Comentariu: Învăţăturile germanilor

Cu 75 de ani în urmă a început cel de-al Doilea Război Mondial. Germania, "al treilea Reich", a invadat Polonia şi a atras prin asta întreaga lume în război. Un război care a durat şase ani în Europa, Africa, Orientul Mijlociu şi în Pacific, cu concursul Japoniei. În total, implicate în conflict au fost 60 de state. Numărul total al soldaţilor mobilizaţi a fost de 110 milioane. Între 60 şi 70 de milioane de oameni au murit. Şase milioane de evrei din Europa au fost ucişi. Europa era o ruină, Germania era înfrântă şi divizată. Milioane de oameni erau refugiaţi sau deportaţi. Şi pentru întâia şi ultima oară până acum, s-a recurs la bomba atomică. Hiroshima şi Nagasaki, două oraşe japoneze, au fost făcute una cu pământul.

Vinovată de începerea războiului este Germania. Fără dubii. În privinţa primului război mondial, istoricii se ceartă încă, dar în privinţa celui de-al doilea nu. Germania a vrut acel război, pe care l-a şi provocat. La capătul confruntării, ţara nu a fost numai învinsă, ci şi distrusă. Mai bine de nouă milioane de germani şi-au pierdut viaţa, dintre care mai bine de trei milioane au fost civili. Oraşele mari au dispărut sub bombardamentele aliaţilor. O parte din Germania, Prusia de odinioară, a fost pierdută. 12 milioane de germani au fost alungaţi în răsărit din ţinuturile lor. Ţara era la pământ după devastatorul război.

După război, vestul ţării divizate şi-a revenit repede. Un miracol. Mai întâi economic, apoi şi politic. RFG a devenit în Războiul Rece, în confruntarea dintre cele două blocuri, parte a vestului. Chiar şi din punct de vedere militar, fiindcă a devenit membră a NATO. Apoi a devenit şi membră a comunităţii economice europene, celula de bază a UE aşa cum o ştim astăzi. Germania a învăţat în urma războiului că trebuie să fie o Germanie europeană, că trebuie să fie un partener al democraţiilor. A căutat aliaţi în Europa şi dincolo de Atlantic, în SUA. Niciodată de atunci, Germania nu a mai mers pe o cale politică solitară.

A doua învăţătură trasă în urma războiului este următoarea: în niciun caz un nou război. Nimeni nu-şi doreşte iadul pe pământ. Aderarea la NATO şi reînarmarea, mai târziu, şi acceptarea arsenalului atomic american pe teritoriul Germaniei (ca răspuns la cel rusesc în RDG) au fost acceptate cu scepticism de germani. Şi astăzi, la 25 de ani de la reunificarea ţării, germanii sunt în marea lor majoritate împotriva războiului. De fiecare dată când guvernul german crede că trebuie să participe alături de aliaţi şi parteneri la confruntări armate - fie că e vorba de Kosovo sau Afganistan - dezbaterile pe scena politică sunt aprinse, iar acceptul poporului lipseşte, practic, cu desăvârşire.

Este uluitor în context că stagiul militar obligatoriu a fost desfiinţat - mai mult din raţiuni financiare decât strategice - şi că se organizează în loc o armată de mercenari. Cu ţelul declarat de a putea fi un partener de nădejde în cazul unor intervenţii militare. Este uluitor, fiindcă tocmai acest gen de operaţiuni militare şi strategiile aflate în dosul lor nu pot fi aplicate decât împotriva majorităţii populaţiei. Astfel, învăţătura "niciodată un nou război" a devenit pentru germani o minciună, cu care sunt siliţi să trăiască. Mereu când se cere Germaniei un aport pentru misiuni militare, clasa politică subliniază aspectele umanitare, invocă din start un genocid, în speranţa că va convinge poporul. Fără succes, de altfel, de cele mai multe ori.

Cu 75 de ani în urmă a început cel de-al doilea război mondial, provocat de Germania. Astăzi, Germania este un gigant economic şi se pregăteşte să devină acelaşi lucru la nivelul politicii mondiale. Este un rol care nu convine germanilor. Ei şi-ar dori mai degrabă să devină o "Elveţie verde". Dar vremurile se schimbă şi de la Germania se aşteaptă contribuţii relevante în cadrul NATO. Aceasta corespunde de altfel celei de-a treia învăţături: Cauza Germană nu poate fi apărată făţiş.