Draghi schimbă sensibil politica BCE

Exemplul este oferit de banca emitentă din SUA, Federal Reserve, prescurtat Fed. Dar aceasta are, spre deosebire de Banca Centrală Europeană (BCE), sarcina de a stimula economia, în vreme ce menirea prioritară a BCE este menţinerea stabilă a preţurilor. Desigur, tot ce face sau nu face BCE influenţează conjunctura economică. În zona euro, economiei i-a mers relativ prost pe o perioadă îndelungată de timp. Din cauza crizei financiare globale, care şi-a avut obârşia în SUA. Statele Europei s-au văzut nevoite să-şi salveze băncile cu nenumărate miliarde de la buget, bani care au lipsit în altă parte. Astfel, ţările zonei euro au alunecat în recesiune. Din cauza crizei, în numeroase locuri au devenit vizibile şi numeroase probleme care nu s-au datorat conjuncturii internaţionale. De exemplu lipsa voinţei pentru reformă într-o serie de state dar şi lipsa unui mecanism în interiorul zonei euro care să contrabalanseze dezechilibrele economice existente.

Opţiunea Bazooka

Astfel a sosit clipa astrală pentru paznicii sistemului monetar. Urmând exemplul Fed, şi BCE a început să scadă dobânda de referinţă până a ajuns la nivelul zero. Speculanţilor care deja mizaseră pe dezmembrarea zonei euro, Mario Draghi le-a promis în discursul său legendar, rostiti la Londra pe 26 iulie 2012, că va face totul pentru a preîntâmpina acest scenariu. Astfel, speculanţii au putut fi ţinuţi în şah. Dar fiindcă economia se confrunta în continuare cu dificultăţi, iar preţurile refuzau să crească cu doi la sută (ţelul de inflaţie fixat de BCE), Draghi a scos din arsenal ultima armă pe care o mai avea la dispoziţie. "Bazooka" se numeşte această ultima ratio şi se concretizează prin programul de achiziţionare de obligaţiuni fără acoperire, emise de state ameninţate de faliment.

Când state dar şi întreprinderi sunt eliberate astfel de povara datoriilor, ele îşi vor creşte investiţiile şi economia va începe iarăşi să crească. Aşa s-a nădăjduit. Sigur că acest program costă. Inimaginabil de mult. În fiecare lună, oamenii lui Draghi cumpără pentru 60 de miliarde de euro obligaţiuni fără acoperire. Cumpără chiar tot ce găsesc pe piaţă. Până acum, achiziţiile s-au cifrat la suma gigantică de 2,3 bilioane de euro. Un bilion sunt o mie de miliarde de euro. Suma depăşeşete orice imaginaţie.

Pieţe sensibile

De când Draghi a amorsat bazooka, cele mai înalte instanţe din Germania şi Europa sunt preocupate să stabilească dacă nu cumva BCE îşi depăşeşte mandatul. Dar până acum reclamanţii au pierdut sistematic. Şi înainte ca instanţele să înceapă să dea alte sentinţe, posibil contrare, BCE începe să stopeze programul de achiziţii. Desigur, treptat, aşa cum face şi Fed. O astfel de măsură trebuie bine pregătită pentru ca "pieţele" să nu fie luate prin surprindere. Într-adevăr, pieţele financiare reacţionează cu o sensibilitate extremă la orice schimbare. De exemplu, când Fed a dat semnale discrete că este posibil să stopeze achiziţiile de obligaţiuni şi să majoreze dobânda de referinţă, mulţi depunători s-au reorientat, retrăgând de exemplu masiv capital din ţări emergente şi provocând efecte negative la faţa locului.

Ravagiile drogului numit dobândă zero

Pe acest fundal, paznicii monedei din Europa au gândit frecvent în ultimele luni cu voce tare, pentru a pregăti "pieţele" pentru decizia luată azi. BCE anunţă că va reduce la jumătate începând din ianuarie programul de achiziţii de obligaţiuni, dar adaugă, prudent: Programul va fi prelungit până în septembrie 2018. Se vede cu ochiul liber că Draghi încearcă să-i mulţumească pe toţi.

Oamenii lui Draghi au făcut un prim pas, minuscul şi simbolic, spre normalizarea politicii monetare. Dar ei vor să prelungească cât mai mult dobânda de referinţă zero, în dauna multora. Numai depunătorii germani au pierdut între anii 2010 - 2016 dobânzi în valoare de 344 de miliarde de euro, adică 4000 de euro de căciulă. Şi băncile şi companiile de asigurări înregistrează pierderi. Iar pe piaţa imobiliară, unde investitorii investesc din cauza lipsei de alternative, preţurile au explodat. Cu riscul apariţiei unei noi bule speculative.

Toate acestea au generat critici virulente la adresa lui Draghi. Mai ales în Germania şi mai puţin în Italia, ţara sa natală. Acolo politica sa nu are efectul unui program de stimulare a creşterii economice, ci a unei pastile de calmant pentru ca lucrurile să poată continua la fel ca până acum. Desigur, susţinătorii lui Draghi spun că economia europeană se află din nou în creştere, fiindcă BCE a acţionat cu înţelepciune. Momentan se poate afirma aşa ceva. Dar momentul adevărului va sosi atiunci când BCE va fi nevoită să majoreze dobânda de referinţă. Şi aici va fi obligată, vrând-nevrând, să urmeze exemplul Fed. "Pieţele" au timp să se pregătească. Cel devreme în 2019 paznicii monedei vor avea voie să se atingă de pârghia care majorează dobânzile.

Henrik Böhme