Cine se teme de blasfemie

Legea care interzice blasfemia a intrat în vigoare în 1932, dar se pare că nu va mai fi aplicată multă vreme de-acum încolo. Începând din 1968, în Olanda nu a mai fost nimeni condamnat pentru insultă la adresa divinităţii sau religiei. Acum, guvernul intenţionează să renunţe la paragraful 147 care pedepseşte blasfemia. O dorinţă în deplin acord cu propunerea Parlamentului de la Haga ai cărui membri, însă, vor să păstreze legea referitoare la ofensa adusă reginei.

Intenţia de anulare a paragrafului privind blasfemia a apărut cu ani în urmă, afirmă politologul Markus Wilp, dar printr-o constelaţie politică aparte, premierul Mark Rutte a fost împiedicat multă vreme să pună în practică această idee. Până în primăvara anului 2012, Rutte a fost nevoit să ţină seama şi de Partidul Reformator (SGP) - o uniune a protestanţilor ortodocşi reprezentată de multă vreme în Parlament, dar care nu a obţinut niciodată mai mult de trei mandate. Din noiembrie, Olanda are un nou legislativ aşa încât premierul se poate lipsi de SGP şi poate trece la anularea legii.

Decizia executivului de la Haga poate fi înţeleasă numai cunoscând îndeaproape dezbaterile olandezilor privind libertatea de opinie, susţine politologul Markus Wilp. "În Olanda există extrem de puţine tabuuri. Lucrul acesta înseamnă că un politician, de exemplu populistul de dreapta Geert Wilders, îşi permite să aibă o atitudine mult mai agresivă faţă de religie comparativ cu un om politic din Germania."

În trecut, Wilders a catalogat islamul drept o ideologie politică violentă. Afirmaţia sa a generat numeroase controverse, adaugă Wilp. S-a pus întrebarea atunci dacă o asemenea ofensă ar trebui pedepsită sau nu. În cele din urmă, s-a impus tabăra celor care sunt de părere că, pe fondul libertăţii de opinie, ar trebui acceptate până şi cele mai dure păreri, de genul celor pe care le rosteşte Wilders. "S-a ajuns la concluzia că nimic nu e mai presus de forţa argumentului. Astfel au loc actualele tranformări", explică Markus Wilp.

Dumnezeu nu are nevoie de protecţia statului

În Germania legea care condamnă blasfemia a fost modificată în 1969, dar nu a fost aplicată niciodată până acum. Paragraful 166 pedepseşte injuriile la adresa religiei sau a altor valori spirituale numai în condiţiile în care acestea "ameninţă liniştea şi ordinea publică". O lege potrivită secolului în care trăim, crede profesorul Hartmut Kreß de la Universitatea din Bonn:

"În secolele 20 şi 21 nu mai putem spune că numele Domnului trebuie să se afle sub protecţia statului. Aceasta e o mentalitate tipică antichităţii şi Evului Mediu." Legea corespunde unei Germanii laice şi ideologic neutre. Paragraful se menţine pentru a preveni neliniştile sociale prin transformarea religiei în subiect de dispută şi instigare la violenţă - explică Kreß.

În Marea Britanie a funcţionat multă vreme o lege care condamna numai ofensele aduse Dumnezeului creştinilor. Acum câţiva ani, paragraful a fost anulat. În timp ce, în majoritatea statelor europene, reacţiile la critici sau ofense religioase sunt destul de temperate, irlandezii au înăsprit legea (2009). În Irlanda se pedepseşte până şi publicarea materialelor care ar putea fi catalogate drept blasfemie. Amenda se poate ridica şi până la 25.000 de euro.

Deseori, acuzaţiile de blasfemie maschează conflicte politice sau sociale. Este şi cazul intens mediatizat al trupei punk "Pussy Riot", din Rusia. Confruntat cu un proces similar mai este pianistul şi compozitorul turc Fazil Say, căruia i se reproşează că ar fi jignit islamul.

Say ar fi postat pe Twitter mesaje în care erau criticate fanatismul şi ipocrizia musulmană. În mai multe ţări, mai ales în cele predominant musulmane, blasfemia este aspru pedepsită, inclusiv cu condamnarea la moarte.