Cernobîl: 38 de ani de la accident și doi ani de la ocupare
30 aprilie 2024
Centrala nucleară de la Cernobîl. Calea morții invizibile
În noaptea de 25 spre 26 aprilie 1986 a avut loc o explozie la a patra unitate de putere de la centrala nucleară de la Cernobîl. Acest lucru a dus la eliberarea unei cantități uriașe de substanțe radioactive în atmosferă și la creșterea nivelului de radiații.
La două zile după accident, sistemul de siguranță al centralei nucleare suedeze Forsmark a raportat niveluri ridicate de radiații în mediu.
Cu toate acestea, la început, suedezii nu au înțeles care este sursa. Pe baza direcției vântului, s-a sugerat ipoteza că au fost aduse particule periculoase de la centrala nucleară de la Cernobîl, unde probabil s-a produs un accident.
Menționăm aici că centrala nucleară Forsmark se află la o distanță de aproximativ 1.100 de kilometri de cea de la Cernobîl.
Încercările suedezilor de a afla detalii despre situația de la stația de la Cernobîl de pe canalele oficiale au eșuat. Diplomația sovietică a respins categoric toate presupunerile lor.
Apoi suedezii au amenințat că vor trimite o cerere Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, iar Moscova nu a avut de ales decât să-i informeze pe scandinavi despre explozia de la a 4-a unitate de putere.
Prin urmare, când oamenii din străinătate știau deja despre situația de la centrala nucleară de la Cernobîl, autoritățile URSS au continuat să tacă. Au făcut tot posibilul pentru a împiedica oamenii să cunoască adevărul.
Ziarele au scris: „Totul este în regulă la Cernobîl – nivelul de radiații nu depășește standardele permise”.
Cu toate acestea, deja pe 27 aprilie, orașul Pripyat, situat la 3 kilometri de Centrala Nucleară de la Cernobîl, a fost complet evacuat.
Abia pe 28 aprilie, la ora 21:00, la emisiunea TV „Vremya”, prezentatoarea a relatat că „la centrala nucleară de la Cernobîl a avut loc un accident minor, în urma căruia unul dintre reactoare a fost avariat, dar nu au fost victime, persoanele afectate sunt asistate. O comisie special creată va trebui să afle motivele acestui incident.”
În acele zile, în Kiev, capitala Ucrainei, care se află la o distanță de peste 130 de kilometri de Cernobîl, nivelul de radiație varia între 500 și 1050 de microroentgens (μR) pe oră, iar în camere – până la 100 de microroentgens pe oră (norma este de până la 0,3 μR/ oră).
Cea mai mare degajare de radiație din reactorul avariat, la nivelul a zeci de milioane de curies pe zi, a durat 10 zile, din 26 aprilie până pe 6 mai, după care a scăzut de mii de ori.
Pe 2 mai, guvernul sovietic a decis să evacueze populația din zona de 30 de kilometri din jurul centralei nucleare de la Cernobîl și din alte zone populate expuse contaminării radioactive.
Ulterior, până la sfârșitul anului 1986, aproximativ 116.000 e oameni au fost evacuați din 188 de localități (inclusiv Pripyat).
Potrivit Institutului Ucrainean de Memorie Națională, după dezastrul de la Cernobîl, peste 2.290 de orașe și sate ucrainene au fost contaminate cu nuclizi radioactivi.
La momentul accidentului, acolo locuiau 2,6 milioane de oameni. De asemenea, aproximativ 8,5 milioane de locuitori din Ucraina, Belarus și Rusia au primit doze semnificative de radiații în primele zile după accident.
Efectele contaminării radioactive s-au extins pe o suprafață de aproximativ 200.000 de kilometri pătrați, din care 52.000 de kilometri pătrați sunt terenuri agricole.
Explozia celei de-a patra unități de putere a centralei nucleare de la Cernobîl a devenit cel mai mare accident provocat de om din istoria omenirii.
