1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

PNRR, colacul de salvare

28 decembrie 2021

Impactul economic al coronavirusului va dura cel puțin până în trimestrul 4 din 2022, dar ar putea fi resimțit chiar și în 2023.

https://p.dw.com/p/44vhu
Imagine: Zoonar/picture alliance

Iar asta doar dacă luăm în calcul situația prezentă. În cazul în care România va fi lovită de un noul val Covid, impactul va fi și mai mare, avertizează Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Mai mult, există și un alt risc foarte ridicat care ne-ar impacta puternic din punct de vedere economic, dacă s-ar întâmpla: un potențial război între Rusia și Ucraina.

În ceea ce privește marile probleme cu care se va confrunta anul viitor economia românească, acestea sunt: deficitul bugetar, deficitul de cont curent și inflația.

Dar, din fericire, PNRR și angajamentele luate de țara noastră în procedura de deficit excesiv sunt două ancore foarte puternice, care ne pot ajuta.

Cele două, practic, ar pune pe pilot automat economia românească. Totul ține însă de guvernanți.

Impactul economic ar putea fi resimțit și în 2023

Potrivit unui sondaj realizat de CFA România, majoritatea analiștilor chestionați consideră că impactul economic va fi resimțit chiar și în anul 2023.

”Noi la CFA România am realizat un sondaj și 75% dintre participanți au spus că impactul economic al coronavirusului va fi resimțit până în trimestrul 4 anul viitor.

Eu aș spune că cel puțin până în trimestrul 4 anul viitor se așteaptă majoritatea respondenților. Deci ar putea dura și în 2023”, a declarat Adrian Codirlaşu pentru SpotMedia.ro.

El avertizează însă că dacă România va fi lovită de un nou val Covid, impactul economic va fi și mai mare.

Și asta pentru că, spune vicepreședintele CFA România, chiar dacă autoritățile nu vor impune restricții, românii vor lua singuri măsuri să se protejeze, nu vor mai ieși așa mult, iar astfel consumul se va reduce.

Iar dacă ținem cont de declarațiile recente ale celor avizați, valul 5 este aproape.

”Asta în condițiile în care luăm în calcul situația din acest an. Impactul va fi și mai mare dacă va veni un nou val. S-a văzut și în acest val mobil, chiar dacă autoritățile nu impun măsuri, populația ia măsuri să se protejeze.

Și se reduce mobilitatea, chiar dacă Guvernul nu ia măsuri să o reducă. Se reduce voluntar, tocmai pentru a nu contracta virusul. Și asta afectează automat consumul”, a subliniat Adrian Codirlaşu.

Principalele probleme din 2022

Din punct de vedere economic, cu 3 mari probleme se va confrunta România în 2022: Decficitul bugetar, deficitul de cont curent (așa numitele ”deficite gemene”) și inflația.

Puteţi citi articolul integral AICI