul militar al Coreii de Nord nu este pe atît de primejdios pe cît se crede. De altfel nici în Statele Unite nu sunt mulţi cei care cred că la ora actuală Phenianul ar dispune de o tehnologie de vîrf care să-i permită fabricarea unor ogive nucleare ale căror dimensiuni să permită amplasarea pe o rachetă purtătoare. Un membru al Pentagonului care a dorit să-şi păstreze anonimatul a considerat afrontul drept „teatru politic”. Momentul ales însă de Coreea de Nord pentru a efectua testul a sporit potenţialul provocator al acţiunii:Statele Unite îşi serbau la 4 iulie independenţa iar preşedintele american George Bush ,încconjurat la Casa Albă de rude şi prieteni, serba în avanpremieră cei 60 de ani pe care-i împlineşte pe 6 iulie.

Phenianul a făcut aşadar primul pas pe calea primejdioasă a provocărilor care nu au voie să devină pericole reale. Din acest elementar motiv, purtătorul de cuvînt al guvernului american nu a întîrziat să lanseze un avertisment potentaţilor nord coreeni. În Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, întrunit de urgenţă la New York, reprezentanţii Washingtonului au insistat asupra adoptării unei rezoluţii de condamnare a Coreeii de Nord de către toţi membrii forului suprem, mai ales de către China. Ambasadorul american la Naţiunile Unite John Bolton a relevat importanţa unei atitudini energice .

În timp ce rezoluţia ONU se află în dezbatere, Condoleezza Rice, şefa diplomaţiei americane, a declarat că prin testarea rachetelor cu rază lungă de acţiune Phenianul se autoizolează internaţional. Concomitent ea cerut conducerii comuniste a ţării revenirea la masa tratativelor grupului celor şase: Statele Unite ale Americii, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Japonia, Rusia şi China. De notat că din toamna trecută, negocierile se află în impas.

Statele Unite au trimis şi un emisar în regiune care să sondeze modalităţile de a reacţiona la provocările Phenianului care au indignat şi Uniunea Europeană. Alianţa NATO a solicitat într-o declaraţie corespunzătoare o ripostă internaţională la primejdiosul pas făcut de Coreea de Nord, Uniunea Europeană a atras atenţia şi asupra escaladării cursei înarmării internaţionale şi a proliferării nucleare mai ales după acest afront pe care Phenianul l-a adus principiului securităţii în regiune şi în lume. Purtătoarea de cuvînt a Comisiei Uniunii Europene, Emma Udwin a condamnat în termeni severi testul.

Uniunea Europeană a reiterat apelul lansat deja de Condoleeza Rice prin care Phenianul este chemat la masa tratativelor. Testarea rachetelor cu rază lungă de acţiune de către Phenian a provocat prin ricoşeu amînarea cu o zi a negocierilor pe care Javier Solana, împuternicitul Uniunii Europene în probleme de politică externă, le poartă cu responsabilii iranieni, tema nefiind alta decît programul nuclear al Teheranului. Pînă la 12 iulie Statele Unite şi Uniunea Europeană aşteaptă un răspuns din partea Teheranului la oferta făcută de a permite utilizarea în scopuri civile a energiei nucleare fără a se face suspectat de fabricarea de arme atomice . Nu se ştie dacă negociatorul iranian Ali Laridjani se va prezenta la data stabilită la Bruxelles, reacţia Phenianului la avertismentele internaţionale nu a întîrziat: ministerul de externe a emis un comunicat prin care Coreea de Nord îşi arogă dreptul de a continua şirul de teste , sub motiv că ele fac parte din strategia naţională de autoapărare.