Despre valorea libertăţii presei
9 aprilie 2016În trei seri consecutive, televiziunea publică germană a difuzat un documentar excelent, care însă nu s-a bucurat de prea multă atenţie, dacă ar fi să ne luăm după numărul telespectatorilor care l-au urmărit. La oră de maximă audienţă, s-a prezentat o atentă analiză a subteranei naţional-socialiste (NSU), din perspectiva acuzaţilor, a victimelor şi a anchetatorilor.
Când mediile explică
Apăsător, de-a dreptul uluitor, cât de bine au fost jucate rolurile trioului de extremă-dreaptă, format din Uwe Mundlos, Uwe Böhnhardt şi Beate Zschäpe. Dacă nu am fi ştiut din presă cum au acţionat cei trei, am fi crezut că serialul se bazează pe fantezia bogată a scenariştilor. Nouă cetăţeni de origine străină ucişi şi o poliţistă împuşcată, o serie de crime care îi preocupă deja şi pe parlamentarii reuniţi în diverse comisii de anchetă.
Explicaţiile nu sunt oferite însă doar de instituţiile de resort, ci - mult mai eficient - de mediile de informare. Că filmul nu a fost sub nicio formă ficţiune am ştiut cel târziu la finalul celui de-al treilea episod, când a fost difuzat un impresionant documentar. Şi consumatorii de presă scrisă au putut afla dintr-o analiză bine fondată publicată de "Die Welt", cum criminalii se mişcau nestingheriţi nici măcar de serviciile secrete. Au existat întrebări pe care, din păcate, anchetatorii le-ar fi putut pune şi nu au făcut-o. Au fost identificate şi legături, pe care, deşi ar fi putut, nici poliţiştii şi nici serviciile secrete nu le-au descoperit.
Informaţiile fondate costă bani
Este o performanţă mediatică excepţională. Vedem astfel, că în Germania, sistemul media funcţionează. Mediile de informare, care mai fac şi greşeli, sunt însă indispensabile într-o societate democrată. Celor care continuă să critice "presa mincinoasă" din Germania le recomand să vizioneze mini-serialul difuzat de ARD şi să citeasccă analiza publicată în die "Welt". Ar trebui să fim recunoscători pentru că avem o presă liberă şi independentă, care acoperă deficitele din alte zone ale societăţii.
În vremuri tulburi precum cele de acum, informaţia şi orientarea sunt mai importante decât oricând. Iar noi am putea aprecia şi chiar contribui la o presă liberă, de exemplu prin plata taxei radio-tv sau printr-un abonament pentru o publicaţie, fie că este vorba despre varianta tipărită sau cea online.