"Comemorare la faţa locului" - În casele evreilor
8 mai 2017"Veniţi cu mine", ne invită Rahel R. Mann. Coboară nişte trepte care duc într-un beci. "Acolo am trăit ascunsă timp de câteva luni", povesteşte femeia acum în vârstă de 80 de ani. Cu peste 7 decenii în urmă, beciul strâmt al casei de pe strada Starnberger nr. 2 , pe atunci plin cu saltele vechi şi alte lucruri de prisos, i-a salvat viaţa. Aici s-a ascuns Rahel, o fetiţă de origine evreică, la vremea aceea în vârstă de 7 ani, în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial. A avut noroc şi a scăpat de deportare.
"Comemorare la faţa locului" se intitulează un proiect derulat la Berlin începând cu 8 Mai, ziua încheierii conflagraţiei. Iniţiativa urmăreşte să amintească de evreii care au trăit în Berlin. Între 1941 şi 1943, din actuala capitală a Germaniei au fost deportaţi aproximativ 55.000 de evrei. După plecarea forţată a acestora, locuinţele au fost populate cu germani.
Proiectul se bazează pe ideea olandezei Denise Citroen - în 2012 iniţiatoarea proiectului "Open Jewish Homes" în cadrul căruia participanţii aveau misiunea de a descoperi poveşti legate de familiile de evrei care au trăit în directa lor vecinătate.
Traiul în beci
Pentru proiectul de la Berlin, supravieţuitorii Holocaustului şi locatarii care ştiu că în apartamentele lor au trăit cândva familii de evrei permit accesul în case publicului larg, în anumite zile la sfârşit de săptămână. Iar supravieţuitori ca Rahel R. Mann îşi deapănă povestea vieţii lor.
"Am locuit în clădirea din spate, la etajul 3", povesteşte Rahel R. Mann în faţa celor 30 de vizitatori curioşi s-o asculte. "Pe uşa locuinţei noastre era lipită atunci o stea mare, galbenă, ca să se ştie că aici stau evrei. Când eram mică vorbeam mereu despre apartamentul cu stea."
Femeia a supravieţuit Holocaustului numai graţie norocului, dar şi datorită ajutorului primit. Fiindcă atunci când mama ei a fost luată de către nazişti din apartamentul "cu stea" şi deportată, ea se afla - total întâmplător - la o vecină. Vecina a luat-o şi avut grijă de ea. Cândva, însă, a devenit prea riscant, iar vecina a început să se teamă că fetiţa ar putea fi găsită la ea. Aşa că a ascuns-o în beci.
"Îmi aducea zilnic de mâncare. Uneori mă lua sus, în locuinţă, ca să fac baie", îşi aminteşte Rahel R. Mann 70 de ani mai târziu. "Până la sfârşitul războiului am stat aici, jos. Până au intrat ruşii în Berlin, în aprilie 1945, şi m-au găsit."
De la Berlin la Buenos Aires
Jurnalistul Hugh Williamson a investigat soarta familiei care a locuit în perioada războiului în actualul său apartament. În anii 30, în locuinţa de pe strada Rosenheimer nr. 40, trăia familia Katzenellenbogen. "Mă impresionează profund să ştiu cine a locuit aici şi câtă suferinţă au îndurat aceşti oameni", spune jurnalistul.
Născut în Anglia, Hugh Williamson a aflat în 2011 care a fost soarta foştilor locatari. "Familia avea trei magazine cu produse electrocasnice aici, în oraş. Unul dintre acestea era chiar la colţ. În 1939 au fugit în Argentina, unde se pare că au trăit în sărăcie", povesteşte el. Williamson şi soţia sa deţin cópii după documentele pe care le-au mai găsit la arhivele oraşului despre familia Katzenellenbogen. Printre documente există o listă cu obiectele confiscate de către nazişti, dar şi o cerere de despăgubire de la statul german înaintată de către familia refugiată în Argentina, după încheierea războiului.
"Este foarte emoţionant să vezi locuinţele din care au fost alungaţi evreii", mărturiseşte Hiltrud Lupjahn care a vizitat mai multe locuinţe înscrise în acest proiect. "Este ceva palpabil. Vezi casele în care au trăit aceşti oameni. Vezi tot ceea ce au pierdut."
Autor: Silke Ballweg / Claudia Ştefan