Comentariu: Criza italiană şi temerile UE

Abia cinci luni a reuşit să se menţină marea coaliţie, formată din social-democraţi şi conservatori. După ce, în februarie, electoratul italian nu a acordat niciunui partid majoritatea de voturi, forţând astfel formarea unei coaliţii neobişnuite între stânga şi formaţiunea de centru-dreapta a fostului premier Berlusconi, noul şef de guvern, Enrico Letta, şi-a propus, în aprilie, obiective aproape imposibil de atins: un guvern stabil şi ieşirea din criza economică.

Întregul demers a eşuat acum din cauza comportamentului egoist şi iresponsabil al lui Silvio Berlusconi, care duminică, 29 septembrie a împlinit vârsta de 77 de ani. Condamnat pentru fraudă fiscală, acesta se agaţă de postul de senator, folosindu-se de partidul pe care-l conduce ca pe o proprie întreprindere. Deoarece Senatul intenţiona să ţină cont de sentinţa judecătorească, Berlusconi pierzându-şi astfel imunitatea parlamentară, ca să evite o atare evoluţie, la îndemnul liderului lor de partid, miniştrii conservatori şi-au anunţat demisia.

Cu sânge rece, fără să ţină cont de consecinţele dramatice pe care criza guvernamentală născută din destrămarea cabinetului le va avea pentru Italia şi, poate, pentru întreaga Europă, Silvio Berlusconi nu vrea să renunţe la frâiele puterii. Sau poate chiar a înnebunit de-a binelea, aşa cum bănuiesc nu doar primul ministru şi şeful patronatului italian?

Coaliţie fără bază

Dar în timp ce Berlusconi tropăie acum la scenă deschisă, în spatele culiselor acestui teatru politic se ştia deja de la debutul marii coaliţii că viziunile stângii şi dreptei în chestiuni ce ţin de politica economică şi fiscală nu-şi găsesc un numitor comun. De aceea, până astăzi, guvernul de la Roma n-a fost capabil să adopte o decizie semnificativă. Planificata creştere a TVA-ului şi noua reglementare a impozitului imobliar au tot fost amânate. Ca dealtfel şi atât de necesarele reforme sau măsurile eficiente de combatere a şomajului. După toate aparenţele Italia va acumula datorii mai mari decât s-a crezut. Care e cu adevărat situaţia se va şti în octombrie. Comisarul european pentru afaceri economice, Olli Rehn, va prezenta datele concrete şi va verifica bugetul Italiei pentru anul viitor. Asta în cazul în care va exista un buget, în lipsa unui guvern capabil să ia decizii.

Chiar dacă la Bruxelles, oficial, nu o spune încă nimeni, în rândul partenerilor din zona euro se fac auzite tot mai puternic vocile celor care se tem de consecinţele crizei italiene asupra întregului spaţiu monetar european.

De vreun an, pieţele financiare au lăsat Italia să respire puţin. Banca Centrală Europeană a cumpărat obligaţiuni de stat italiene şi dă asigurări că va lua în continuare măsuri, dar deja de vineri preţul pe care Italia trebuie să-l plătească pentru muntele său de datorii a început din nou să crească. Dobânzile ridicate ar putea în timp destul de scurt să sufoce Italia. Criza doarme în acest moment, ea nu a fost nicicum depăşită.

Dacă Italiei îi va merge iarăşi mai rău, aceasta va afecta şi celelalte state din sudul continentului. Iar în final criza ar putea cuprinde întreaga zonă euro. Statele nordice vor trebui să plătească şi mai mulţi bani şi să ofere garanţii suplimentare pentru stabilizarea Italiei.

Berlusconi ante portas?

În Italia trei tabere politice se confruntă de pe poziţii ireconciliante: socialiştii, adepţii lui Berlusconi şi cei ai lui Beppe Grillo. Rămâne de văzut ce poziţie va adopta această din urmă mişcare de protest. Grillo a avertizat mai demult că sistemul italian se va autodistruge. S-ar putea să fi avut dreptate. Tabăra lui Berlusconi e încă puternică, mai puternică decât s-ar crede din afara Italiei. În ciuda scandalurilor repetate în care fostul premier a fost implicat, în februarie partidul s-a bucurat de aproape o treime din voturi. Berlusconi visează să refacă "Forza Italia" şi să ajungă din nou premier. Spre binele Italiei şi al Europei, nu putem spera decât ca acest vis să nu devină realitate.