Comentariu: De ce ISIS ameninţă Europa şi de ce nu există soluţii

Pe măsură ce gruparea teroristă ISIS pune stăpânire pe Irak, haosul începe să se facă simţit şi în plan european. În Libia, guvernul este prizonierul unor miliţii incontrolabile. Siria, în ce mai bun caz se va destrăma, iar în ce la mai rău caz va continua, ani de zile de acum înainte, să fie scena unui război civil devastator.

Pe lista ţărilor ameninţate de haos este foarte posibil să mai apară şi alte state din regiune. Libanul de pildă a preluat un milion de refugiaţi sirieni, decizie care, la fel cum s-a întâmplat în Iordania, ameninţă masiv stabilitatea socială; şi aşa ţara este deja implicată în războiul civil sirian prin participarea la conflict a organizaţiei Hezbollah.

La rândul ei, Libia a devenit sursa principală de alimentare cu armament a teroriştilor din Algeria şi alte ţări vecine, printre care şi Egipt, unde guvernul crede că poate diminua problemele unei societăţi polarizate, apelând la acţiuni de represiune.

Între timp a devenit limpede că violenţele nu se vor opri la graniţele externe ale Europei. Iar tragedia petrecută la finele lunii mai la Bruxelles, când un luptător jihadist întors din Siria a orchestrat un atentat tragic împotriva unui muzeu evreiesc, a confirmat aceste temeri.

În plus, conform informaţiilor Autorităţii pentru Protecţia Constituţiei din Germania, numai din Republica Federală au plecat 320 de islamişti în Siria. Unii dintre cei 100 care au revenit sunt luptători experimentaţi.

Problemele de bază

Cine pledează în acest moment pentru o intervenţie militară în Irak înseamnă că are memorie scurtă. Haosul actual a fost cauzat, printre altele, inclusiv de asemenea acţiuni. În Libia, strategii occidentali au dorit să democratizeze o societate bombardând-o din aer. În Siria s-a crezut că preşedintele Baschar al-Assad poate fi înlăturat de la putere prin susţinerea cu jumătate de inimă a rebelilor. Iar Irakul, după marşul din 2003 al trupelor americane, trebuia să devină o democraţie exemplară în regiune.

Chiar şi în situaţia în care forţele de securitate irakiene reuşesc să stabilizeze situaţia (cu sau fără ajutor vestic), cele două probleme principale rămân nerezolvate. Un şef de guvern a cărui politică sectară asmute populaţia sunită împotriva guvernului central şi războiul din Siria, unde luptă şi ISIS.

Prima problemă ar putea fi rezolvată prin demisia lui Nuri al-Maliki şi formarea unui guvern de adevărată unitate naţională. Restabilirea păcii în Siria este, pe termen nedeterminat, complet exclusă.

Ce este aşadar de făcut? Oricât de amară este această constatare, poate că nu există, momentan, nicio soluţie rapidă şi satisfăcătoare. Ar fi însă un real succes împiedicarea unei şi mai pronunţate destabilizări a regiunii. O atare misiune ar putea reuşi, dacă data viitoare nu mai bagă nimeni capul în nisip când un şef de armată anunţă un puci, doar pentru a testa reacţiile internaţionale - după cum s-a întâmplat în Egipt. Şi, de asemenea, dacă nu mai sunt livrate tancuri şi alte arme unor ţări precum Arabia-Saudită, care la rândul ei înarmează jihadiştii.

Acolo unde măsurile de stabilizare sunt tardive, nu poate fi impusă o soluţie externă. Rezolvarea trebuie să vină de la actorii politici locali.

O atare abordare, care, de altfel, ar trebui susţinută cu toată convingerea de comunitatea internaţională, are nevoie de un mediu stabil, necum de ţări vecine în care apar noi şi noi focare de conflict.