Care perfecţionism german?
17 noiembrie 2018Chiar în ziua alegerilor din landul Hessa, programul de numărare a voturilor s-a defectat. Există informaţii că numai două din cele 40 de calculatoare au funcţionat cum se cuvine în cel mai mare oraș din acest land - tocmai acolo!
De asemenea, se spune că ar fi fost inversate rezultatele mai multor partide, cifrele ar fi fost eronate, iar câteva teancuri cu buletine de vot uitate complet.
La scrutinul din 28 octombrie, cetățenii au decis, de asemenea, asupra mai multor amendamente constituționale. Păcat însă că buletinele de vot au fost similare celor destinate alegerilor parlamentare, ceea ce, de asemenea, a generat confuzie.
Cu toate acestea, autorităţile au comunicat că este un lucru obişnuit ca, în cazul apariţiei unor probleme în procesul de numărare a voturilor, rezultatul alegerilor să fie - ţineţi-vă bine! - apreciat de experţii electorali aflaţi la fața locului. Poftim? Unde ne aflăm?
Nu cumva în Hessa, landul în care se află metropola Frankfurt, centru expoziţional şi financiar?
Clişeul despre Italia
Despre astfel de situaţii haotice, germanii au afirmat adesea că ar fi "tipic italieneşti". Mesajul central al comparaţiei cu Italia, rostită mai degrabă în şoaptă, de teama acuzaţiei de aroganţă, era următorul: italienii au o țară frumoasă, cu o cultură bogată și plaje minunate.
Din păcate, italienii nu pot organiza nimic, generând permanent un minunat haos: în administrație, în politică - peste tot. Noi, germanii, pe de altă parte ...
O scurtă aducere aminte. Din martie, după o jumătate de an de negocieri, Germania are un guvern de coaliţie, dar nimeni nu poate afirma că partidele care o formează vor într-adevăr să conducă împreună.
Cu toate acestea, de la Berlin mai vine un mesaj: se lucrează la o nouă "aripă a clădirii" Bundestag-ului, Marie-Elisabeth-Lüders-Haus. Clădirea de 200 de milioane de euro pe care berlinezii o consideră un "etern şantier", urma să fie terminată acum cinci ani.
Mai nou, s-au înmulţit informaţiile potrivit cărora podeaua clădirii este pur și simplu spartă, fiind de multă vreme infiltrată de apă.
Politicienii responsabili din Bundestag se gândesc că, înainte de apariţia unui "al doilea aeroport", varianta ideală ar fi demolarea acestei clădiri încă neocupate. Autoritatea competentă neagă acest lucru cu vehemenţă.
Că tot am pomenit despre aeroportul Berlin-Brandenburg: alt şantier etern. Nu este clar cum şi când va fi gata această mega construcţie, proiectată greşit de la bun început. Locuitorii capitalei privesc cu relaxare situaţia. Nimeni nu îndrăzneşte să mai vorbească despre situaţii "tipic italieneşti".
Aproximare de succes! Rezultate confirmate
Înapoi la Hessa. Poate că există încă speranță pentru imaginea Germaniei de mare putere în organizare și funcționare, de vreme ce neregulile petrecute la numărarea voturilor nu au schimbat nimic în rezultatul final, anunțat în noaptea alegerilor. Am scăpat!
Recomandarea mea: pentru moment, mai exact preţ de câţiva ani, n-ar strica dacă germanii s-ar ocupa de lucrurile elementare. Adică să îşi facă temele: să numere corect voturile, ba poate chiar de două ori.
Să construiască aşa cum trebuie case, începând cu fundaţia. Să guverneze fără a se simţi enervaţi şi vexaţi. Abia după ce toate aceste lucruri vor fi fost puse în ordine, să se uite la ce şi cum fac italienii.