Comentariu: Diplomaţie în loc de război

"Atacul este cea mai bună apărare". Un proverb, adesea privit ca o deviză a activităţii politice. Dar nu este adevărat. Nici cu 100 de ani în urmă nu era adevărat.

Pe 1 august 1914, Imperiul German a declarat război Rusiei ţariste. Într-un discurs, împăratul german Wilhelm al II-lea se prezenta pe sine şi poporul german în rol de victimă. "Dacă vecinul nostru nu vrea altfel, nu ne dă pace, atunci sper, în numele lui Dumnezeu, că buna noastră sabie germană va ieşi biruitoare din această luptă grea." Două zile mai târziu, Germania declara război şi Franţei, invadând Belgia neutră. Aşa a debutat prima conflagraţie mondială.

Atentatul de la Sarajevo, comis cu aproximativ o lună înainte, a provocat o grea criză între marile puteri europene. Dar nu ar fi fost posibilă o rezolvare diplomatică a crizei? Întrebarea ce ar fi fost dacă... nu poate fi pusă. Cert e doar că "lupta grea" în care împăratul german şi-a trimis supuşii avea să dureze patru ani. 15 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 20 de milioane au fost răniţi.

A tras comunitatea internaţională 100 de ani mai târziu învăţăminte din "catastrofa originară a secolului XX"? Răspunsul nu poate fi clar. Cu ajutorul UE, NATO şi OSCE, în Europa a fost pace vreme de 70 de ani. Este o realizare importantă, dar la marginea Europei arde din nou. Israelul bombardează de săptămâni Fâşia Gaza, Hamas ripostează cu tiruri de rachetă. În estul Ucrainei separatiştii se luptă cu armata, iar războiul din Siria s-a soldat, potrivit estimărilor, cu mai bine de 160.000 de morţi.

Victimele sunt adesea oameni nevinovaţi. Cum erau şi cei aflaţi la bordul avionului doborât recent deasupra Ucrainei. Sau cum e populaţia civilă din Fâşia Gaza, folosită de Hamas pe post de scut uman.

Logica tuturor taberelor beligerante este aceeaşi ca acum 100 de ani: nu noi suntem agresorii. Suntem atacaţi, şi doar avem voie să ne apărăm nu-i aşa?

În acest an comemorativ 2014 s-a dezbătut din nou întrebarea cine a fost de vină pentru izbucnirea războiului din 1914. În Germania cartea lui Christopher Clark "Somnambulii" a devenit best-seller. Nu întâmplător, fiindcă el nu face numai Germania responsabilă pentru izbucnirea Primului Război Mondial.

Clark, un istoric australian, evidenţiază că în 1914 toate marile puteri se credeau atacate de vecinii lor. Austro-Ungaria se credea atacată de Serbia, Rusia de Germania, care la rândul ei se credea atacată din toate părţile. A fost deci o criză europeană, la care au contribuit toate marile puteri, iar Germania doar a dat startul, la 1 august, pentru marele măcel.

Ce trebuie să învăţăm din fatalul 1 august 1914? Că nu poate fi niciodată prea târziu pentru diplomaţie. UE trebuie să cadă de acord asupra unei poziţii comune împotriva Rusiei în criza din Ucraina, dar simultan să continue neobosit tratativele. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Orientul Mijlociu.

Mai ales în Orientul Mijlociu, Europa poartă o responsabilitate sporită. Germania s-a aliat în 1914 cu Imperiul Otoman, atrăgând în război întreaga regiune. Anglia şi Franţa şi-au împărţit după victorie regiunea, în cadrul acordului Sykes-Picot. Au fost trasate pe hartă noi graniţe, care sunt o sursă de conflict până în zilele noastre.

Primul Război Mondial a marcat profiund secolul XX. La doar câţiva ani de la încetarea sa, în Germania a început ascensiunea naziştilor. A urmat al Doilea Război Mondial, a urmat Holocaustul. Europa trebuie să ia aminte ce anume a provocat în prima jumătate a secolului XX cele mai mari crime din istoria omenirii, pentru a evita o repetare a lor în secolul XXI. Pentru ca elevii să nu citească într-o bună zi în cărţile de istorie că în 1914 marele război a debutat la Sarajevo, iar în 2014 în Crimeea.