1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Încotro se îndreaptă Brazilia?

5 aprilie 2018

Cu șase luni înaintea alegerilor prezidențiale, nu e deloc clar cine va conduce Brazilia. Posibila arestare a lui Lula da Silva sporește nesiguranța și nemulțumirea generală din țară, crede Alexandre Schossler.

https://p.dw.com/p/2vWMG
Brasilien Gerichtshof verhandelt über Haft von Ex-Präsident Lula
Imagine: Reuters/D. Vara

Brazilia e profund scindată: De o parte susținătorii fostului președinte Lula da Silva, de cealaltă criticii săi. Decizia Curții Supreme de Justiție, de a da curs mandatului de arestare la adresa lui Luiz Inácio Lula da Silva, ascute și mai mult situația. Dovezile îl incriminează grav pe fostul președinte, cândva atât de apreciat în țară și străinătate. Legăturile sale dubioase cu concernul de construcții Odebrecht au fost dovedite. Cu toate acestea, sentința oferă și motive de îngrijorare în ce privește evoluția societății braziliene. 

Climatul devine tot mai exploziv 

Nu a mai rămas decât o jumătate de an până la alegerile prezidențiale din octombrie și țara amenință să se prăbușească în haos. Faptul că Lula și, implicit, un om condamnat, vrea să candideze pentru un nou mandat, fiind chiar marele favorit în sondaje, nu reprezintă singurul motiv. 

Actuala sentință a Curții Supreme va împiedica în final, după toate probabilitățile, candidatura sa la alegerile din toamnă. Pentru că e puțin probabil ca Lula să reușească, prin recurs la diferitele instanțe de apel, să tragă de timp până la alegerile prezidențaile, câștigându-le și odată cu ele imunitatea. Un atare scenariu îi va nemulțumi profund pe susținătorii săi, pentru care Lula nu este altceva decât victima unui complot politic. Climatul tensionat pe fundalul confruntărilor dintre adepții și adversarii lui Lula da Silva devine, pe zi ce trece, tot mai exploziv. O dovadă în acest sens sunt și focurile de armă trase asupra convoiului de mașini al fostului președitnte, la finele lunii martie. 

Alexandre Schossler, de la Redacția Braziliană a DW
Alexandre Schossler, de la Redacția Braziliană a DW

La toate acestea se adaugă violențele fără sfârșit din marile centre urbane ale țării, care la Rio de Janeiro au atins un nou punct culminant sângeros. Asasinarea activistei și politicienei regionale Marielle Franco, la mijlocul lunii martie, a sporit nesiguranța pe care o împărtășesc mulți brazilieni, mai ales în păturile sărace ale societății. Că o astfel de crimă rămâne nepedepsită nu reprezintă decât o accentuare a neîncrederii populației în instituțiile statului. 

Candidat extremist de dreapta cu șanse bune 

Iar soluția acestor oameni frustrați nu este tocmai menită să liniștească spiritele. Pe locul al doilea în sondaje se poziționează un candidat extremist de dreapta: Jair Bolsonaro. El este un apărător al dictaturii militare din perioada 1964-1985 și pledează pentru reintroducerea pedepsei capitale. Electoratul brazilian rareori se decide pentru extremiști, fie aceștia de stânga sau de dreapta. Ancheta cuprinzătoare derulată în scandalul de corupție cu prejudiciul de miliarde, cunoscută sub numele de "Operation Lava Jato", a discreditat masiv toate partidele tradiționale și pe reprezentanții acestora, lăsând cale liberă populiștilor. Că nu poate fi exclusă victoria la urne a unui adept al liniei dure, precum Jair Bolsonaro, nu e deloc un semn bun. 

Cum va arăta Brazilia peste șase luni? Pe cine vor alege brazilienii în fruntea celui mai mare stat din America de Sud? În trecut, candidații cu cele mai bune șase în alegeri erau relativ previzibili. Dar și situația politică, economică și socială a țării era mai stabilă. În 2018, însă, Brazilia, este o țară marcată de o mare nesiguranță. 

Alexandre Schossler/maw