1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comentariu: CETA – orice ai face e greșit

27 octombrie 2016

Negocierile pe marginea tratului CETA continuă. Orice ar face UE, se confruntă cu tot mai multe voci împotriva globalizării, e de părere Christoph Hasselbach.

https://p.dw.com/p/2RnF4
Demonstrații împotriva CETA și TTIP la Stuttgart
Imagine: picture-alliance/dpa/S. Stein

După consensul obținut în Belgia, UE a reușit în ultima clipă să evite rușinea de a fi considerată un actor mai puțin important în comerțul mondial. Și asta tocmai în colaborarea cu Canada, unul dintre partenerii de încredere ai Europei. Pentru puriștii politici, situația a fost simplă de la bun început: chestiunile legate de comerț sunt decise la nivel european în mod tradițional și nu la nivel național. La fel ca în parlamentele statelor membre, în Parlamentul European se află aceiași critici ai comerțului liber, fie ei ecologiști, socialiști sau politicieni de dreapta. Deci unde este problema? Nu se pune problema unei ”abordări tehnocrate a acordurilor comerciale”, așa cum a declarat ministrul federal al Economiei, social-democratul Sigmar Gabriel, referindu-se la această atitudine europeană.  

Nemulțumirea există deja

Dar nu e atât de simplu. Pentru că Gabriel s-a referit la o nemulțumire generală, cum că UE ar decide neținând seama de dorințele cetățenilor. Chiar dacă politica partidului a jucat un rol important în declarațiile ministrului și chiar dacă această părere este nejustificată, sentimentul că s-ar lua decizii fără acceptul cetățenilor există, iar UE trebuie să se descurce în situația dată. Ca o consecință, Germania și alte state membre au făcut în așa fel încât să implice și parlamentele naționale și regionale – dar mult prea târziu.  

Christoph Hasselbach, Redactor DW
Christoph Hasselbach, Redactor DWImagine: DW/M.Müller

Este de înțeles că, în acest context, importanța dată legitimității tratatului CETA crește, dar și complexitatea procesului. Zilele care au trecut au arătat acest lucru foarte clar. Ceea ce ne face să realizăm un lucru: ori UE negociază eficient și lasă deoparte acuzele referitoare la lipsa transparenței, ori le dă cuvântul tuturor și devine un negociator ineficient.

UE trebuie să lucreze la globalizare, nu să o împiedice

În mod teoretic, fiecare subiect european ar putea crea astfel de dezbateri elementare despre procesele de decizie. Dar faptul că a izbucnit tocmai la CETA nu este o întâmplare. CETA și TTIP - tratatul planificat cu SUA – merg mână în mână cu globalizarea, iar globalizarea are în Europa o reputație proastă. Mulți asociază globalizarea cu nesiguranța, cu pierderea identității.

De aceea, indiferent ce ar face UE, împotrivirea față de orice formă de comerț liber va fi tot mai mare. UE se va confrunta tot mai mult cu pretenția cetățenilor de a fi protejați de globalizare, iar dacă nu o face, își pierde rostul. De aceea, partidele care critică globalizarea și Uniunea Europeană au atât succes. Dar cei care împiedică schimbul liber ar trebui să știe că în acest fel nu-și pot apăra cetățenii de schimbare. CETA și TTIP ar însemna ca statele occidentale să stabilească niște standarde care să fie respectate în toată lumea. Dacă nu reușesc, o vor face alții, mai ales China. Ceea ce nu are cum să fie în interesul Europei.

Critica împotriva CETA și TTIP este răspândită și în Germania. Și aceasta este o contradicție, pentru că dacă există o țară pe lume care profită de globalizare, aceea este Germania.

Autor: Christoph Hasselbach / lp