Ce s-a ales de proiectul european?

Melancolia, disperarea și dorul de acum slăbitul "spirit european" îi afectează zilele acestea pe mulți europeni convinși. Unde sunt vremurile în care nu era nevoie ca utilitatea proiectului european să fie explicată; când nimeni nu punea la îndoială că mai multă integrare este pasul corect; când era șic să te prezinți mai degrabă ca european, decât ca german, francez sau italian?

Azi, în plină criză de sens a Uniunii, exaltarea pro-europeană a fondatorilor pare ca un vis dintr-o copilărie fără griji. Când politicienii fac apel azi la ideea europeană, o fac mai degrabă pe ton amenințător. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus de mai multe ori: "Cine se îndoiește de proiectul european comun ar trebui să viziteze cimitirele de soldați." Cancelara Angela Merkel avertiza în punctul culminant al crizei datoriilor: "Dacă eșuează moneda euro, atunci eșuează Europa." Fostul președinte al Comisiei José Manuel Barroso spunea, tot cu referire la criză: "Sau rămânem uniți la suprafață, sau ne scufundăm pe rând fiecare."

Apelurile dramatice nu mai funcționează

Să avertizezi că UE este în pragul dezmembrării nu mai dă rezultat. Ba este chiar contraproductiv, dacă majoritatea europenilor nu se mai raportează la mitul fondator inițial. Multor cetățeni li se pare că astfel sunt luați de sus. Au senzația că apelul la marile idealuri europene ar fi un truc pentru a-i convinge să accepte sacrificii pe care nu mai vor să le facă. De exemplu, numeroși germani se întreabă dacă nu cumva solidaritatea lor cu grecii nu a fost folosită abuziv. Mulți francezi se plâng că politica economică a țării lor este decisă de Bruxelles, via Berlin. Cehii sau polonezii nu înțeleg de ce ar trebui ei să accepte refugiați în numele Europei, refugiați pe care în mod normal nu i-ar accepta în țările lor.

Problema cu proiectul european este că a fost mult timp umflat idealistic. Tocmai în Germania a fost mult timp aproape un tabu să vorbești despre propriile interese naționale. Totul trebuia inclus frumos într-un pachet european și când nu se putea ideile erau respinse ca naționaliste. De aceea le vine atât de ușor germanilor să le ceară celorlalți europeni să se implice în îndeplinirea unor obiective considerate comune, pe care însă partenerii europeni nu le împărtășesc. Un exemplu - cotele fixe de preluare a refugiaților, respinse de numeroase țări membre ale UE.

Totuși, urmărirea propriilor interese este cel mai normal lucru de făcut. Pentru o Uniune cu 28 de membri a devenit mult mai greu decât le era în anii 50 celor șase state fondatoare să găsească soluții comune la problemele și nevoile fiecărui membru în parte. Dar există și acum, poate chiar mai mult decât înainte, puternice interese comune ale tuturor europenilor. Europa, un continent relativ mic, bogat, dar în curs de îmbătrânire, poate doar rămânând unit să facă față concurenței globale, într-o lume care se schimbă cu viteză amețitoare.

Autoafirmare în comun

Nu datorită unui ideal european, ci din proprie dorință de autoafirmare a găsit până la urmă UE răspunsul la criza datoriilor. Târziu, dar nu prea târziu. Și tot așa va găsi soluția și la criza refugiaților - după multe tergiversări și după mulți pași înapoi.

Patosul din perioada inițială a proiectului european a fost cu siguranță real, dar s-a consumat. Azi, realismul și interesul comun sănătos reprezintă o bază mai fundamentată și în niciun caz mai proastă pentru funcționarea Uniunii.