Ce s-a întâmplat cu "revoluția" din Iran?

Totul este sub control, susțin liderii Republicii Islamice. Ayatollahul Ali Khamenei a decis chiar să grațieze zeci de mii de prizonieri, inclusiv pe mulți dintre cei întemnițați pentru proteste antiguvernamentale.

Nu există cifre oficiale care să indice numărul manifestanților ajunși în închisorile supraaglomerate ale Iranului. Potrivit organizațiilor pentru drepturile omului, peste 18.000 dintre cei care au luat parte la proteste au fost arestați până la jumătatea lunii decembrie. Peste 500 de protestatari au fost uciși, inclusiv cel puțin 63 de minori. Majoritatea împușcați în cap.

Protestele de anul trecut au fost declanșate de moartea, în custodia poliției, a tinerei de origine kurdă Jina Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani. În ciuda reprimării violente a protestelor, acestea au continuat cel puțin 100 de zile, scria, într-o analiză de 44 de pagini, Saeed Madani. Profesor de Științe Sociale la Universitatea din Teheran, Madani (61 de ani) se află în închisoare din mai 2022, iar lucrarea sa a fost scoasă ilegal din spatele gratiilor săptămâna trecută și publicată pe rețelele de socializare. Vina profesorului este că a afirmat, într-un interviu, despre protestele împotriva inflației și penuriei de alimente, că "vizează întregul sistem politic și vor fi reluate".

În nou-difuzatul raport, același Madani observă: "Cel mai recent val de proteste, desfășurat pe diferite straturi sociale, etnice și religioase, a lăsat cicatrici adânci și a schimbat societatea. Curajul de a rezista și solidaritatea celor oprimați din toate generațiile au crescut".

Creșterea represiunii după proteste

Jannis Grimm studiază proteste și revoluții la Centrul de cercetare interdisciplinară pentru pace și conflicte de la Freie Universität Berlin. Într-o discuție cu DW, acesta a explicat că "în urma unor astfel de faze revoluționare sau, în general, după mobilizări în masă în regimurile autocratice, represiunea crește adesea brusc”, cum s-a întâmplat în Egipt "după lovitura militară din 2013, pentru a spulbera toată rezistența”. Dar această politică, la rândul ei, conține semințele unei viitoare adversități. Prin brutalitatea cu care suprimă mișcările populare, "autocrații creează întotdeauna noi mituri și martiri. Acest lucru, la rândul său, poate fi declanșatorul pentru următoarea fază de mobilizare".

O astfel de fază de mobilizare poate fi observată în provincia Sistan și Balochistan, în sud-estul Iranului. Capitala provinciei, Zahedan, s-a transformat într-un bastion al protestelor; situația este tensionată de cinci luni. "Forțele de securitate sunt peste tot. Cel puțin 15 blocaje rutiere au fost înființate în oraș și internetul este încă foarte restricționat", a declarat pentru DW activista pentru drepturile omului Fariba Balouch, aflată de trei ani în exil, la Londra.

"De la masacrul din 30 septembrie, oamenii au protestat în fiecare vineri", povestește Balouch, care are contacte bune cu oamenii de acasă. În acea zi de vineri, de la sfârșitul lunii septembrie, peste 80 de persoane au fost împușcate de forțele de securitate din Zahedan, în decurs de câteva ore. De pe acoperișurile din jurul moscheii centrale a orașului a fost deschis focul asupra unei mulțimi care se adunase pe străzi după rugăciunea de vineri. "Vinerea sângeroasă" din Zahedan a șocat întreaga țară - dar nu imediat, pentru că din cauza interzicerii internetului, știrile au circulat mai lent.

Mobilizarea femeilor

Printre cei uciși s-au numărat copii mici și femei mai în vârstă. Hasti Naroei avea șapte ani și fusese cu bunica la rugăciunea de vineri. "Vinerea sângeroasă" a mobilizat multe femei din provinciile tradițional conservatoare să se alăture protestelor, spune Fariba Balouch. "Multe femei și-au ars chaudorurile lungi și negre și poartă acum rochiile tradiționale colorate pe care le-au purtat înainte de revoluția islamică. Chiar și femeile cu orientare religioasă se manifestă solidare la protestele de vineri și susțin egalitatea în drepturi".

Protestatarii din provincia Sistan și Balochistan sunt susținuți de influentul cleric sunit Maulawi Abdulhamid, predicatorul de vineri din capitala regională. Musulmanii de aici sunt majoritar sunniți, spre deosebire de restul țării. Suferă de discriminare sistematică din partea Guvernului central.

Provincia de la granița cu Pakistanul și Afganistanul este considerată una dintre cele mai sărace regiuni din Iran. Mulți credincioși, care vin pentru rugăciunile de vineri, locuiesc în orașe și sate mici care nu au școli, electricitate sau apă. "Abdulhamid a respins oferta guvernului de a liniști cu bani familiile manifestanților uciși pe 30 septembrie", afirmă Balouch: "Oamenii cer dreptate. Vor libertate și un alt sistem politic și strigă Moarte dictatorului".

Protestele continuă nu numai aici dar și la 1.800 de kilometri depărtare, în zonele kurde de la granița de vest cu Irakul. Cel mai recent, pe 1 februarie, în orășelul Abdanan, manifestanții s-au adunat în centrul orașului și au ars o statuie care fusese ridicată în cinstea milițiilor Basij, una dintre structurile armate care apără regimul islamist.

"Odată ce zidul fricii s-a prăbușit, este nevoie de foarte mult timp pentru a-l construi din nou", apreciază Grimm. Mulți oameni, în special femei, opun acum rezistență civilă. "Multe nu mai poartă batic", scrie Katajun Amirpur, profesor de Studii Islamice cu accent pe Iran, la Universitatea din Köln. Într-un interviu pentru DW, acesta a vorbit despre "un sentiment mai mare de unire. Oamenii scandează De la Zahedan în Kurdistan, inima mea aparține Iranului. Aceasta este o evoluție foarte frumoasă". Iar următorul val de proteste va veni, mai devreme sau mai târziu, conchide Amirpur.