Cod roşu pentru educaţie

Din toate dezbaterile, puţine, şi disputele, substanţial mai multe, pe tema învăţămîntului au fost ignoraţi de fiecare dată tocmai aceia care ar fi trebuit şi ar trebui să preocupe societatea şi clasa politică, anume elevii şi studenţii. Pe de altă parte, legile şi reformele de suprafaţă aplicate în acest domeniu pe parcursul unui sfert de secol au făcut din elevi şi studenţi cobaii unor politicieni mercantili şi lipsiţi de orice urmă de interes pentru cultivarea adevăratelor valori.

Problema, reală, a salariilor mici din învăţămînt şi în general a subfinanţării acestui domeniu este singura care a generat periodic presiune asupra puterii politice şi care, fie şi parţial, şi-a găsit de cele mai multe ori o rezolvare. Sindicatele din învăţămînt, politizate ca toate celelalte, au jucat tot timpul, prin liderii lor, cartea compromisului cu guvernanţii, astfel că profesorii şi învăţătorii au primit de fiecare dată parte din revendicările salariale. Mai bine puţin cîte puţin decît deloc, şi-au spus cei mai mulţi şi s-au întors la catedră.

Că şcoala românească e un organism profund bolnav se ştie. Virusul care macină sistemul de învăţămînt este inerţia, maniera mecanică în care se desfăşoară o oră de curs, felul în care elevul este îndopat cu o cantitate de informaţie pe care el trebuie să o memoreze şi reproducă fără să o proceseze, fără să o înţeleagă. Neatrăgătoare, cultivînd implacabila "frică de note proaste", şcoala românească este o sperietoare pentru mulţi elevi, începînd chiar cu primele clase.

În acest context, Guvernul Ponta a adoptat la sfîrşitul lunii iunie o Ordonanţă de Urgenţă care modifică substanţial, mai exact mutilează Legea Educaţiei Naţionale elaborată în 2011 de Daniel Funeriu împreună cu o comisie prezidenţială condusă de Mircea Miclea. În esenţă, ordonanţa prezidenţiabilului Ponta redeschide supapele de făcut bani pentru universităţile particulare şi şterge orice incompatibilitate sau conflict de interese pentru politicienii care sînt şi profesori universitari.

Cum pune ordonanţa găina cu ouă de aur în braţele universităţilor particulare? Conform textului deja în vigoare, "în cazuri temeinic justificate se poate organiza o sesiune de bacalaureat specială" – combustibil binevenit pentru "fabricile de diplome", universităţile particulare care nu şi-au făcut plinul după prima sesiune a examenului de bacalaureat.

Fostul ministru al Educaţiei şi fost consilier prezidenţial, Mircea Miclea, sintetizează astfel efectele ordonanţei guvernului Ponta: aceasta "re-centralizează sistemul, politizează excesiv sistemul, vulnerabilizează sistemul de doctorate, universităţile particulare nu se mai supun în mandate legii (un rector poate rămîne în funcţie pînă la pensie – n.n.), este un pact naţional anti-educaţie, tacit, nescris..."

Deşi a trecut o lună de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, Avocatul Poporului, instituţie condusă de Victor Ciorbea, încă "analizează dacă sunt îndeplinite condiţiile constituţionale şi legale" pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la prevederile Ordonanţei de Urgenţă. Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis recent o a doua scrisoare lui Victor Ciorbea, prin care îi solicită să analizeze posibilitatea sesizării Curţii.

Pînă una-alta Ciorbea nu se grăbeşte, răspunde preşedintelui şi presei că a cerut şi punctul de vedere al sindicatelor din învăţămînt, al Consiliului Naţional al Rectorilor, al reprezentanţilor studenţilor, al unor organizaţii non-guvernamentale. Cîndva, poate la toamnă, după o minuţioasă analiză marca Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, adică Victor Ciorbea, va ataca ordonanţa la Curtea Constituţională. Vom aştepta apoi să se întrunească plenul Curţii, să dea un verdict – timp berechet ca ordonanţa să-şi producă efectele, cele mai multe clientelare şi electorale.

Ordonanţa Guvernului Ponta nu face decît să mai pună o piatră de moară pe umerii unui organism bolnav – sistemul de educaţie. Legea Educaţiei, din timpul ministeriatului lui Daniel Funeriu, ridicată în slăvi de unii, hulită de alţii, nu a reuşit să producă schimbări fundamentale în sistem. Asta şi pentru că în mentalitatea unei părţi însemnate, probabil majoritare, a dascălilor, în inerţia abordării activităţii didactice nu s-a petrecut nimic, nici cît un firicel de vînt.

Un învăţămînt de calitate, un învăţămînt viu nu vom avea decît atunci cînd mentalitatea noastră va fi ea însăşi vie, sănătoasă. Iar o mentalitate sănătoasă a măsurii, a bunului simţ, a rigorii, a interesului pentru cunoaştere, a respectului pentru celălalt, a interogaţiei şi nu a răspunsurilor de-a gata nu poate fi impusă prin lege. Nici prin Legea Funeriu, nici prin Ordonanţa Ponta.

Pactul naţional asupra educaţiei, semnat de toate partidele şi de sindicate în vederea elaborării Legii Educaţiei Naţionale în 2011 iată, că nu a însemnat, în esenţă, nimic. Încă o semnătură, în fals, dinspre politic.

E nevoie de o conştientizare şi de solidarizare în rîndul societăţii pentru un tratament ambulatoriu de lungă durată, aplicat acestui organism bolnav, anume sistemului de educaţie.