Deutsche Bank pune capăt aventurii globale
8 iulie 2019Este ca în viaţa reală. Înainte de a deveni, poate, mai bine, devine, pentru început, mai rău. Aceasta i se întâmplă iarăşi şi celei mai mari bănci germane, Deutsche Bank. Instituţia a decis un plan amplu de restructurare pentru a pune în sfârşit capăt suferinţelor prin care trece. Imaginea oferită în ultimii ani de această instituţie, odinioară atât de glorioasă, având o istorie schimbătoare de 145 de ani, a fost una jalnică. În încercarea de a salva pacientul grav bolnav, şeful Deutsche Bank, Christian Sewing, aflat în funcţie de mai bine de un an, a ordonat o operaţie de urgenţă, fiindcă micile intervenţii estetice de până acum şi-au dovedit ineficienţa.
Este adevărat că banca a realizat în ultimul an profit, după trei ani în care câştigul a fost nul. Şi în primele trei luni ale anului în curs s-a realizat un plus. Dar cele 200 de milioane de euro sunt o sumă rizibilă în comparaţie cu câştigurile realizate de concurenţă, cu precădere băncile din SUA. Şi în al doilea trimestru al anului Deutsche Bank a câştigat ceva bani. Dar amplul plan de restructurare anulează pentru început totul. Desfiinţarea a 18.000 de locuri de muncă, mai ales în sectorul de investment, va costa foarte mulţi bani. Deutsche Bank estimează costurile la 7,4 miliarde de euro. Astfel devine clar că micul profit se transformă într-o uriaşă pierdere, anume 2,8 miliarde de euro în trimestrul al doilea al anului în curs.
Riscurile sunt externalizate
Astfel devine previzibil că banca nu va reuşi să facă profit pe durata întregului an. Acţionarii sunt nevoiţi să strângă iarăşi cureaua. Anul acesta şi anul viitor nu vor exista pentru ei dividende. În plus, vor asista la o nouă majorare de capital. Aceasta nu este niciodată o măsură îmbucurătoare pentru acţionari, fiindcă diluează valoarea acţiunilor. În plus, banca s-a dus în ultimii ani de destule ori în cerşit la acţionarii săi. În valoare de 27 de miliarde de euro au fost eliberate noi acţiuni, dar rezultatul a fost zero.
Sewing ia acum banii de care are nevoie din capitalul propriu. Deutsche Bank este obligată să dispună de un capital propriu mult mai mare, comparativ cu alte bănci, fiindcă se numără în continuare printre instituţiile bancare relevante pentru sistemul bancar global. Concomitent însă, hârtii de valoare riscante urmează a fi externalizate în stil mare. Deutsche Bank are acum o aşa-numită Bad Bank proprie, unde poate să-şi transfere afacerile neperformante. O cincime din datoriile totale ale băncii, plus aşa-numite "active cu pondere de risc" (acestea s-ar putea denumi şi ingrediente pentru următoarea criză financiară globală), în valoare de 74 de miliarde de euro, vor fi depozitate acolo.
Rămas bun, Champions League
Banca îşi ia rămas bun de la largi segmente ale branşei sale de investment banking. Pe viitor vor mai exista doar direcţiile care au obţinut un oarecare succes. Deutsche Bank se va retrage definitiv din comerţul cu acţiuni şi din negoţul cu produse de dobândă. Aceasta este o recunoaştere a eşecului, fiindcă tocmai în aceste domenii instituţia germană voia să facă concurenţă băncilor de pe Wall Street. Decizia Deutsche Bank întăreşte în plus băncile care câştigă bani frumoşi din acest comerţ. Pe scurt, Deutsche Bank spune începând de azi adio băncilor care evoluează în Champions League, varianta bancară.
Banca urmează să se concentreze pe afaceri cu firme şi clienţi privaţi. Dar următoarea afirmaţie a lui Sewing trebuie să dea de gândit. Acesta a spus: "Prin faptul că orientăm iarăşi banca în totalitate către clienţii ei, ne întoarcem la obârşiile noastre". Aşa se naşte întrebarea: către ce au fost orientate afacerile Deutsche Bank în ultimii ani? Au uitat cei din turnurile gemene de la Frankfurt care le este menirea? Şi, dacă da, de ce a durat atât de mult până când şi-a dat seama cineva de asta? Ce a păzit Consiliul de Supraveghere în tot acest răstimp?
Oare cât va ține de această dată?
Sewing şi echipa sa îşi acordă un interval de trei ani pentru restructurare. Începând din 2022 urmează ca banca să iradieze din nou ceva din gloria de odinioară, să fi reușit să limiteze drastic costurile actualmente scăpate de sub control, să se fi dotat cu o infrastructură IT modernă şi să aibă mult mai puţini angajaţi decât are astăzi. Nu va fi uşor, fiindcă pe piaţa germană s-au instalat confortabil şi cu mare succes băncile Sparkasse şi Volksbank, multă vreme luate în derâdere, fiind considerate plictisitoare şi neatractive. De asemenea, nu va fi uşor atât timp cât Banca Centrală Europeană (BCE) îşi menţine dobânda de referință la valoarea zero. Or, potrivit aparenţelor, BCE nu-şi va schimba politica actuală în viitorul apropiat.
Da, este un pas radical, dar care este imperios necesar. Ar putea fi un nou start către o nouă Deutsche Bank. Dar pentru asta e nevoie de colaborarea tuturor angajaţilor băncii. Angajaţi care au avut deja de suferit în ultimii ani de pe urma căutării unei noi strategii. De asemenea este nevoie şi de colaborarea clienţilor. Firmele şi clienţii privaţi care şi-au luat adio, deziluzionaţi, de la Deutsche Bank, nu se vor întoarce entuziasmaţi doar fiindcă cineva lipeşte undeva o plăcuţă cu inscripţia "totul nou". Unii dintre ei se vor întreba: oare cât va ține de această dată?