Acesta este unul dintre cele două accidente nucleare evaluate la un nivel de severitate maxim – nivelul șapte pe scara internațională a evenimentelor nucleare (al doilea a fost dezastrul centralei nucleare de la Fukushima din Japonia în 2011, cauzat de un cutremur și tsunami).
Sarcofagul
Imediat după accidentul de la centrala nucleară de la Cernobîl s-a pus problema conservării pe termen lung a celei de-a 4-a unități de putere, prin construirea unei structuri care să limiteze eliberarea de substanțe radioactive și radiații ionizante dincolo de unitatea de putere distrusă.
La 29 mai 1986, pentru „îngroparea unității a 4-a a centralei nucleare de la Cernobîl și a structurilor aferente”, a fost luată decizia de a construi un obiect numit „Adăpostul celei de-a 4-a unități a centralei nucleare de la Cernobîl”, cunoscut sub numele de „Sarcofag”. Acesta a fost construit în același an, în timp record – 206 zile.
Această structură a acoperit sala reactorului distrus, partea deteriorată a halei turbinelor și alte încăperi adiacente.
Funcționarea instalației a fost proiectată pentru 20-30 de ani, după care stația ar fi avut nevoie de o protecție mai modernă. Dar în februarie 2013, vechiul beton nu a mai rezistat: plăci cu o suprafață de câteva sute de metri pătrați s-au prăbușit deasupra halei de turbine a unității de alimentare. Zidul a fost apoi consolidat, iar golul a fost acoperit cu structuri metalice.
Centrala nucleară de la Cernobîl a primit un nou „sarcofag” sigur în noiembrie 2016. Aceasta este o structură arcuită, care a acoperit obiectul învechit Shelter și a devenit cea mai mare structură mobilă supraterană din lume.
Centrala nucleară de la Cernobîl a încetat în cele din urmă să mai genereze energie în urmă cu mai bine de două decenii: în 2000, ultima sa unitate electrică nr. 3 a încetat să funcționeze.
Cu toate acestea, dezafectarea finală a centralei nucleare de la Cernobîl ar trebui să continue cel puțin până în 2065 (inclusiv dezafectarea și apoi dezmembrarea unităților reactoare).
De aceea, un număr considerabil de personal lucrează în continuare la stație pentru a asigura siguranța acesteia.
Centrala nucleară de la Cernobîl. Invazie. Ocupația
La 24 februarie 2022, prima zi a invaziei ruse pe scară largă, centrala nucleară de la Cernobîl a fost ocupată de trupele Federației Ruse.
Pătrunderea în teritoriul zonei de excludere și direct la amplasamentul stației a avut loc de pe teritoriul Republicii Belarus, care a oferit Rusiei terenurile sale ca rampă de lansare pentru un atac asupra capitalei Ucrainei, orașul Kiev.
Pe amplasamentul industrial al Centralei Nucleare de la Cernobîl, la momentul ocupației, se aflau 150 persoane, care asigura personalul operațional și de întreținere al stației, precum și 178 de militari ai Gărzii Naționale a Ucrainei, care păzeau instalația.
Datorită prezenței unor echipamente militare grele în posesia trupelor ruse, care puteau cauza pagube semnificative clădirilor și structurilor în timpul operațiunilor de luptă, ceea ce ar putea presupune riscul unui accident cu radiații, militarii au decis să nu opună rezistență.
Centrala Nucleară de la Cernobîl a ajuns ostatica armatei ruse. Ulterior, ocupanții au folosit această instalație nucleară ca bază militară, unde au staționat personal militar și echipament militar.
De asemenea, rușii au depozitat o cantitate semnificativă de muniție în apropierea centralei nucleare. Detonarea sau utilizarea putea duce la deteriorarea structurilor de izolație de deasupra celei de-a patra unități de putere a centralei. Astfel, o cantitate semnificativă de praf radioactiv ar fi putut să intre în atmosferă.
Citiți articolul integral pe Presshub.ro.