Ce înseamnă pentru Vest și pentru Est acordul Nord Stream 2
22 iulie 2021Cine profită de pe urma acordului americano-german care dă lumină verde finalizării gazoductului Nordstream II? Oricine, numai relațiile transatlantice și lumea liberă nu.
Câștigă, firește, de pe urma lui, mai ales Vladimir Putin, precum și orice tiran scuipând, în politică, pe orice scrupul moral. Exultă cei care consideră Vestul decadent și slab, ca o poamă coaptă, numai bună să se lase culeasă, ori stând să cadă din copac.
Nu că acordul dintre Angela Merkel și Joe Biden n-ar dispune și de o frunză de smochin cu care să-și acopere goliciunea hidoasă, dar din unghi rusesc tot pe atât de atrăgătoare, pe cât e din al esteuropenilor respingătoare. Întru amețirea dorinței, de acum utopice, de libertate și de ancorare în structurile euro-atlantice a ucrainienilor, înțelegerea americano-germană stipulează, vag, niște posibile ”sancțiuni” europene, favorizate de Germania, dacă Rusia nu este cuminte și taie Ucraina de la porția gazelor complet. Se vorbește chiar, ipocrit, de un ”comutator de urgență”, care să oprească, odată apăsat, livrările de gaze rusești. Ca și cum ar fi credibil să se creadă că Germania ar accepta vreodată, efectiv, un embargo total antirusesc, echivalând cu un război economic.
Merkel mai amenință cu niște imprecise și deloc credibile ”tensiuni mari”, dacă Rusia se încăpățânează să vitregească rău Ucraina. Astfel, acest așa-zis ”big deal” germano-american ar urma să asigure, teoretic, Kievului un tranzit al gazelor rusești și după 2024. Ar ”urma”. Iar ca să li se îndulcească un pic cupa de cucută care li se dă s-o bea, ar urma să se arunce în ucrainieni cu niște bani, sub formă de modice investiții, menite să le amelioreze ”infrastructura energetică”.
Or, Ucraina e țara parțial ocupată și dezmembrată de ruși, pe care Putin ar vrea s-o îngurgiteze, ca să-și satisfacă visul de a fi reîntregitorul imperiului stalinist. Rusia lui Putin e condusă de un regim practicând terorismul de stat, ostil dreptului internațional oricând nu-i e util, care nu s-a dat niciodată în lături de la a încălca orice tratat și a practica șantajul politic, economic și militar.
Deloc de mirare că în centrul și estul Europei, în capitalele situate între Berlin și Moscova, sună strident și obsesiv, provocându-le răsăritenilor cândva comunizați o reactualizare cu atât mai terifiantă a coșmarului alianței dintre Rusia și Prusia, încheiată inițial de Bismarck pe spinarea și pe spezele lor, cu cât de această dată i s-a alăturat și America. Alarma sună inutil, căci înțelegerea s-a semnat, americanii au cedat, arătându-le esteuropenilor că administrației Biden puțin îi pasă de ei.
Ce înseamnă concesia administrației Biden și căciulirea ei vădită față de Rusia lui Putin pentru americani, pentru superputere și pentru NATO? Pentru pactul defensiv condus de SUA și pentru America ambele sunt semne de anemie și împăciuitorism, reprezentând o inutilă și iresponsabilă discreditare și slăbire a poziției proprii în lume.
În acest context e prea puțin semnificativ că există și o opoziție internă, germană, față de Nord Stream 2 și că verzii critică și ei ceea ce apreciază drept un acord neecologic. ”Proiectul continuă să fie o greșeală”, a afirmat și demnitarul creștin-democrat Norbert Röttgen, de vreme ce ”e o armă politică în mâna președintelui Rusiei, Putin”, precum și o amenințare la adresa independenței Ucrainei”.
Și mai drastic s-au exprimat oficialii polonezi și ucrainieni, care au condamnat fără echivoc și pe bună dreptate înțelegerea germano-americană, întrucât ”creează amenințări politice, militare și energetice suplimentare pentru Ucraina și Europa Centrală”.
Paguba geopolitică și geostrategică a acestui gazoduct, care va spori și dependența energetică de Rusia a Germaniei, este, pentru vest, imensă încă înainte de a începe să furnizeze gaze. Germania se decredibilizează masiv, stimulând adâncirea faliei care deja desparte estul de vestul Europei.
Pentru esteuropenii și, nu în ultimul rând, pentru moldovenii și georgienii care se tem puternic și permanent de ingerințele și agresiunile Rusiei, dezastrul e imediat și net mai mare, strategic și psihologic. Iar pentru ucrainienii lăsați de izbeliște și fără vreo pârghie defensivă în fața unei Moscove care nu va mai avea de acum încolo deloc nevoie de ei și îi va putea oricând călca în picioare, s-a produs o veritabilă calamitate.
E limpede ce loc le vor rezerva Angelei Merkel și lui Joe Biden în cartea de istorie. Alături de Putin, arhitecții apuseni ai acestui ”big deal” se vor bate pentru întâietatea liderilor politici ai tuturor timpurilor la distribuția în roluri gen Joker, Dark Knight, Hannibal Lecter, Darth Vader și Lord Voldemort.