1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Merkel trebuie să se pronunţe în chestiunea refugiaţilor

Marcel Fürstenau/os24 august 2015

Tot mai mulţi refugiaţi vin în Germania. Sunt trataţi de regulă cu compasiune, dar extrema dreaptă este o ameninţare pentru ei. A sosit timpul ca Angela Merkel să se pronunţe în chestiunea refugiaţilor.

https://p.dw.com/p/1GKZL
Heidenau: manifestaţie pro-refugiaţi
Heidenau: manifestaţie pro-refugiaţiImagine: Reuters/A. Schmidt

Tot mai multe voci îi cer cancelarei Merkel să rupă tăcerea în ceea ce priveşte tragedia refugiaţilor. Reţelele sociale sunt pline de reproşuri la adresa şefei executivului. În comunitatea Twitter, pe unde îşi fac veacul şi numeroşi jurnalişti, tema este una de prioritate maximă. Politicieni din toate taberele, mai puţin din cea conservatoare, critică lipsa de reacţie a cancelarei federale.

Multe solicitări nerezonabile

În principiu, criticii au dreptate. Ei trebuie să aibă grijă însă să nu sară calul prin cererile lor de multe ori nerezonabile. Nimeni nu are o soluţie general valabilă pe tema refugiaţilor - nici în Germania, nici altundeva în lume.

Este nevoie de o strategie credibilă, sprijinită atât de întreaga clasă politică, cât şi de societatea civilă. În acest sens ar fi necesar un apel de sus de tot. Adică de la doamna Merkel, cancelara aleasă de Parlament. Cuvântul ei are cea mai mare greutate în lumea politică. Ea este cea care, conform Constituţiei, trasează linia politică a executivului german. Este nevoie acum ca ea să indice direcţia în chestiunea refugiaţilor. Nu ajunge să recurgă la vorbe goale. Că violenţa împotriva azilanţilor nu este justificată şi nu "face cinste ţării noastre" este de la sine înţeles. Din gura doamnei Merkel a ieşit însă prea puţin pe această temă!

Marcel Fürstenau
Marcel FürstenauImagine: DW/S. Eichberg

De ce nu Merkel şi Gauck împreună?

Merkel trebuie să se poziţioneze în cele din urmă în fruntea mişcării care îi sprijină pe refugiaţii care ajung din disperare în Germania. Există multe oportunităţi pentru a lansa semnale clare în acest sens. Ar fi frumoasă o declaraţie guvernamentală în Bundestag, un document la care să adere toate grupurile parlamentare. Nu este însă deocamdată cazul, din cauza vacanţei parlamentare. Iar problematica refugiaţilor nu mai permite irosirea timpului, are nevoie acum de o soluţie. Rămâne doar ca doamna Merkel să se adreseze personal şi direct pe acest subiect. O variantă ar fi o declaraţie comună împreună cu preşedintele federal Gauck.

Cea mai influentă politiciană şi bărbatul cu cea mai înaltă funcţie în stat ar putea, datorită autorităţii funcţiilor lor şi aprecierii de care se bucură în rândul populaţiei, să emită un mesaj pe care să îl audă toată lumea. Un semnal care ar capta inclusiv atenţia comunităţii internaţionale. Ar putea să se înţeleagă astfel că Germania aşteaptă şi de la partenerii săi europeni o disponibilitate mai mare de a prelua refugiaţi. Celelalte ţări ştiu deja demult asta, o aud mereu de la miniştrii germani. Ar fi mult mai bine însă dacă întreaga Germanie ar răspândi acest mesaj - înăuntrul propriilor graniţe şi peste ele. Iar în frunte să se afle persoana cu cuvântul cel mai greu: Angela Merkel.