Cine îşi mai aminteşte de Eyjafjallajökull?

Câtă cenuşă vulcanică poate suporta sistemul de funcţionare al unui avion? - se întrebau pe atunci experţii. Pentru că nu au existat valori minime prestabilite, autoritatea aeronautică a fiecărui stat european a decis cum a crezut de cuviinţă; unele ţări au fost chiar exagerat de precaute.

Reuniţi de urgenţă, miniştrii europeni ai transporturilor au căzut de acord asupra unor reglementări unitare referitoare atât la măsurile ce se impun în asemenea situaţii, cât şi la elaborarea unui tabel cu valori standard privind cantitatea de cenuşă vulcanică suportată de către mecanismele de funcţionare ale avioanelor în cazul unor viitoare catastrofe naturale. Toate acestea se întîmplau în mai 2010.

Dar vremea a trecut repede, iar oficialii europeni par să fi uitat ce şi-au propus. La un an de la haosul provocat de erupţia vulcanică din Islanda, ministrul german al transporturilor, Peter Ramsauer, este dezamăgit de lipsa de coeziune în rîndul omologilor săi din celelalte ţări.

Klaus-Dieter Scheurle, secretar de stat în ministerul transporturilor, nu crede că europenii vor ajunge repede la un consens în stabilirea cantităţii de cenuşă vulcanică pe care sistemul unui avion îl suportă în condiţii de siguranţă: "Industria de profil susţine că două miligrame, dar aceasta este o valoare pe care companiile aeronautice nu o acceptă şi vor să impună valori mult mai mari", afirmă Scheurle.

Single European Sky

Comisia de la Bruxelles recunoaşte faptul că negocierile s-au împotmolit. Prin vocea purtătorului de cuvânt al departamentului transporturi, Helen Kearns, europenii sunt informaţi că pentru toamnă se profilează o nouă soluţie.

Este vorba despre o directivă adresată constructorilor de aeronave cărora li se cere să precizeze pentru fiecare model în parte gradul de risc în cazul cenuşii vulcanice. "Nu este o soluţie unitară, dar este un progres în evaluarea transparentă a unei situaţii de criză", a declarat Kearns.

Cu alte cuvinte, efectuarea zborurilor va rămâne la latitudinea fiecărei companii. În funcţie de aparatele de care dispune, fiecare linie de transport aerian va trebui să decidă spontan dacă îşi urneşte avioanele din loc sau dacă e prea periculos să o facă. Propunerea oficialilor europeni îi face să zîmbească amar pe operatorii de zboruri. Sindicatele sunt de părere că, în situaţii de urgenţă, tot la haos se va ajunge.

Pentru principalele probleme n-au fost găsite încă soluţii. Planul privind crearea unui organism central care să reunească sistemele naţionale de control al traficului aerian, ar fi binevenit. Din păcate însă, proiectul-mamut "Single European Sky" este încă în faşă.

Autori: Birgit Schmeitzner, Claudia Ştefan
Redactor:Rodica Binder