1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Campanie electorală în context de nesiguranţă

14 ianuarie 2017

Partidele au ieşit la încălzire. Campania electorală este una dintre cele mai dure din ultimele decenii.

https://p.dw.com/p/2VoGr
Angela Merkel
Angela Merkel Imagine: picture-alliance/dpa/O. Dietze

Să vorbim mai întâi despre cei care aşteaptă cu entuziastă nerăbdare alegerile. Liberalii, căci despre ei este vorbă, sunt, în clipa aceasta, foarte relaxaţi. De ce? Pentru că albastru-galbenii sunt, deja, la pământ. Prin urmare, nu au nimic de pierdut. De patru ani stau pe bară şi se uită, de afară, la Bundestag. Chiar şi aşa, liberalii sunt însă luaţi în seamă. Cel puţin unul dintre ei, Christian Lindner. El este FDP, alţii practic nu contează. Prin Lindner, care tocmai a împlinit 38 de ani, partidul se reinventează. Trecute sunt vremurile în care membrii lui ieşeau în evidenţă. Acum, liberalii par umili, rafinaţi, calmi și obiectivi. Partidul are puterea de a trece pragul electoral, în special pentru că, încă de la început, nu au fost încântaţi de alfuxul necontrolat de refugiaţi care au ajuns în Germania.

Merkel, cu optimism în defensivă

Alta este situaţia pentru Angela Merkel şi CDU. Rezerveze de simpatie populară ale lui Merkel s-au epuizat, iar spusele ei - "Vom reuşi!" - sunt, acum, discreditate. Doar prin ea însăşi, Merkel nu va putea supravieţui alegerilor din septembrie. Ea are nevoie de partid, care, în ultimii zece ani, s-a făcut zid în jurul ei. În locul unei efemere perioade a culturii de tip "bun-venit", pe care romanticii au prezentat-o ca o parte ultra-stilizată a frumuseţii politicii, a apărut o nouă eră a siguranţei interne.

Multe lucruri evidente înainte de criza refugiaţilor s-au pierdut: încrederea în capacitatea de protecţie a statului şi încrederea în Europa, cărora le-a luat locul, printre altele, frica de terorism. Politicienii de tip "lege şi ordine" sunt, din nou, la mare căutare, într-o vreme în care populiştii sunt pe cai mari. Liderii AfD (Alternativa pentru Germania) aproape că nu trebuie să facă nimic, de vreme ce cresc în sondaje de la o săptămână la alta. Întrebarea esenţială este cât va pierde Uniunea lui Merkel în faţa noului partid al mânioşilor, ale cărui reţete de luptă sunt foarte simple. Cu toate acestea, longeviva cancelară are şanse bune să treacă peste alegeri, avariată, dar cu lecţiile învăţate. De ce? Pentru că Angela Merkel este percepută ca un simbol al stabilităţii. Iar germanii apreciază stabilitatea, indiferent de preferinţele politice.

Sigmar Gabriel
Sigmar GabrielImagine: Imago

Pentru Merkel, una din variante ar fi un patrulea mandat alături de social-democraţi. Adică o nouă mare coaliţie cum s-a mai văzut. Soluţia aceasta nu este cea mai apreciată, însă, matematic vorbind, este cea mai probabilă - dacă nu cumva social-democraţii vor continua să auto-marginalizeze. SPD continuă să se considere partid popular, dar definiţia lui nu mai este de mult timp aceasta. Ar fi şi greu, când agonizezi la 20 la sută, iar tendinţa este descrescătoare. Candidatul lor principal - încă neconfirmat, dar foarte, foarte sigur - Siegmar Gabriel - nu este un vârf.

Chiar şi cei mai implicaţi social-democraţi sunt cuprinşi de nesiguranţă. Profilul politic al lui Gabriel este clar definit şi recunoscut, dar nu beneficiază de simpatie în propria formaţiune. De ce ar vota cineva acum SPD, când doar 75 la sută dintre membrii acestui partid îl susţin pe şeful lor? Apoi, vremurile nu sunt deloc favorabile social-democraţilor. La capitolul siguranţă internă, tovarăşii din SPD n-au strălucit niciodată. Or, tocmai acesta va fi subiectul principal în campania electorală.

Verzii şi Stânga au alte competenţe. Numai că, în era terorismului, a populismului şi a crizei prin care trece Uniunea Europeană, multe mesaje politice vor avea rol secundar. Când un cârnăcior vegan se poate numi vegan, deşi el nu este defel aşa ceva, nu avem de-a face decât cu folclor politic, de vreme ce statul pierde controlul. Va fi o campanie electorală desfăşurată în culise complet noi şi mai dură ca niciodată, mai ales dacă Germania va fi lovită de un nou atentat terorist.

Autor: Volker Wagener / vd